Chişinăul, citat de trei ori la Veneţia la sfârşitul acestei săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
comisia de la venetia

Comisia de la Veneţia va examina trei subiecte vizând Republica Moldova, la sfârşitul săptămânii curente. Temele sunt precizate în agenda pentru şedinţa plenară a Comisiei, planificată pentru 16-17 martie, transmite IPN.

Conform agendei, urmează ca experţii internaţionali să-şi expună opinia referitor la amendamentele legislaţiei electorale, operate de Legislativul de la Chişinău în pofida multor critici locale şi internaţionale, inclusiv recente, din partea Bruxelless-ului şi, în special, a recomandărilor Comisiei de la Veneţia privind consensul principalilor actori politici, spre exemplu, emise încă în faza de adoptare a modificărilor. De notat, aceasta va fi o opinie comună a Comiei de la Veneţia cu Oficiul OSCE pentru instituţiile democratice şi drepturie omului (OSCE/ODIHR), ceea ce va demonstra solidaritatea organismelor europene privitor la acest aspect al procesului electoral din Republica Moldova.

De asemenea, Comisia de la Veneţia va aprecia propunerile de modificare a Constituţiei în ceea ce priveşte numirea judecătorilor. Potrivit acestora, numirea în funcţie a judecătorilor urmează să aibă loc până la atingerea plafonului de vârstă (65 de ani), de către preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Proiectul legii stipulează că şeful statului poate respinge o singură dată candidatura propusă. De asemenea, ar urma ca judecătorii să aibă imunitate funcţională şi nu generală. Se stabileşte că garantul independenţei autorităţi judecătoreşti este CSM. Consiliul va putea înainta propuneri în procesul elaborării Legii bugetului de stat, în partea ce ţine de alocarea mijloacelor financiare pentru buna funcţionare a instanţelor judecătoreşti. De notat, actuala intervenţie în Legea de bază a statului este prevăzută de Planul de Acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformare a justiţiei în anii 2011 – 2016, adoptată de Parlament în februarie 2012.

Cel de-al treilea aviz al Comisiei se va referi la proiectul de lege privind modificarea articolului 42 al Constituţiei Republicii Moldova privind dreptul cetăţenilor la asociere. În prezenta expunere, deşi este fundamental, dreptul moldovenilor la asociere este fragmentat în articolul 41 şi 42 al legii de bază, iar noua viziune a legislatorilor vine să înlăture această carenţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite