Elton John a cântat în Rusia, la nunta unui fotomodel
0Interpretul s-a aflat în Sankt Petersburg, acolo unde a avut loc ceremonia, doar pentru câteva ore, potrivit portalului Life News. Vedeta britanică a încântat publicul prezent la nunta unui fotomodel din Vladivostok şi a unui om de afaceri din Franţa, Pier, care deţine o companie de asigurări în Marea Britanie.
Spre uimirea organizatorilor, Elton John a fost însoţit de managerul său. Până aproape de a ieşi pe scenă, el s-a aflat în camera sa de hotel. Onorariul pe care l-a încasat vedeta britanică este un secret, totuşi, potrivit unor surse Life News, interpretul ar fi cântat contra câtorva milioane de dolari.