Centrul de testări farmaceutice ascunde găuri de milioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laboratorul funcționează într-un sediu nou, dar cu echipamente vechi
Laboratorul funcționează într-un sediu nou, dar cu echipamente vechi

Imobilul ce s-a zidit în opt ani şi a fost inaugurat ieri are în dotare numai două aparate noi, deocamdată nefuncţionale. Construcţia blocului a costat de patru ori mai mult decât s-a planificat iniţial, iar Curtea de Conturi a constatat mai multe nereguli financiare

Laboratorul de control al calităţii şi inspecţie al Agenţiei Medicamentului nu este atât de modern precum a fost prezentat premierului Vlad Filat ieri la inaugurare. Angajaţii centrului de analize sunt nevoiţi să se descurce cu vechile echipamente, care le permit deocamdată să testeze caracteristicile fizice şi chimice de bază ale doctoriilor.

„Clădirea a fost ridicată între 2004 şi 2012 şi a costat 40 de milioane de lei. Echipamentul pe care îl avem în dotare ne permite să ne desfăşurăm activitatea. Dar, pentru a mări viteza de procesare, e necesară o retehnologizare ", recunoaşte Alexandru Coman, directorul Agenţiei Medicamentului.

DOTĂRI ANEVOIOASE

Acum în laboratorul agenţiei de pe strada Korolenco se află trei cromatografe, care separă substanţele din medicamente, un dispozitiv vechi care testează rezistenţa fizică a pastilelor şi un aparat care simulează nivelurile de aciditate din stomac şi din intestinul subţire. „Suntem atenţi la masa medie a pastilelor, fiindcă în cazul în care un medicament este modificat, aceasta nu coincide cu originalul. La ph-metru verificăm gastrorezistenţa pancreatinei. Filmul protector care înveleşte pastila trebuie să reziste cel puţin două ore în lichidul stomacal şi minim o oră în mediu intestinal", a precizat Galina Coroi, şefa Secţiei de analize fizico-chimice de la Agenţia Medicamentului. Laboranta a adăugat că dispozitivele foarte vechi urmează să fie donate Universităţii de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu".

Agenţia Medicamentului îi răspunde expertului de la IDIS „Aţi folosit în studiu date eronate"

Şeful Executivului a dat însă un termen de şase luni până când laboratorul să fie complet echipat cu toate aparatele necesare testării preparatelor farmaceutice, exclusiv pe cheltuiala agenţiei. „Modernizarea poate fi făcută doar în timp mai îndelungat. Este vorba de multe milioane de euro pentru a dota modern acest laborator", a spus şi farmacologul Vladimir Safta.

ACUZAŢI DE PROASTA GESTIUNE

Vara trecută, deputaţii din Comisia de anchetă privind situaţia pe piaţa farmaceutică, au vizitat laboratorul vechi al agenţiei. Aleşii au fost şocaţi de condiţiile în care lucrau laboranţii şi calitatea deplorabilă a testelor. „Am văzut cu ochii mei cum pisa o pastilă cu un cuţit ruginit... pentru a depista nivelul de impurităţi", povestea Valentina Stratan. Atunci angajaţii se apărau că toate sursele financiare merg de mai mulţi ani spre noul sediu. De cealaltă parte, auditorii Curţii de Conturi constatau proasta gestiune şi că s-au cheltuit bani nejustificat la construcţia noului edificiu.

Într-un raport al Curţii de Conturi din 10 mai este indicat faptul că firma de construcţii, Verilarproiect, se angaja în 2004 să ridice blocul de analize până în 2006, cu aproape 10 milioane de lei. Ulterior însă Agenţia Medicamentului a încheiat cu această firmă alte patru contracte de prelungire a lucrărilor, care au întrecut cu mult suma stabilită iniţial, în total 40 de milioane de lei. În acelaşi raport, echipa de audit relevă faptul că Agenţia Medicamentului nu a păstrat dosarele achiziţiilor publice la acest obiect. Ele nici măcar nu au fost cusute şi ştampilate, lipsind mai multe acte aferente procedurilor de licitaţie din anul 2004, chiar dacă, regulamentar, acestea pot fi lichidate doar după doi ani de la încetarea termenului de achiziţie publică.

„NECLARITĂŢI" DE MULTE MILIOANE

Experţii de la Curtea de Conturi au stabilit, de asemenea, că ofertele prezentate de firma câştigătoare la licitaţii erau mai mici decât costurile de construcţie. În plus, Agenţia a plătit toate facturile pentru lumină şi apă cheltuite de angajaţii firmei de construcţii, chiar dacă contractul prevedea altceva. Astfel, Agenţia Medicamentului a scos din buzunar 340.000 de lei, pentru întreţinerea pe şase ani a şantierului, iar unele lucrări, nespecificate în contract, au costat milioane de lei.

În urma auditului, Curtea de Conturi a stabilit că pentru întreaga perioadă de construcţii „neclarităţile" legate de modul de gestionare a banilor publici au costat 1,39 milioane de lei.

Încă un scandal legat de noul bloc a izbucnit în iunie, când mai mulţi muncitori s-au plâns că au lucrat la negru pentru clădirea laboratorului şi că nu şi-au primit lefurile cu lunile. Directorul firmei a negat aceste informaţii.

Echipamente comandate

Potrivit Galinei Coroi, şefa Secţiei de analize fizico-chimice de la Agenţia Medicamentului, laboranţii mai au nevoie de un spectrofotometru de absorbţie atomică şi cromatografe cu detectori speciali pentru determinarea endotoxinelor. Pentru aceste aparate agenţia a alocat un buget de 5 milioane de lei din resurse proprii.


Cum trebuie să arate un laborator

Pentru verificarea nivelului de calitate a doctoriilor comercializate pe teritoriul ţării noastre sunt necesare aparate moderne care să suplimenteze inventarul existent. Potrivit lui Vladimir Valica, directorul Centrului ştiinţific medical din incinta Universităţii de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu", laboratorul inaugurat ieri ar trebui să dispună de zece cromatografe, nu trei cât sunt în prezent. „Laboratorul are nevoie de cromatografe de lichide, de înaltă performanţă, un cromatograf de gaze şi echipamente pentru spectroscopie în unde infraroşii şi ultraviolete", a spus expertul. Valica a adăugat că, în cazul în care la acest centrul de testări au loc şi analize mai aprofundate, specialiştilor Agenţiei Medicamentului le-ar mai fi utile şi echipamente pentru efectuarea testelor imunoenzimatice.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite