Despre ce au discutat Tudor Copaci şi Chiril Gaburici cu protestatarii nemulţumiţi de majorarea preţurilor la carburanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmare a discuţiilor avute miercuri, 6 iunie, cu protestatarii nemulţumiţi de scumpirea preţurilor la benzină şi motorină, pe platforma Ministerului Economiei şi Infrastructurii au fost organizate joi, 7 iunie, discuţii cu reprezentanţii ANRE şi un grup reprezentativ desemnat de protestatari.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Minsiterul Economiei, ministrul Chiril Gaburici a propus organizarea unui grup de lucru care va examina toate propunerile venite din partea cetăţenilor şi ale autorităţilor privind calitatea şi preţurile la carburanţi. 

Din grupul de lucru vor face parte reprezentanţi Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei (APCSP), experţi, precum şi persoane delegate de cetăţenii nemulţumiţi de scumpirea şi calitatea carburanţilor.

„Mă bucur că am reuşit să oferim această platformă de comunicare, pentru transparentizarea procesului şi o mai mare claritate în ceea ce priveşte formarea preţurilor la produsele petroliere. Propun să se iniţieze un grup de lucru, care să analizeze toate iniţiativele ce ţin de stabilirea preţului la carburanţi şi calitatea acestora. Ministerul Economiei şi Infrastructurii va analiza legislaţia din domeniu şi, dacă va fi necesar, va veni cu propuneri către Legislativ de modificare a acesteia”, a punctat Chiril Gaburici.

În cadrul discuţiilor, reprezentanţii ANRE au explicat detaliat metodologia de formare a preţurilor la carburanţi. Potrivit lor, acestea se stabilesc în baza cotaţiei barilului de petrol la bursele internaţionale, ratelor de schimb valutar, TVA, accizelor şi marjei comerciale specifice. 

S-a convenit ca reprezentanţii desemnaţi de protestatari să efectueze propriile calcule în baza datelor oferite de ANRE şi să vină cu propuneri concrete de modificare a Metodologiei de formare a preţurilor la carburanţi. 

Reprezentanţii protestatarilor în discuţii cu Chiril Gaburici şi Tudor Copaci

Imagine indisponibilă

De asemenea, aceştia au fost îndemnaţi să delege persoane care să-i reprezinte şi să se implice în activităţile grupului de lucru, inclusiv la elaborarea altor propuneri de modificări a legislaţiei din domeniu.

Referindu-se la calitatea carburanţilor, ministrul a informat reprezentanţii protestatarilor că se lucrează la modificarea cadrului normativ în acest sens. Potrivit lui Chiril Gaburici, în data de 5 iunie, Guvernul a aprobat modificări la Legea produselor petroliere, care prevăd stabilirea unui sistem de monitorizare a calităţii combustibililor în Republica Moldova în conformitate cu Directiva 98/70/EC a Parlamentului European şi a Consiliului privind calitatea benzinei şi motorinei. 

În plus, până la sfârşitul lunii august, urmează să fie aprobate modificări la mai multe regulamente ce ţin de transportarea, depozitarea şi comercializarea produselor petroliere.

„La Ministerul Economiei şi Infrastructurii se munceşte de luni bune la capitolul calităţii benzinei şi motorinei. Am studiat standardele europene, am elaborat mecanisme care vor asigura calitatea carburanţilor. Ne propunem ca, până la sfârşitul lunii august, să avem cadrul legal pregătit, astfel încât să putem efectua controlul calităţii carburanţilor atât la vamă, cât şi la punctele de distribuţie a acestora. Este important că deja vom putea compara produsele. Vă asigurăm că nu va fi diferenţă de calitate la carburanţi, pentru că se vor face verificări şi la vamă, şi la punctele de distribuire a acestora”, a precizat Chiril Gaburici.

Gaburici a îndemnat cetăţenii să sesizeze instituţiile responsabile atunci când depistează nereguli. 

„Una dintre priorităţile Ministerului este să creştem competitivitatea pe piaţa petrolieră, pentru că astfel cetăţenii vor avea acces la produse şi servicii de calitate în staţiile peco. Vă îndemn să sesizaţi instituţiile responsabile despre neconformităţile depistate la staţiile de alimentare. Rog colegii de la APCSP să se implice imediat şi să soluţioneze petiţiile venite de la şoferi, care s-au ales cu maşinile defectate din cauza calităţii carburanţilor. Contez şi în continuare pe deschidere, colaborare şi dialog constructiv”, a subliniat ministrul Economiei şi Infrastructurii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite