Iurie Leancă explică de ce este criticat de opoziţie: „Eu fac paşi spre a avansa Moldova”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Vicepreşedintele Parlamentului, Iurie Leancă, a încercat să explice de ce unii lideri din opoziţie îl critică tot mai des şi îl învinuiesc în frauda bancară din 2014. Potrivit lui, oponenţii politici reacţionează în cel mai bolnăvicios mod atunci când el face paşi spre a avansa Moldova pe agenda sa externă.

„Îmi aduc aminte de opoziţia crâncenă pe care a trebuit să o înfrunt atunci când promovam şi obţineam susţinere financiară fără precedent pentru ţara noastră din partea UE, liberalizarea regimului de vize sau Acordul de Asociere. Dar reacţiile de acest gen, din partea unor foşti sau nerealizaţi simpli politicieni mă fac doar mai încrezut şi mai insistent în acţiunile mele”, a afirmat Iurie Leancă pe pagina sa de Facebook, imediat după ce a fost criticat de Vladimir Voronin pentru faptul că s-ar face vinovat de frauda bancară.

De asemenea, politicianul a oferit şi unele sfaturi cum ar trebui să se manifeste opoziţia.

„A fi opoziţie nu înseamnă a face ca în Moldova lucrurile să meargă prost, a fi opoziţie nu înseamnă a lovi în proprii cetăţeni, a-i sărăci, arătând în paralel cât de rea e puterea. A fi opoziţie înseamnă mai ales a veni cu soluţii alternative, mai bune, mai eficiente pentru oameni. Şi atâta timp cât aceste soluţii lipsesc, nu avem în faţă oponenţi - ci simpli duşmani ai Republicii Moldova şi ai cetăţenilor ei”, a adăugat acesta.

Vicespeakerul se justifică şi menţionează că tot ce a făcut în poziţia de ministru de Externe şi, ulterior, din postura de prim-ministru, a fost ghidat de interesele supreme ale Republicii Moldova. 

„Nu au fost decizii uşoare. Poate au fost cele mai grele decizii pe care le-am luat în viaţă. Dar asta înseamnă să-ţi asumi o astfel de responsabilitate. Sunt ferm convins că au fost decizii necesare care au salvat Moldova de colaps, au salvat oamenii simpli de la un dezastru”, a conchis Iurie Leancă.

Liderul comuniştilor de la Chişinău, Vladimir Voronin, a criticat decizia Parlamentului de a-l numi pe Iurie Leancă în funcţia de vicespeaker. Fostul şef de stat i-a amintit acestuia că s-ar face vinovat de frauda bancară din 2014, atunci când Leancă era premier.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite