Ecaterina Ţugulea, basarabeanca din serialul „Las Fierbinți“: „Vecinii mă strigă Dalida“

Ecaterina Ţugulea

Basarabeanca Ecaterina Țugulea a devenit cunoscută datorită rolului din serialul de comedie „Las Fierbinți", difuzat de Pro TV.

Adevărul: Cum ai decis să devii actriţă şi de ce la Bucureşti, şi nu la Chişinău?

Tinca Ţugulea: Am crescut într-o căsuţă din curtea teatrului „Luceafărul" şi am ştiut dintotdeauna că voi face actorie, chiar dacă mama a încercat să mă-ndrume pe urmele ei ca să devin învăţătoare. I-am făcut pe plac, am fost un an la Colegiul Pedagogic, dar am înţeles că nu-i de mine. Am vrut să fac actorie sau muzică, pentru că am studiat pianul, tata era tenor, iar un frate - acordeonist. Aşa că am intrat la Academia de Arte de la Chişinău, la Actorie. O prietenă de la Regie visa să ajungă la Bucureşti şi m-a tras de mânecă. M-am hotărât mai greu, aveam 16 ani, nu luasem nici Bacalaureatul. Într-o zi am venit acasă şi-am zis: „Vreau la Bucureşti". Fiind crescută în puf şi alintată, din „bomboana" şi „floarea noastră" nu m-au scos acasă, mama a început să plângă şi a spus: „Cum vrei tu, draga mea". Din acest moment, mi s-a schimbat toată viaţa. La facultate am avut parte de profesori foarte buni şi drăgăstoşi. Fiind mezina clasei (erau studenţi şi de 34 de ani), primele două luni nici n-am vorbit, pentru că nu ştiam cum să mă adresez colegilor: cu dvs., cu tanti sau doamnă. Mai era şi complexul ăsta cu accentul. Am avut însă noroc de colegi, care m-au încurajat.

Te-ai îndreptat încă din facultate spre comedie? Cine ţi-a descoperit această vocaţie?

Profesorul de clasă, Florin Zamfirescu. El m-a ajutat să mă deschid şi mi-a dat libertatea să fac ce vreau. Mă alinta „copilul tatei", aveam încredere totală în el. Apoi am făcut un curs de Caragiale cu maestrul Cătălin Naum şi Comedia dell'arte cu Sanda Manu. Are un fel foarte frumos de a lucra cu studenţii. Este severă, dar îşi iubeşte discipolii până la Dumnezeu. După facultate, au urmat cinci ani la Teatrul de Comedie, unde am ajuns datorită lui Tudor Chirilă. El făcea coloana sonoră la „Chiriţa of Bârzoieni" şi avea nevoie de patru oameni care erau tot timpul pe scenă şi cântau. Eu eram printre ei.

Şi în „Las Fierbinţi" cum ai ajuns?

Regizorul Dragoş Buliga mă cunoştea înainte de acest proiect, mă văzuse într-un spectacol. Totul a început, de fapt, de la scenariul scris de Mimi Brănescu, actor şi el. Distrubuţia era practic făcută, pentru că aceeaşi echipă lucrase la serialul „Vine poliţia!". Rolurile episodice urmau să fie de coloratură, groteşti. Exista frumuşica satului şi era nevoie de cineva mai mărişor, aşa ca mine (râde). Şi cum primarul era nou, s-a ales cu o secretară. Făcând personajul din scriitură, s-au gândit la mine. Bineînţeles, a fost un casting şi l-am luat.

Pe platoul de filmare a fost la fel de vesel ca şi pe ecran?

Serialul s-a filmat în oraşul Fierbinţi-Târg, judeţul Ialomiţa. Totul a fost autentic, nimic nu s-a jucat în platou. Am intrat la oameni în case, în curţile lor, am mâncat bucatele pe care le găteau. Te simţeai acolo, nu trebuia să intri în atmosferă. Filmările au fost relaxante, localnicii erau primitori, iar colegii - foarte comici. Am râs mult. Nu simţeam că jucăm, că facem ceva forţat. Totul venea de la sine. A fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea. Nu-mi imaginam că mi se poate întâmpla aşa ceva. N-am crezut până n-am văzut primul episod.

Ţi-a fost greu alături de atâţia actori consacraţi?

Ei se cunoşteau foarte bine, erau o gaşcă. În plus, sunt mai experimentaţi şi au un simţ al umorului foarte dezvoltat. Eu trebuia să fiu sigură pe ce fac ca să iasă bine secvenţa. Şi asta mă speria foarte tare. Mă gândeam: dacă ei încep să improvizeze, gata m-am pierdut. Am avut însă noroc de Gigi Ifrim (primarul satului), majoritatea secvenţelor le-am avut cu el. A doua zi de filmare eram transpirată toată şi-mi tremurau mâinile, mă rugam: „Doamne, să nu uit textul, să nu mă fac de ruşine!". M-a luat afară şi mi-a zis: „Stai liniştită, eu sunt alături de tine şi te ajut. Şi pe mine m-a învăţat cineva". Din momentul acela m-am descătuşat: „Gata, eu îl am pe Ifrim alături de mine!" Şi Leonid Doni (este şi el basarabean) îmi spunea: „Ţugulea, ia-te în mâini, termină cu emoţiile astea basarabene! Tu eşti talentată".

Povesteşte-mi despre eroina ta. Te regăseşti în ea?

Dalida... Mi-e foarte dragă Dalida. Şi vecinii deja mă strigă pe holuri, jos la magazin: „Ce faci, Dalido! Bună, Dalido!" Mi-e dragă că e veselă, e sensibilă, se îndrăgosteşte la minut şi îi trece la fel de repede. Se enervează uşor, ca şi mine, şi se linişteşte la fel de repede. Doar reacţionează altfel decât mine. Am înfrumuseţat-o doar cu un pic de naivitate şi curăţenie. Şi cred că vrea tare să se mărite.

Vrei şi tu?

Vreau (râde).

Eşti şi la fel de bătăuşă? E celebră scena în care v-aţi împărţit pumni cu Geanina la un concurs de miss...

Nu sunt violentă. I-am zis atunci Ancăi Dumitra (fiica fostului primar): „Eu nu m-am bătut în viaţa mea, nu ştiu să dau". A trebuit să improvizăm. A fost foarte haios. Regizorul n-a mai zis stop pentru că murea de râs, toată echipa era pe jos şi noi două ne băteam continuu. A durat vreo opt minute, până am căzut obosite una peste alta şi-am întrebat: „Geanina, eşti moartă?" „Nu, e bine", mi-a răspuns. Păcat că această secvenţă nu s-a păstrat, a fost o problemă tehnică.

În mai, te vei întoarce la Fierbinţi pentru a filma sezonul doi al sitcomului. Ce urmează?

Sper să mai joc la Media Pro.

Să-nţeleg că între teatru şi film preferi, totuşi, camera de luat vederi?

Procesul este diferit, satisfacţia e aceeaşi. Mie îmi place însă mai mult filmul. Ai un personaj pentru o perioadă de trei-patru luni cât filmezi, ţi-l asumi până în măduva oaselor şi-l porţi mereu cu tine. Pe scenă, când spectacolul se joacă odată la două-trei săptămâni, parcă uiţi, parcă-l îndepărtezi de tine, îţi devine străin. Şi teatrul îmi place mult, mai ales repetiţiile, când te descoperi. Zamfirescu spunea mereu că un rol e ca o sarcină. Mai întâi e bucuria că l-ai primit, urmează nouă luni de muncă şi emoţii, travaliul de la premieră şi fericirea de la spectacol, iar apoi îl creşti, îl creşti...

Cum e viaţa ta la Bucureşti, departe de cei dragi?

M-am obişnuit cu viaţa de la Bucureşti, am un apartament aici, mulţi prieteni, dar mă macină dorul de familie. Nu cred că aş putea sta în altă ţară, departe de mamă, de fraţi şi cei opt nepoţei. Totuşi, distanţa asta de 470 de kilometri o parcurgi oricând când nu mai poţi de dor, nu e o problemă. Ei urmăresc emoţionaţi serialul în fiecare joi. Mă sună şi-mi povestesc ce-a fost în acel episod, de parcă eu nu l-aş fi văzut (zâmbeşte). Orice aş face lor le place. Dar nici n-au cum să fie obiectivi, fiindcă mă iubesc în orice ipostază.

PROFIL

Nume: Ecaterina Țugulea

Profesie: Actriță

Vârstă: 29 de ani

Studii: Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti

Spectacole: „Chirița of Bârzoieni", „Avarul", „Când vine barza",
„Deja-vu" (Teatrul de Comedie)

Filme: „Chiquititas" (Kanal D), „Meseriașii" și „Las Fierbinți" (Pro TV)

Colaborează acum la Teatrul Evreiesc, unde joacă în drama „Blazonul" în limba idiș. În ianuarie s-a filmat în lungmetrajul lui Cristian Mungiu „După dealuri", care a fost înscris în competiția Festivalului Internațional de Film de la Cannes.