Autoritățile din Rep. Moldova au blocat canalul de pe care se transmiteau amenințări la adresa elevilor. Cine stă în spatele operațiunii

0
Publicat:

Responsabilii Ministerului Educației și Cercetării de la Chișinău anunță că a fost blocat canalul de pe care au fost transmise amenințări la adresa elevilor, acțiunile fiind organizate de Kremlin, potrivit expertului media din cadrul asociației WhatchDog, Andrei Rusu. 

Rusia stă în spatele mesajelor cu amenințări, potrivit specialiștilor. FOTO: Simbol
Rusia stă în spatele mesajelor cu amenințări, potrivit specialiștilor. FOTO: Simbol

La câteva zile de la publicarea mesajelor pe canalul de Telegram, responsabilii Ministerului Educației și Cercetării (MEC) au venit cu mai multe precizări cu privire la acest caz. 

,,În legătură cu informațiile publicate pe un canal anonim de Telegram privind potențiale riscuri de securitate, Ministerul Educației și Cercetării precizează că activitatea sistemului educațional se desfășoară în regim normal, în condiții sigure. Autoritățile statului s-au autosesizat și au blocat canalul respectiv, care avea scopul de a destabiliza situația și de a crea panică în societate. Riscurile de securitate nu s-au confirmat. Organele competente continuă să elucideze cazul. Îndemnăm părinții, cadrele didactice și elevii să își păstreze calmul și vigilența și să nu admită periclitarea procesului de studii”, au menționat reprezentanții Ministerului.

,,Atac hibrid al Federației Ruse”

Între timp, expertul Andrei Rusu susține că Rusia a încercat în acest mod să inducă panică în societate și să discrediteze instituțiile de securitate moldovenești. ,,Pe canalele de Telegram s-a distribuit o serie de mesaje că în unele de licee din capitală ar urma să aibă loc atentate. De fapt, acesta nu este altceva decât un atac hibrid al Federației Ruse cu scopul de a induce panică în societate și a discredita instituțiile de securitate moldovenești. Primele mesaje false au fost plasate pe canalul „Кишинев game”, care ulterior a fost distribuit de canalul „Бельцы 24”, iar mai distribuite masiv de canalele de propagandă pro-ruse. După ce a luat amploare valul de panică, canalul „Кишинев game” a fost șters, iar astăzi a reapărut cu alte mesaje de același fel. Vedem implicarea a multor surse de dezinformare afiliate Rusiei în răspândirea teoriilor că în Moldova ar lua amploare „Mișcarea Columbine”, chiar și socialistul Bogdan Țîrdea a luat parte la lansarea acestei teorii”.

Totodată, specialistul a venit cu un îndemn către societate. ,,Trebuie să înțelegem că aceste mesaje sunt false și să nu ne lăsăm manipulați”.

SIS și IGP investighează

La sfârșitul săptămânii trecute, mai multe mesaje în care au fost amenințări la adresa școlilor din Republica Moldova cu împușcături în masă au apărut pe un canal de Telegram, iar atât Serviciul de Informații și Securitate (SIS), cât și Inspectoratul General al Poliției (IGP) din Republica Moldova s-au autosesizat, demarând investigațiile pe marginea cazului dat.

,,Îndemnăm părinții și copiii să-și păstreze calmul, în contextul în care noaptea trecută s-au distribuit mai multe informații false pe un canal de Telegram anonim unde au fost plasate amenințări în adresa mai multor instituții de învățământ din capitală.Toate instituțiile abilitate ale statului s-au autosesizat și au inițiat toate măsurile corespunzătoare. Precizăm că, fotografiile plasate pe acest canal, în care indivizii demonstrează arme și muniții, sunt vechi și au fost preluate de pe rețele de socializare.Organele de drept întreprind toate acțiunile necesare pentru a elucida cine stă în spatele acestui canal și scopul exact al acestora”, au menționat reprezentanții IGP.

,,Serviciul de Informații și Securitate, alături de celelalte autorități ale statului din domeniul ordinii publice și securității, s-a autosesizat pe marginea informațiilor false vehiculate pe una dintre rețelele de socializare privind amenințările în adresa mai multor instituții de învățământ din capitală. Serviciul califică aceste acțiuni drept un atac hibrid, menit să creeze panică în societate. Menționăm că fotografiile și materialele distribuite în spațiul informațional nu sunt actuale și au fost preluate de pe rețele de socializare rusești.În acest context, îndemnăm societatea să-și păstreze calmul și să mențină vigilența. Vă asigurăm că organele de drept întreprind toate măsurile necesare pentru a elucida cine stă în spatele acestor acțiuni și a minimiza impactul acestora”, au anunțat cei de la SIS.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite