Fost combatant despre războiul de pe Nistru: „Mureau cu pământul strâns în mâini“

0
0
Grigore Badaşcu a învăţat să se descurce singur pe lângă casă
Grigore Badaşcu a învăţat să se descurce singur pe lângă casă

Grigore Bădașcu (55 de ani) și Mihai Țulea (43 de ani) şi-au văzut moartea cu ochii în războiul de pe Nistru. Scăpaţi vii printr-o minune, astăzi foştii eroi au rămas doar cu protezele și pensiile mizere.

Li s-au promis apartamente, loturi pentru case şi multe altele, însă în 20 de ani nimeni nu le-a trecut pragul. Ca ei sunt sute de invalizi.
De două decenii foştii eroi trăiesc un alt război în care luptă pentru drepturile lor. În 1992, Grigore Bădaşcu avea 35 de ani şi locuia în Teliţa, Anenii Noi. A plecat să-şi apere satul, dar a revenit acasă fără o mână şi un picior.

„Ne-au minţit din prima zi şi aşa a fost până la urmă. În februarie, primarul ne-a chemat şi ne-a spus că toţi care trăiesc pe malul Nistrului trebuie să-şi păzească satul. Cine nu voia să-şi apere localitatea?", se întreabă bărbatul. Peste două zile, oamenii au fost ameninţaţi că vor ajunge după gratii dacă nu vor merge la război. A luat câteva lucruri şi a plecat să se încorporeze. „M-au trimis la Floreşti cu alţi 25 de băieţi din raion. Tot acolo erau tineri din nordul ţării", povesteşte el. În luna martie, fostul combatant a ajuns la Coşniţa, iar în iunie a fost trimis la Tighina. Fără a sta mult pe gânduri, bărbatul face inventarul muniţiilor din dotarea grupului său de peste 100 de persoane: şase aruncătoare de grenade antitanc, gloanţe 5,45 şi un TAB.

Mutilat la Tighina

A fost grav rănit în prima zi de confruntări armate de la Tighina. „Era 19 iunie, ploua. Eram rănit la picior. M-am urcat într-o blindată cu şenile, care scotea răniţii din oraş la Varniţa. Acolo erau alţi şase răniţi", povesteşte eroul de la Nistru. Drumul spre cetate avea să fie ultimul pe care-l făcea. „Când am ajuns la vulturul de la Bender (n.r. - monumentul de lângă cetate) ne-a nimerit o grenadă. N-am simţit nimic atunci. Cineva mi-a spus că nu mai am o mână şi nici un picior, mi-a oprit sângele cu nişte curele", îşi aminteşte Grigore, sigurul dintre răniţi care a scăpat din acea maşină.

Am intrat în războiul din 1992 cu scuturi şi bastoane

În lista morţilor

După trei operaţii în care medicii au reuşit să-l scape de cangrenă, a revenit acasă. „La două săptămâni de la intervenţie, mergeam deja într-un picior. Când m-am ridicat prima dată am căzut pe spate pentru că trebuia să învăţ să mă ţin într-un picior. Atunci mi-am crăpat osul de la mână amputată", spune Grigore Bădaşcu. În acea vară bărbatul s-a găsit în lista morţilor. „În documentele mele scria că în timpul războiului am participat la aplicaţii militare. Care aplicaţii?", spune el mirat.

Chiar dacă ar vrea să uite de război, proteza primită de la stat îi aminteşte în fiecare zi că acum 20 de ani s-a dus să-şi apere ţara, care astăzi a uitat de el. „Da, am luptat pentru patrie. Autorităţile mi-au dat o proteză pe care s-o târâie numai ei. Îmi face răni şi nu mai pot de durere. Mi-am făcut eu una şi am purtat-o 18 ani, dar nu mai e bună", mărturiseşte fostul voluntar, care a învăţat să cosească, să taie lemnele şi chiar să conducă tractorul cu proteza.

Grigore Badașcu a învăţat să despice lemnele de foc cu o singură mână Mihai Ţulea nu poate uita ororile războiului Grigore Badașcu, fost combatant

Click pentru GALERIE FOTO!

Dacă îl întrebi de medalii şi pensie, face glume pe seama atenţiei primite. „Din 1992 şi până în 1999 am primit câte 47 de lei pensie ca invalid de război. Acum, Guvernul îmi dă lunar 1.000 de lei ca invalid de gradul I şi încă 600 ca participant la războiul de la Nistru. Încă 200 de lei primesc anual de ziua invalizilor şi 160 de lei compensaţii", enumeră combatantul. Cu timpul şi-a vândut vaca, porcii, calul şi căruţa şi şi-a făcut lemne de foc din copacii din grădină. Nu mai are nimic în ogradă. Astăzi doar câţiva colegi de tranşee îi trec pragul. Chiar şi aşa, spune că ar lupta oricând pentru „Moldova lui". „Şi mâine aş face ceea ce am făcut atunci. Aşa sunt eu. Nu mă laud, dar ştiu că am luptat pentru patrie", mărturiseşte Grigore Bădaşcu.

„Mureau cu pământul strâns în mâini"

Mihai Ţulea este un fost poliţist care abia se ţine pe picioare. A luptat acum două decenii pe Platoul Coşniţa, iar de atunci luptă în fiecare zi pentru supravieţuire. Patriotul cu gradul II de invaliditate spune că n-ar mai pleca la război. „S-au folosit de noi. Cei care nici n-au călcat pe acel pământ au azi Ordinul Ştefan cel Mare, iar cei care au luptat fără vestă antiglonţ, sunt vai de capul lor", regretă Mihai. Coşmarul poliţistului a început la vârsta de 23 de ani, când a plecat la război într-o blindată cu un jaguar desenat pe ea. Apropiaţii îl implorau să rămână acasă, dar n-a ascultat de nimeni.

„Am urcat în sicriu"

„Trebuia să ajungem la Holercani. Vicecomisarul sectorului Buiucani, Gheorghe Melnic, nu mă lăsa să plec. Mi-a spus că această maşină este sicriul meu. Eu însă ştiam că trebuie să-i ajut pe ceilalţi băieţi de-ai noştri", povesteşte poliţistul. Până la urmă, Mihai a ajuns la Coşniţa împreună cu şapte colegi din comisariat. „Era locul fierbinte al luptei", afirmă bărbatul. În stânga Nistrului şi-a văzut moartea cu ochii, fiecare greşeală era plătită cu o viaţă de om. „Eram cu toţii speriaţi. Târam cadavrele prin gloanţe. Adunam maţele colegilor şi le băgam înăuntru, pentru că ne împiedicam în ele", îşi aminteşte poliţistul.

După trei luni, au revenit acasă să se spele, însă unul dintre poliţişti n-avea astâmpăr. „S-a întors să mai omoare nişte cazaci, dar l-au împuşcat pe el. L-am găsit cu mâinile încleştate, iar printre degete avea pământul nostru. Chiar şi atunci când a venit ambulanţa, împuşcau în maşină", îşi deapănă amintirile fostul combatant. După război, din cauza stresului a început să slăbească. Medici l-au diagnosticat cu o colită ulceroasă nespecifică. „Am rămas numai piele şi os, iar soţia se pregătea de ce e mai rău. Am noroc de un doctor care m-a ajutat să ies din starea aia", spune bărbatul.

Retrăieşte războiul în fiecare noapte

Fostul erou locuieşte împreună cu familia într-o casa de 35 de metri pătraţi. Acum câteva luni colegii de arme l-au ajutat să-şi cârpească acoperişul care-i curgea cu carton gudronat. „Nu mai aştept nimic de la stat. Ne-au promis apartament, lot de pământ, dar n-am primit absolut nimic", s-a resemnat Mihai Ţulea. Războiul i-a lăsat dureri în oase, frică, nelinişte şi o pensie mizeră. „Mă descurc cu 1.900 de lei pe lună. Acum doi ani am primit un pachet de Crăciun în care era făină şi zahăr. În rest, nimeni nu mi-a dat nimic", mai spune invalidul de răboi. Retrăieşte războiul în fiecare seară. „Aşa ceva nu se uită. Pot doar cei care n-a fost acolo", conchide bărbatul.

GALERIE FOTO Limba română, cenuşăreasă pe străzile din Tighina. Majoritatea moldovenilor vorbesc în graiul matern doar în şoaptă

Mircea Snegur, primul președinte al Moldovei: despre cine a decis eliberarea dictatorului Smirnov, despre Declaraţia de Independenţă şi hibele actualilor politicieni

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri