Incendiu de proporţii în centrul Capitalei. A ars acoperişul restaurantului Vatra Neamului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O clădire din strada Puşkin, unde se află şi restaurantul Vatra Neamului, a luat foc noaptea trecută. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale anunţă că flăcările au cuprins o parte din acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 450 de metri pătraţi, iar la faţa locului au fost mobilizate 14 autospeciale. Toate persoanele din interior au fost evacuate, astfel încât nimeni nu a avut de suferit.

 

Peste 60 de pompieri au luptat cu flăcările timp de câteva ore, iar incendiul a fost localizat aproape de ora 3:00 dimineaţa, transmite publika.md

Nimeni nu a avut de suferit, pentru că oamenii care se aflau în interior au fost evacuaţi la timp.  

Potrivit pompierilor, flăcările au mistuit o suprafaţă de 400 de metri pătraţi. În această clădirea îşi au sediul mai multe companii private, asociaţii şi agenţii de publicitate. 

„Dat fiind faptul că la această înălţime sunt trase liniile de comunicaţie şi firele de înaltă tensiune, aceasta tergiversează procesul de lichidare a incendiului. Mai mult, construcţia este executată cu ruberoid, ceea ce deasemenea favorizează arderea în mai multe direcţii", a explicat ofiţerul de presă al Serviciului Situaţii Excepţionale, Liliana Puşcaşu.   

Pompierii nu cunosc cauza incendiului, nu a fost stabilită nici valoarea pagubelor materiale. Un alt incendiu s-a produs în acelaşi restaurant în anul 2007.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite