Ceartă în Parlament în Blocul ACUM. Un deputat PPDA acuză PAS că a plagiat un proiect de lege de la PSD România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
parlament chisinau foto Facebook Andrian Candu

Fracţiunea PAS a propus în şedinţa Parlamentului de joi, 12 martie, o iniţiativă legislativă prin care să fie modificate unele articole din Codul Muncii. Iniţiativa prevede că unul din părinţi va putea beneficia de zile libere de la muncă, care vor fi plătite, pentru a sta acasă cu copiii, în cazul în care activitatea şcolilor şi a grădiniţelor va fi suspendată din cauza unor situaţii extreme, precum cea legată de coronavirus.

Iniţiativa PAS a fost imediat criticată de deputata PPDA Maria Ciobanu, care susţine că PAS a plagiat integral proiectul respectiv de la PSD România.

„Stimate coleg, acest proiect al Dvs a fost copiat cuvânt în cuvânt din proiectul grupului parlamentar PSD din Senatul României. Ar fi fost cazul ca măcar să schimbaţi câteva propoziţii”, a spus Maria Ciobanu.

În replică, Igor Grosu, deputatul PAS care a prezentat proiectul, a declarat: „Stimată colegă, vă deranjează că ne-am inspirat dintr-o soluţie românească, vă deranjează coronavirus sau faptul că noi lăsăm copiii fără supraveghere”.

Tot în acest context, un alt deputat PAS, Dumitru Marian, i-a spus Mariei Ciobanu: „Ruşine!”.

În cele din urmă proiectul de lege nu a fost susţinut de majoritatea parlamentară. Preşedinta Legislativului, Zinaida Greceanîi, a propus ca Guvernul să vină în Parlament cu un asemenea proiect, nu deputaţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite