Guvernul Streleţ a fost demis. Două guverne au căzut în mai puţin de un an. Se reiau negocierile pentru un nou Cabinet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul Streleţ a fost demis Foto Alexandru Tarlev
Guvernul Streleţ a fost demis Foto Alexandru Tarlev

Guvernul Streleţ a fost demis cu voturile a 65 de deputaţi. Partidul Democrat, membru al AIE-3, a acceptat să voteze moţiunea de cenzură depusă de comunişti şi socialişti. Astfel, Guvernul Streleţ este al doilea Cabinet de la Chişinău demis în mai puţin de un an. Urmează negocierile pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare.

Încheiem aici LIVETEXT-ul de la şedinţa Parlamentului în cadrul căreia parlamentarii au decis să demită Guvernul. Rămâneţi pe adevarul.md.

UPDATE 13:55 Protestatarii socialiştilor din scuarul Parlamentului au primit vestea demiterii Guvernului cu urale şi strigăte de bucurie. Totuşi, oamenii spun că demiterea lui Streleţ nu reprezintă o victorie, întrucât vectorul Republicii Moldova rămâne acelaşi, iar „un bandit va fi schimbat cu un alt bandit”. Susţinătorii socialiştilor vor alegeri anticipate şi renunţarea la parcursul european. Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a venit în faţa oamenilor şi le-a spus că demiterea lui Streleţ reprezintă al doilea pas după arestarea lui Vlad Filat „către marea victorie care va fi obţinută doar după ce vor fi organizate alegeri anticipate”.

UPDATE 13:42 Moţiunea de cenzură este pusă la vot. Pentru demiterea Guvernului Streleţ au votat 65 de deputaţi (PSRM, PCRM şi PD). Împotrivă s-au pronunţat 18 parlamentari. Deputaţii au luat o pauză de o oră.

UPDATE 13:32 Ultimul cuvânt înainte de votarea moţiunii îi aparţine lui Valeriu Streleţ. Acesta s-a arătat dezamăgit de anunţurile democraţilor. Streleţ a spus că a intuit mersul evenimentelor şi a afirmat că zilele trecute a fost contactat la telefon de fostul deputat democrat Vlad Plahotniuc, dar căruia nu i-ar fi răspuns. „Sunt extrem de îngrijorat de soarta Republicii Moldova de mai departe (...) Nu se doreşte menţinerea stabilităţii politice, ci conservarea sistemului - să rămână totul aşa cum a fost, fiindcă aşa e comod şi aşa vor fi trase sforile. Noi nu vom participa la această afacere sau cum o numiţi voi. Pot fi inventate motive care mai de care. Eu am declarat de 2 ori: că dacă se doreşte construirea unei majorităţi parlamentare, PLDM este deschis să vedem care e cota de responsabilitate în Guvern să şi-o asume (...) Votul de azi este, într-adevăr, un important test pentru viitorul ţării. Astăzi, se vor decide multe lucruri. Să nu contaţi pe încrederea noastră de a participa la acest sistem. Dar acest pilotaj suprem al demagogiei, merită să fie apreciat. Debarasaţi-vă de această captivitate. Voi sunteţi captivii acestui domn (...) Din acest moment, mă pot aştepta la orice”, şi-a spus ultimul cuvânt premierul Valeriu Streleţ înainte de punerea la vot a moţiunii de cenzură.

UPDATE 13:25 Anunţul lui Marian Lupu despre faptul că Partidul Democrat susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ a fost primit calm de către membrii Partidului Socialiştilor. Aceştia nu s-au arătat uimiţi sau bucuroşi în mod special, spre deosebire de  membrii PLDM şi prim-ministrul Valeriu Streleţ care s-au arătat deranjaţi de decizia celor de la PD.

protest socialisti chisinau

Socialiştii din Chişinău FOTO Alexandru Tarlev

UPDATE 13:19 Liderul PD, Marian Lupu, a adus acuzaţii colegilor din cadrul AIE-3, în special celor de la PLDM. „Am spus care e poziţia noastră faţa de Streleţ. Nu ne-am ascuns după cuvinte. Am exprimat votul nostru de neîncredere faţăde Guvernul Streleţ după ce am analizat comportamentul premierului din ultimul timp”, a declarat Lupu. Printre argumentele pro-moţiune, Lupu l-a acuzat pe Streleţ că în ultimele două săptămâni „a fost avocatul lui Filat”. „Îi reproşăm în mod direct cu probe că, împreună cu Filat, au stat în spatele unor acţiuni organizate de Platforma DA. Ne-au minţit şi pe noi, au indus în eroare societatea, protestatarii”, a spus Lupu, precizânc că AIE nu are majoritatea parlamentară necesară (...) Acesta s-a arătat nedumerit că Streleţ a cerut demiterea directorului CNA, la câteva ore de la reţinerea liderului PLDM, Vlad Filat.

Lupu a declarat că Partidul Democrat va vota moţiunea de cenzură. Acesta a spus că PD nu va crea coaliţie cu partidele care nu optează pentru integrarea europeană. „PD îşi asumă această responsabilitate şi nu vom pune în pericol parcursul european al Republicii Moldova”.

Votul nostru este contra premierului Streleţ, nu omului sau politicianului Streleţ. Cu acesta noi suntem gata să lucrăm dacă va dori să continue activitatea politică (...) PD va participa la formarea unei alianţe europene. Partidele europene si deputaţii neafiliaţi să se aşeze la masa de negocieri, iar în cel mult două săptămâni să avem o guvernare stabilă”, a mai spus Lupu.

UPDATE 13:10 În timp ce deputaţii ţin discursuri în Parlament, în faţa Legislativului au rămas aproximativ 1.000 de oameni. Aceştia au fost serviţi cu tartine, ceai şi cafea. Atmosfera este liniştită, întrucât protestatarii au renunţat la pancarte şi nu mai scandează slogane împotriva guvernării. În jur de 200 de oameni ascultă discursurile ţinute în Parlament, iar ceilalţi s-au adunat în grupuri, discută şi mănâncă seminţe.

UPDATE 13:09 Liliana Palihovici, PLDM, crede că adevăratul scop a acestei moţiuni este de a duce Moldova în haos, instabilitate. „Mai bine discutam despre strategiile de asistenţă energetică, că depindem doar de o sursă - iar acest guvern încearcă diversificarea surselor. Despre strategiile de facilitare, de evaluare a salariilor în sistemul bugetar si nu basmele despre cei care se dau în cei mai mari gospodari. De ce domnilor din opozitie hărţuiţi guvernul?”, s-a întrebat Palihovici. Aceasta le-a amintit deputaţilor că „la momentul preluarii, în anul 2009, ţara era izolată pe plan extern” şi şi-a exprimat regretul că „forţele prodemocrate nu au reformat organele de drept pentru a-i trage la răspundere pe cei care au delapidat ţara de-a lungul anilor”.

UPDATE 12:58 Violeta Ivanov a vorbit din partea fracţiunii PCRM. Ca şi socialiştii, aceasta a spus că Republica Moldova este condusă acum de „cel mai slab guvern”. „Trezoreria de stat este goală, inflaţia şi creşterea tarifelor, crimilantatea a atins punctul culminant, sistemul bancar este distrus”, a spus Ivanov. „Leancă s-a marcat prin depunerea eforului distrugerii BEM şi concesionării Aeroportului. Carvita şi BioProtect s-au compromis în „jaful secolului”. Aţi avut şansa să vă salvaţi prin demisie binevolă. Veţi fi expulzat. Guvernul trebuie demis”, a conchis deputatul comunist.

UPDATE 12:47 În cadrul luării sale de cuvânt, liderul PSRM, Igor Dodon, a criticat dur activitatea Guvernului Streleţ. „Se demite al 4-lea guvern si al doilea - pentru corupţie”, a spus acesta. Dodon i-a transmis o replică liberal-democratului Pistrinciuc: „PLDM se ocupă cu mazochismul. Ce, nu era clar că Streleţ va fi doar cateva luni de zile în funcţie?”. Acesta a avut o replică şi pentru Ghileţchi: „Vorbiţi despre credinţa în Dumnezeu, dar unde eraţi când aţi votat islamul şi homosexualii, dar nu v-aţi gândit la biserica ortodoxă?”. Acesta l-a acuzat pe premier că ar fi făcut declaraţii iresponsabile. „Furaţi ca-n codru. Lumea nu are ochi să vă vadă. Unde s-a văzut ca prim-ministurl să declare că dolarul va ajunge la 40 de lei? (...) Cu ce v-aţi ocupat? Aţi lipsit o săptămână din ţară, aţi plecat la Washington. Ţara arde, dar el nu e în ţară”, a mai spus Dodon. Liderul PSRM a precizat că fracţiunea socialiştilor va vota moţiunea de cenzură. Tot el a spus că PSRM nu va susţine următorul guvern şi că „unica soluţie de a ieşi din captivitate sunt alegerile anticipate”. „Cum ati venit la guvernare? Ati venit prin lovitură de stat la 7 aprilie 2009. O să plecaţi prin vot democratic. Plecaţi la timp din fruntea ţării”, şi-a încheiat discursul Igor Dodon.

UPDATE 12:34 Valeriu Ghileţchi, PLDM: Dacă nu vom fi conştienţi de acest vot, vom ajunge unde nu vrem (...) Trecem printr-o criză profundă. Fară Dumnezeu noi nu vom reuşi (...) Băgaţi sabia în teacă, pentru că cei care au scos sabia de sabie vor pieri.

UPDATE 12:26 Tudor Deliu, deputat PLDM, nu crede că deputaţii au motive pentru a vota demiterea guvernului. „Votarea motiunii reprezintă schimbarea vectorului politic al ţării”, a spus acesta. „Vrem o guvernare simplă şi în serviciul poporului. AIE 3 trebuie pastrată, deoarece e singura cale de a menţine Moldova pe calea integrării europene. Mâna ridicată pentru aprobarea moţiunii de cenzură este mâna asupra statului Moldovei si a viitorului”, a concluzionat Deliu.

UPDATE 12:20 Socialistul Vlad Batrâncea crede că „ne aflăm în prăpastie”. Acesta a calificat executivul condus de Valeriu Streleţ drept „cel mai corupt şi iresponsabil Guvern din Europa”. „În 6 ani, numărul săracilor a fost dublat. Oamenii vor plăti pentru miliardul pe care l-aţi furat dvs. ANRE va creşte preţurile cu 40-50 %, iar oamenii vor sărăci şi mai tare. Preţul medicamentelor a crescut cu 100 %”, a argumetnat socialistul. Acest a mai acuzat partidele de la guvernare că ar reprezenta „un pericol pentru statalitatea Moldovei”. „AIE a fost nevoită să-l cedeze pe Filat. Însă 250 mln. de euro nu fac un miliard. AIE nu mai există”, a conchis Batrâncea.

UPDATE 12:12 Liberal-democratul Vadim Pistrinciuc a îndemnat colegii din cadrul AIE-3 să aibă curajul să spună că vor să demită guvernul. „De ce să inventăm moţiuni false? Noi ne-am propus să facem lucruri serioase. Credeţi că dupa 15 octombrie are lumea mai mare încredere? Justiţia e şi mai mult afiliată”, a declarat deputatul. Acesta crede că votul contra Guvernului Streleţ va fi unul iresponsabil.

UPDATE 12:03 Audierea premierului s-a încheiat. Câte un reprezentant al fracţiunilor parlamentare iese la tribuna Parlamentului pentru luări de cuvânt. Primul a ieşit în faţa parlamentarilor socialistul Vladimir Golovatiuc. Acesta l-a acuzat pe Streleţ şi întreaga componenţă a Guvernului că a acordat mai multă atenţie „evenimentelor festive, şedinţelor, grupurilor de lucru”, decât „creşterii economice”.

image

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, discută cu liderii democraţilor, Marian Lupu şi Dumitru Diacov, în timp ce premierul Valeriu Streleţ răspundea la întrebările deputaţilor FOTO Alexandru Tarlev

UPDATE 11:55 Deputatul socialist Vasile Bolea l-a întrebat pe premier de ce a fost reangajat fostul vicedirector al ANSA Alexandru Ciobanu în cadrul unei direcţii. Acesta a acuzat că nivelul mitei ar fi crescut în cadrul instituţiei. Amintim că Ciobanu a fost vizat într-o investigaţie jurnalistică în care ar fi oferit certificate fitosanitare contra bani. La rândul său, Streleţ a declarat că optează pentru lichidarea din legislaţie a notiunii de „suspendare provizorie din functie”.

De asemenea, răspunzând deputaţilor, Valeriu Streleţ a menţionat că nu-l cunoaşte pe omul de afaceri Ilan Shor şi că nu a vorbit cu acesta vreodată.

UPDATE 11:30 Premierul răspunde în acest moment întrebărilor deptuaţilor socialişti şi comunişti. Aceştia s-au indignat că în raportul său a prezentat „doar cifre”. Deputaţii s-au interesat despre concesionarea Aeroportului, salariile de la Calea Ferată din Moldova, transferurile bugetare etc. Comunista Inna Şupac a întrebat dacă CFM a fost concesionată şi de ce întârzie achitarea salariilor. Streleţ a răspuns că Ministerul Finanţelor face toate transferurile bugetare, iar despre CFM a precizat că e un agent economic care îşi gestionează afacerile şi care poate plăti salariile. Ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a intervenit, precizând că restanţele la salarii sunt de 3,5 luni. „Calea Ferată nu este dată în concesionare”, a spus ministrul.

UPDATE 11:00 Socialiştii au mobilizat circa 1500 de persoane care au ocupat bulevardul Ştefan cel Mare în faţa Parlamentului. Într-un discurs susţinut în faţa protestatarilor, liderul socialist Igor Dodon a anunţat că deputaţii socialişti vor face tot posibilul să-l demită pe premierul Igor Streleţ. Manifestanţii au rămas în faţa Parlamentului şi urmăresc desfăşurarea şedinţei legislativului pe un ecran instalat în orăşelul de corturi de aici.

Traficul din centrul Chişinăului este deviat din cauza acestui protest care blochează bulevardul Ştefan cel Mare, apărând mai multe ambuteiaje. Clădirea Parlamentului este înconjurată de câteva sute de poliţişti echipaţi pentru intervenţie, la fel şi clădirea Guvernului.

dodon

 Igor Dodon în fruntea coloanei care a blocat bd. Ştefan cel Mare în faţa Parlamentului. FOTO Alexandru Tarlev

Politisti la Parlament in Moldova FOTO Alexandru Tarlev

 Poliţiştii asigură ordinea publică în jurul clădirii Parlamentului de la Chişinău FOTO Alexandru Tarlev

UPDATE 10:52 În încheiere, Streleţ le-a mulţumit colegilor din Guvern pentru activitate. Acesta şi-a exprimat speranţa că Executivul pe care îl conduce îşi va continua activitatea. Urmează întrebările deputaţilor pentru premierul Streleţ.

UPDATE 10:48 Referitor la acuzaţiile de corupţie invocate în moţiune, Streleţ spune că nu a semnat niciun act în perioada mandatului său privind anumite facilităţi acordate companiilor Caravita şi BioProtect (pe care a fondat-o). Premierul crede că este parte a unei companii publice de denigrare personală. Iar în ceea ce priveşte declaraţiile socialistului Dodon, potrivit căruia Streleţ nu a declarat toate veniturile, le-a calificat drept un fals. 

UPDATE 10:42 Premierul comentează moţiunea de cenzură. „Semnatarii acestei moţiuni invocă faptul că prim-ministrul s-a transformat în apărătorulo lui Vlad Filat. Pornind de aici, voi aduce exemple de acţiuni pe care le consider legale şi corespunzătoare atribuţiilor mele de serviciu”, a răspuns Streleţ. Acesta s-a referit la cerinţele sale privind concesionarea Aeroportului, care reprezintă printre primele puncte din programul de activitate al Guvernului. Referitor la demiterea directorului CNA, Streleţ spune că a făcut-o conform legii.

image

Valeriu Streleţ prezintă raportul de activitate al Guvernului FOTO: Alexandru Tarlev

UPDATE 10:39 Streleţ a vorbit şi despre reintegrarea ţării, amintind despre întrunirea pentru prima dată în ultimii trei ani a comisiei de profil.

UPDATE 10:35 Streleţ mai spune că a pus un accent aparte în activitatea sa pe consolidarea societăţii civile, „am avut un dialog cu grupurile protestatare”. „O altă direcţie este stabilirea unui dialog constructiv cu mediul de afaceri (...) care s-a soldat cu o serie de paşi concreţi: publicarea datelor deschise cu privire la fondatorii companiilor, excluderea obligativităţii deţinerii ştampilei, ameliorarea activităţii ANSA, deşi mai avem de muncit, atragerea companiilor internaţionale pentru a-şi desfăşura activitatea la noi în ţară etc. Urmare a acţiunilor întreprinse, ţara noastră a urcat în clasamentul internaţional Doing Business cu 11 poziţii, clasându-se pe locul 52”, a afirmat premierul.

UPDATE 10:33 Un al domeniu este cel financiar-bancar. „Am demarat fără niciun ezitări selectarea consorţiului de companii care va investiga cauzele fraudelor bancare şi identificarea celor vinovaţi. A doua etapă a investigaţiei Kroll a demarat pe 2 octombrie (...)”, a precizat Streleţ.

UPDATE 10:30 „A fost actualizat Planul de acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere (...) A fost menţinută o relaţie excelentă cu autorităţile de la Bucureşti (...) - ratificarea într-un termen record a Acordului privind împrumutul de 150 de milioane de euro. Astăzi, nu cred că există u prieten atât de dedicat şi atât de apropiat de nevoie noastre şi de la care putem aştepta sprijin direct”, spune Streleţ.

UPDATE 10:23 Streleţ prezintă mai multe cifre economice privind majorarea veniturilor, scăderea exporturilor, dar şi principalele direcţii ale Guvernului pentru îndeplinirea obiectivului privind integrarea ţării.

UPDATE 10:17 Valeriu Streleţ prezintă un raport de activitate al Guvernului. (...) Acesta a trecut în revistă evenimentele care au avut loc pe parcursul anului 2015 şi probleme care au fost resimţite în această perioadă, punctând embargouri, deprecierea monedei naţionale, criza din Ucraina şi altele. El s-a referit şi la activităţile executivului, precizând că printre principalele direcţii se regăseşte parcursul european al Republicii Moldova, reclădirea relaţiilor cu partenerii de dezvoltare, stabilizarea sectorului financiar-bancar şi investigarea fraudelor comise, procesul de consolidarea internă a ţării şi altele. 

UPDATE 10:00 A început şedinţa Parlamentului Republicii Moldova. În sala de şedinţă sunt prezenţi 98 de deputaţi. Lipsesc liberal-democratul Vladimir Hotineanu (deplasare) şi deputatul neafiliat Nicolae Juravschi (în baza cererii scrise). Parlamentarii urmează să dezbată, în primul rând, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Şedinţa va începe cu audierea raportului premierului Valeriu Streleţ.


Liderul PD, Marian Lupu, a cerut miercuri seară demisia premierului Streleţ, chiar înainte de votul moţiunii de cenzură. Lupu a mai solicitat resetarea alianţei pro-europene de la Chişinău prin includerea lui Iurie Leancă după demiterea lui Streleţ şi stabilirea unei majorităţi stabile. În cazul în care aceste condiţii nu vor fi acceptate PD ameninţă că va vota pentru demiterea guvernului Streleţ.

Alianţa pentru Integrare Europeană 3 de la Chişinău a ajuns în impas cu doar câteva ore înainte de votul unei moţiuni de cenzură susţinute de socialiştii lui Igor Dodon şi comuniştii lui Vladimir Voronin. Liderul PD Marian Lupu a cerut demisia premierului Valeriu Streleţ, anunţând în acelaşi timp că doreşte menţinerea coaliţiei de guvernare însă cu implicarea lui Iurie Leancă pentru a avea o majoritate parlamentară clară.

Reacţia PLDM

Partidul Liberal Democrat va propune o modificare a acordului de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană. Este vorba de o anexă care cuprinde şase pagini de reforme ce vor trebui realizate în perioada imediat următoare.

Prin această propunere, PLDM încearcă să contracareze cererea venită de la PD - ca actualul premier Valeriu Streleţ să demisioneze. Planul de reforme imediate este desfăşurat pe mai multe direcţii şi are termene de îndeplinire extrem de ambiţioase.

Propunerile de reformă ale PLDM

Vot sub ameninţarea protestului

Partidul Socialiştilor condus de Igor Dodon a anunţat organizarea unui marş de protest joi dimineaţă, participanţii la marş care se vor opri în faţa Parlamentului şi vor protesta în timpul votului pentru moţiunea de cenzură.

Partidul socialiştilor se va opune învestirii unui nou guvern dacă va fi demis Guvernul Streleţ, a mai anunţat Dodon. „Noi vom face tot posibilul ca să nu fie învestit un nou guvern. Dacă, totuşi, vor reuşi s-o facă, noi vom face tot posibilul ca şi acest guvern să fie demis”, a precizat Dodon.

Liderul socialist a declarat că demisia Guvernului Streleţ nu reprezintă scopul final pe care şi l-a propus PSRM. „Partidul Socialiştilor luptă pentru alegeri anticipate. Scopul nostru este să ajungem în acest punct. În perioada de până la anticipate putem avea şi un guvern provizoriu. În aceste condiţii se fură mai puţin”, a explicat Dodon.

Conflictul din AIE-3

Neînţelegerile din coaliţia de guvernare au devenit publice după arestarea liderului PLDM Vlad Filat, acuzat că a contribuit la devalizarea băncilor în ”jaful miliardului”. Premierul Valeriu Streleţ, provenit din PLDM, a cerut demiterea lui Viorel Chetraru, şeful Centrului Naţional Anticorupţie de la Chişinău (CNA), instituţia care a instrumentat cazul lui Vlad Filat. Chetraru este susţinut de Partidul Democrat (PD) aflat sub influenţa omului de afaceri Vlad Plahotniuc, acuzat că a instrumentat arestarea lui Filat. În ultimul moment, preşedintele Nicolae Timofti, a promulgat Legea Nr. 180 din 22 octombrie 2015, prin care Centrul Naţional Anticorupţie revine în subordinea Parlamentului din cea a Guvernului. Astfel premierul Streleţ nu mai are nici o putere asupra CNA, iar Viorel Chetraru pare să rămână în fruntea instituţiei. Consiliul AIE-3 urma să se reunească miercuri seara târziu pentru a discuta scenariile votului pentru moţiunea de cenzură.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite