Igor Dodon, invitat în Transilvania pentru a sărbători împlinirea a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost invitat în Transilvania, la Bistriţa, de către un profesor român din regiune, pentru a sărbători pe data de 27 martie împlinirea a 99 de ani de la Unirea Republicii Democrate Moldoveneşti (Basarabia) cu Regatul României.

Invitaţia este una publică. Profesorul Florin Ioan Bojor din Bistriţa a lansat şi mesaj video în acest sens, pentru a deveni mai convingător.

Acesta îl asigură pe Igor Dodon că va avea parte de un tratament prezidenţial, hotel de cinci stele şi chiar o limuzină care îl va întâlni pe şeful statului pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.

„Prezenţa Excelenţei Voastre la Bistriţa se justifică din mai multe motive:

1. Sunteţi preşedintele tuturor cetăţenilor din Republica Moldova, inclusiv al celor care doresc Unirea Republicii Moldova cu România.

2. Bistriţa a fost în evul mediu în stăpânirea domnitorilor Moldovei (Ştefan cel Mare, Petru Rareş, etc)

3. Personalităţi ale culturii bistriţene: Andrei Mureşanu, Liviu Rebreanu şi George Coşbuc sunt cinstite public în Republica Moldova.

4. Meşterii bistriţeni au construit cetatea Soroca - cel mai important monument istoric al Republicii Moldova”, se arată în învitaţia adresată lui Igor Dodon de către profesorul Florin Ioan Bojor, în numele Clubului Internaţional Transilvania.

document dodon
Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite