FOTO Stuful curăţă apele uzate, la Orhei. Cum lucrează cea mai mare staţie din Europa de epurare a apelor, cu ajutorul plantelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din septembrie anul trecut, orheienii se pot lăuda cu cea mai mare din Europa staţie de epurare a apelor cu ajutorul plantelor, ridicată cu milioane de euro oferiţi de UE

Staţia de epurare bazată pe tehnologia Zone Umede Construite a fost amenajată la Orhei timp de patru ani (2009-2013), după ce specialiştii au decis că e nevoie de înlocuirea celei vechi. Aceasta avea peste 40 de ani şi reparaţia capitală ar fi costat dublu faţă de construirea unei staţii noi, bazată pe tratarea apei cu ajutorul stufului. Întinsă pe o suprafaţă de cinci hectare, actuala staţie din satul Selişte este cea mai mare de acest tip din Europa şi una dintre cele mai mari din lume.

APĂ PURIFICATĂ CU AJUTORUL BACTERIILOR

Directorul Apă-Canal Orhei, Mihai Chiperi, spune că tehnologia utilizată este simplă. La staţie ajung apele uzate din satele Selişte, Mitoc, Lucaşeuca, Burcuta şi 70% din volumul celor colectate în oraşul Orhei. Acestea se acumulează în două tancuri de egalizare, se oxigenează şi sunt pre-tratate. Ulterior, ele trec prin două etape de filtrare. Mai întâi, apa ajunge la primele platforme de stuf, unde trece prin trei straturi de pietriş fin, la suprafaţă rămânând circa 70% din substanţele nocive.

Urmează tratarea biologică, pe platformele din nisip - un mediu natural populat de mii de bacterii care degradează poluanţii rămaşi şi curăţă definitiv apa. Bacteriile sunt menţinute cu ajutorul stufului care le asigură oxigenul. După epurarea mecanică şi biologică, produsul final se acumulează într-un bazin special, se dezinfectează cu hipoclorit de sodiu şi de aici ajunge în Răut.

COSTURI REDUSE, SISTEM AUTOMATIZAT ŞI EFICIENŢĂ MAXIMĂ

„Staţia se află în perioada de testare şi e programată pentru o capacitate de 4.000 de metri cubi de apă pe zi. Acum stuful e în creştere, de aceea nu putem vorbi despre funcţionarea la capacitate deplină, ci de circa 1.500-1.700 de metri cubi zilnic. Maximul va fi atins la toamnă, când stuful se va maturiza“, explică Mihai Chiperi, precizând că n-au existat probleme nici iarna, când temperaturile coborau până la -25 de grade Celsius.

Tehnologia implementată la Orhei are mai multe avantaje faţă de metoda de epurare clasică, întrucât apa e tratată natural, nu sunt utilizate produse chimice şi nici oxidarea prin aerare forţată. „Costurile de întreţinere sunt mult mai mici. Nu e nevoie de personal calificat, doar un manager şi un programator care să monitorizeze procesul. Totul este computerizat. În plus, consumul energiei electrice s-a redus cu 25%“, adaugă Sergiu Guţu, directorul Unităţii de Implementare de pe lângă Ministerul Mediului.

Apa, în schimb, este de cea mai înaltă calitate. „Colectăm probe de două ori pe săptămână, luni şi joi, de la circa 40 de instituţii şi agenţi economici din zonă. Apa corespunde tuturor standardelor, e foarte bună“, ne asigură Constantin Chiperi, şofer al laboratorului mobil Apă-Canal Orhei.

Investiţie de 4,8 milioane de euro

Finanţator principal al proiectului este Comisia Europeană, care a oferit un grant de peste 2,5 milioane de euro. Printre donatori se numără Banca Mondială (cu peste 1,5 milioane de euro), Ministerul Mediului (1,7 milioane de euro din Fondul Ecologic) şi Primăria Orhei, care a alocat aproape 14.000 de euro din bugetul local.

„Acest proiect permite să folosim apa într-un mod cât mai eficient, păstrând ciclul hidrologic fără a dăuna naturii. Moldova are probleme mari la capitolul aprovizionării cu apă, iar resursele care ajung în bazinele acvatice fără a fi curăţate prezintă un risc mare pentru apele de suprafaţă şi sănătatea oamenilor. Sperăm ca totul să funcţioneze perfect şi să contribuim la creşterea calităţii vieţii moldovenilor“, a declarat reprezentantul Delegaţiei UE în Republica Moldova Henno Putnik, manager de proiect. Tehnologia Zone Umede Construite are o răspândire largă în regiunile cu climă rece, precum Canada, Germania, Danemarca, dar şi în ţări cu climă asemănătoare cu cea de la noi - Austria, Franţa, Italia. 

22.000 de locuitori din raionul Orhei sunt beneficiari ai proiectului de construcţie a noii staţii de epurare.

image

Apele uzate se colectează în două tancuri de egalizare 

image

Cămin de admisie a apelor

image

A doua etapă de epurare, unde apa este purificată biologic, cu ajutorul stufului 

image

De aici, apa curată ajunge în Răut

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite