Cândva profesoară la Chişinău, acum proprietară de hoteluri în Germania

Soţii Julieta şi Tobias Huchtemann FOTO: Arhivă personală

Moldoveanca Julieta Hüchtemann (Malai, înainte de căsătorie), cândva profesoară cu un salariu mizer în Chişinău, le propune astăzi străinilor din lumea întreagă un loc de popas, chiar în inima Berlinului

În timp ce unii jurnalişti străini văd în noi un adevărat pericol pentru Uniunea Europeană, gata oricând s-o invadăm prin „uşa din spate“, există moldoveni care au reuşit să-şi facă un nume şi în cele mai restrictive ţări din punct de vedere al politicilor migraţionale.

Julieta Hüchtemann, fostă profesoară de limbi străine, deţine două hoteluri în capitala Germaniei şi a reuşit să se integreze perfect în societatea nemţească. Dacă o întrebi care este cheia succesului, o să-ţi răspundă scurt - munca. „Să ai o afacere în Germania nu este tocmai uşor. Nu-ţi permiţi să stai acasă sau să ai dubii, trebuie să munceşti chiar şi fără zile libere“, ne spune femeia.

A PLECAT ÎN GERMANIA CU 10 DOLARI ÎN BUZUNAR
Dar numai ea ştie câte lacrimi a înghiţit până când munca i-a fost răsplătită. A plecat de-acasă, în anul 1996, doar cu zece dolari în buzunar. „Am împrumutat bani pentru bilet la autocar într-o singură direcţie, cu restul, 10 dolari, m-am pornit la Berlin. Mi-a fost enorm de greu“, îşi aminteşte ea. „Cel mai dureros este să realizezi că eşti singură într-un ocean plin cu rechini, că nimeni nu-ţi oferă nici măcar un sfat“, spune fosta profesoară, recunoscând că în acele momente îi era cel mai tare dor de mama.

Chiar dacă a plecat cu o bursă, în Germania a trebuit să facă de toate pentru a se întreţine - a fost măturătoare, a spălat vase, a făcut menaj în mai multe hoteluri. Într-o zi un grup de englezi a venit la recepţie, iar colega ei nu putea să-i înţeleagă. „Eu ştiam engleza, franceza şi germana şi am ajutat-o. A doua zi mi s-a propus să trec la recepţie, iar în câţiva ani am devenit şi administratoare de hotel“, povesteşte Julieta.

LUCRA 18 ORE PE ZI
Până în 2005 a muncit în calitate de director general la un hotel. Atunci însă a simţit că este momentul să devină propriul ei şef. Cu o doză de curaj, dar şi de nebunie, a pornit în lumea antreprenoriatului. „Am vândut casa din Chişinău şi am cumpărat un hotel mic, cu 12 camere. Primele două săptămâni au fost extrem de complicate. În primele zile am avut numai o persoană cazată. Am început cu zero angajaţi. Făceam singură curăţenie, mâncare, trebuia să fiu şi la recepţie. Lucram 18 ore pe zi şi nu aveam zile libere“, îşi aminteşte moldoveanca.

În 2006 a mai cumpărat două hoteluri, cu 40 de camere fiecare. Peste un an s-a recăsătorit cu un arhitect german, iar marele eveniment din viaţa ei a impulsionat-o şi mai mult să lupte.

Între timp Julieta a renunţat la primul hotel pe care l-a cumpărat în 2005 şi a rămas cu cele două - H&H Friedrichshain şi Pankow. După mai mulţi ani de sacrificii lucrurile s-au schimbat, iar acum cele două achiziţii „lucrează“ pentru ea. Aceasta însă nu înseamnă că orele de muncă s-au terminat. Acum nu mai este singură - familia îi este aproape, la fel ca şi cei 15 angajaţi, care au format o echipă multietnică. „Am angajaţi din Suedia, Indonezia, Polonia, Bulgaria, România, Germania şi, desigur, Moldova“, spune mândră antreprenoarea.

ACASĂ AU RĂMAS DOAR PĂRINŢII ŞI AMINTIRILE
Despre Moldova vorbeşte doar la trecut, este poate singurul cuvânt pe care nu-l poate asocia cu viitorul. Şi asta pentru că nu-şi imaginează viaţa acasă. Ultima vizită din vara trecută a marcat-o negativ. „Am găsit Chişinăul nou, modern, dar foarte murdar. Totodată, am văzut multe contraste - în troleibuze oamenii erau îmbrăcaţi foarte simplu, aproape sovetic, iar alături stăteau tineri îmbrăcaţi ca în pozele pe care le vedem numai în revistele de modă“, îmi spunea ea, fiind curioasă de felul cum s-au schimbat gusturile în materie de modă şi cum reuşesc moldovenii să fie glamuroşi, dar săraci.

În cei 16 ani petrecuţi în Germania, basarabeanca a însuşit toate calităţile unui neamţ veritabil. În Moldova au rămas doar părinţii şi amintirile. „Nu m-am gândit să mă întorc acasă. Aici este viaţa mea, familia mea“, mărturiseşte femeia de afaceri.

„MOLDOVENII  SE APRIND CÂND DISCUTĂ SUBIECTE POLITICE“
Fosta profesoare spune că maxi-taxiurile sunt o adevărată catastrofă pentru Chişinău. „Am avut răbdare să merg doar două staţii. Am coborât pentru că îmi era frică. Şoferul vorbea la telefon şi mergea cu viteză mare. Oamenii au rămas la fel de veseli, se aprind doar atunci vine vorba de politică. Apropo, despre politică discută şi mic şi mare!“, îşi continuă mirată femeia şirul impresiilor despre Chişinău.