Experţi despre ieşirea Ucrainei şi Republicii Moldova din Comunitate Statelor Independente: „CSI este un cadavru care nici nu mai pute“
0Kievul a anunţat că ar putea părăsi Comunitatea Statelor Independente (CSI), de vreme ce această organizaţie nu poate soluţiona conflictele între ţările-membre. Nu ar fi prima ţară care iese astfel din CSI. Experţii de la Chişinău spun că statutul de membru nu ne aduce nici nouă vreun folos, însă o eventuală tentativă ar înfuria Moscova.
Ministrul interimar de Externe al Ucrainei, Andrei Deşciţa, a anunţat miercuri că Kievul ar intenţiona să se retragă din Comunitatea Statelor Independente. Motivul este că „această organizaţie este un instrument incapabil de a soluţiona conflictele între ţările-membre“, a declarat oficialul, într-un interviu pentru Eho Moskvî.
„Dacă noi, ca ţară care deţinem preşedinţia în acest an, solicităm Comitetului Executiv al CSI convocarea unei reuniuni de urgenţă şi nimeni nu reacţionează la situaţia când una din ţările vecine o atacă militar pe cealaltă, atunci la ce bun să facem parte din această organizaţie?“, a declarat ministrul interimar al Afacerilor Externe al Ucrainei.
În replică, Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a emis un comunicat prin care declară că o întrunire în acest sens va avea loc la nivel de viceminiştri de Externe astăzi, la Minsk. „În nota informativă din 11 martie, Ministerul rus de Externe a informat Comitetul Executiv al CSI că va participa la reuniunea din 14 martie. Am fost şi suntem gata să participăm, acum depinde de partea ucraineană, care, într-o notă a Ministerului său de Externe, a declarat că o astfel de întrunire este inacceptabilă pentru ea“, se menţionează în comunicatul Externelor de la Moscova.
„O REVANŞĂ FAŢĂ DE RUSIA“
Experţii moldoveni susţin că statutul de membru al CSI nu ne foloseşte la nimic. „CSI-ul este un cadavru care nici măcar nu mai pute. Ce fel de CSI când o ţară-membră, Rusia, a comis o agresiune militară împotriva altei ţări-membre, Georgia, iar după şase ani împotriva altei ţări, Ucraina. Noi trebuie să consolidăm statul nostru, să nu ne jucăm cu cadavre simbolice gen CSI“, spune analistul Oazu Nantoi.
Comentatorul politic Igor Boţan crede că o eventuală tentativă de a ieşi din acest format, ar putea crea tensiuni. „Era un club al statelor care s-au desprins de Uniunea Sovietică, cu o valoare pur simbolică.
Astfel, dacă o ţară părăseşte CSI, înseamnă că toate procesele integraţioniste în spaţiul postsovietic au colapsat. Este o mică revanşă faţă de Federaţia Rusă, care a avut pretenţia să devină un centru integrator. La paşi simbolici Federaţia Rusă ar putea răspunde foarte dur“, explică Igor Boţan.
CHIŞINĂUL NU VA ÎNTREPRINDE NICIO ACŢIUNE
Viorel Cibotaru susţine că motivul pentru care Ucraina vrea să părăsească CSI ne vizează şi pe noi. „CSI în niciun fel nu şi-a arătat utilitatea în sensul prevenirii evenimentelor care s-au produs după 21 februarie. Pentru noi, problema aflării sau a ieşirii din CSI este ca şi pentru Ucraina înainte de EuroMaidan, având în vedere componenţa etnică. Dacă Federaţia Rusă se va opri din agresiunea sa atunci o să vedem cum şi în ce măsură ar putea să se închege dialogul între actuala guvernare de la Kiev şi Moscova. Dacă acesta nu se va canaliza în nişte forme de cooperare, atunci am putea presupune că pasul Ucrainei va fi logic“, menţionează expertul.
CSI a produs o sumedenie de hârtii care nu sunt valorificate, pentru simplul motiv că Rusia foloseşte această organizaţie pentru alte scopuri. Menţine controlul şi se comportă de parcă ar fi stăpână, deşi fiecare membru are aceleaşi drepturi. Viorel Cibotaru, analist politic
Cât despre o posibilă ieşire din CSI a Republicii Moldova, analistul crede că autorităţile de la Chişinău nu vor întreprinde nicio acţiune în acest sens. „Nu cred că noi suntem astăzi gata, nici situaţia nu ne dictează un astfel de comportament. O eventuală părăsire n-ar fi susţinută de Occident. Federaţia Rusă nu a făcut suficient de mult pentru a compromite formatul 5+2. Orice mişcare a noastră acum poate permite Moscovei să aibă un motiv formal de a aplica acelaşi scenariu ca în Crimeea. Ar putea susţine declararea independenţei Transnistriei“, atenţionează Viorel Cibotaru.
CONTROALE MAI RIGUROASE LA GRANIŢĂ
Cum va influenţa liberalizarea regimului de vize cu UE o eventuală extindere a situaţiei din Ucraina în regiunea transnistreană? „Aceasta ar însemna un control şi mai riguros la eliberarea paşapoartelor şi la frontieră. Nu cred că se va renunţa la regimul liberalizat de vize, pentru că UE este o structură foarte responsabilă. Totul va depinde şi de credibilitatea autorităţilor noastre“, susţine Igor Boţan.