Maia Sandu, după summitul CPE: Moldova nu mai este văzută ca o țară care se lasă batjocorită de Kremlin
0La câteva zile de la desfășurarea summitului Comunității Politice Europene în Republica Moldova, Maia Sandu a declarat că reuniunea a pus țara, percepută drept viitoare membră a UE, în centrul Europei, a îmbunătățit imaginea statului și a arătat că are sprijin din străinătate.

,,Pe 1 iunie am scris istorie, dragi moldoveni, am scris împreună istorie. Întreaga Europa a venit la noi acasă pentru a confirma că Moldova este importantă și are loc în rândul țărilor importante, puternice, libere ale lumii pentru a ne sprijini să îndeplinim aspirațiile cetățenilor noștri de a trăi în pace și bunăstare, de a aduce Uniunea Europeană, aici, acasă. Evenimentul din 1 iunie nu vine din noroc, vine din fermitatea cu care ne-am apărat democrația, dar și libertatea, și din credința noastră că Moldova va reuși. Am avut încredere în Moldova și în aceste zile toată Europa a arătat că are încredere în Moldova. Summitul Comunității Politice Europene la care au participat 49 de președinți, prim-miniștri, înalți oficiali europeni a pus Moldova în centrul Europei și a arătat lumii întregi că noi moldovenii putem face orice ne propunem și că suntem mândri de țara noastră”, a declarat președinta Republicii Moldova, în cadrul unei conferințe de presă cu privire la desfășurarea reuniunii Comunității Politice Europene (CPE).
,,Moldova nu mai este văzută drept o țară care se lasă batjocorită de Kremlin”
Potrivit liderei de la Chișinău, găzduirea summitului CPE a îmbunătățit imaginea țării, lucru va contribui la creșterea exporturilor și la atragerea investițiilor.
,,Moldova nu mai este văzută ca, acum câțiva ani, drept un loc obscur, unde grupările criminale își împart averea statului. Moldova nu mai este văzută drept o țară care se lasă batjocorită de Kremlin, Moldova este o țară apreciată pentru generozitatea oamenilor ei și curajul, capacitatea lor de a face față unor situații dificile și de a merge înainte cu fruntea sus. Moldova este percepută drept viitoare membră a Uniunii Europene”, a adăugat aceasta.
,,Moldova este importantă pentru Uniunea Europeană”
În opinia Maiei Sandu, reuniunea reprezintă ,, un semnal clar că Moldova este importantă pentru Uniunea Europeană și pentru alte țări de pe continentul nostru, și că vocea noastră contează".
"Moldova este în siguranță, alături de prietenii țării noastre. Moldova nu este singură în fața greutăților și pericolelor cu care se confruntă, am primit puternice mesaje diplomatice de susținere. Liderii europeni spun răspicat că Moldova nu este singură, că viitorul nostru este în Uniunea Europeană”, a afirmat preşedintele Republicii Moldova.
Maia Sandu a mulţumit liderilor străini pentru suportul oferit în organizarea evenimentului, între care şi Klaus Iohannis.
,,Îi mulțumesc președintelui Iohannis pentru ajutorul enorm în organizarea summit-ului. Le mulțumesc statelor care au asigurat securitatea aeriană a țării”, a conchis aceasta.
În data de 1 iunie, țara vecină a fost gazda celei de-a două reuniuni a summitului Comunității Politice Europene, un eveniment care a avut loc pe teritoriul unui castel din satul Bulboaca din raionul Anenii Noi, localitate situată la 40 km distanță de capitala Chișinău.
Ideea privind organizarea reuniunii în țara vecină a fost lansată în toamna anului trecut de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în Cehia, acolo unde a avut loc primul summit CPE.