Alexandru Slusari, după consultările cu Maia Sandu: Decizia de a se adresa la Curtea Constituţională pentru dizolvarea Parlamentului este deja luată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Slusari

Liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, susţine că ceea ce se întâmplă este o mimare a consultărilor, iar decizia este luată demult. După ce a ieşit de la discuţiile cu preşedintele ţării, deputatul a spus că nu s-a dorit un dialog sincer nici la primele consultări şi nici la cele de astăzi, transmite IPN.

Alexandru Slusari a menţionat că preşedintele Maia Sandu nu le-a spus nimic concret. Însă a confirmat că, până la vaccinarea masivă a populaţiei, campania electorală nu poate fi lansată. El spune că nu a primit un răspuns concret cu privire la o eventuală dată a alegerilor parlamentare anticipate.

„Încă o dată m-am convins azi că este luată linia spre o perioadă nedeterminată. Noi nu ştim şi nici doamna preşedintă nu a spus când vede data alegerilor anticipate. Dar până atunci, ţara va fi în mâinile lui Ciocoi (premierul interimar, Aureliu Ciocoi, n.r.) – un guvern care nu-şi doreşte şi nu este capabil să administreze treburile ţării, cu criză pandemică, cu criză economică”, a notat parlamentarul.

În opinia sa, decizia de a se adresa la Curtea Constituţională este deja luată, iar consultările sunt o mimare.

Acesta a mai spus că există context şi conjunctură politică şi deciziile se iau în funcţie de asta, dar spre regret are de suferit ţara şi cetăţenii. Potrivit lui, va continua acel ping-pong politic. Atât Maia Sandu, cât şi Igor Dodon se gândesc la propriile interese.

Preşedintele Maia Sandu a invitat pentru ziua de vineri, 26 martie, partidele parlamentare la consultări pe tema dizolvării Parlamentului, ca urmare a imposibilităţii de a forma Guvernul pe durata a 90 de zile.

Potrivit unui comunicat emis de Preşedinţie, consultările se vor desfăşura în sensul art.85 alin.(1) din Constituţie, care prevede că „În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.”

Luând în considerare declaraţiile anterioare, dar şi tentativele de a declanşa alegeri parlamentare anticipate, cel mai probabil, după consultări, Maia Sandu va semna decretul de dizolvare a Parlamentului, asupra căruia, ulterior, trebuie să se expună Curtea Constituţională, care va stabili dacă există circumstanţe de dizolvare a Parlamentului ori nu.

Majoritatea parlamentară PSRM-ŞOR consideră că nu există temei de dizolvare a Parlamentului atât timp cât există o majoritate parlamentară care vrea să învestească un Guvern. De partea cealaltă, experţii care o simpatizează pe Maia Sandu, dar şi reprezentanţii PAS consideră că există circumstanţe de dizolvare a Parlamentului, odată ce au eşuat cele două tentative de învestire a Guvernului în timp de 90 de zile. 

Republica Moldova rămâne în continuare fără Guvern, după ce Guvernul Chicu a demisionat pe 23 decembrie 2020. Candidatul desemnat de preşedintele Maia Sandu la funcţia de prim-ministru, Igor Grosu, a venit joi, 25 martie, în faţa deputaţilor pentru a prezenta echipa guvernamentală şi programul de guvernare al Guvernului. Şedinţa Parlamentului nici nu a început bine, că deputaţii din majoritatea parlamentară PSRM-ŞOR au părăsit sala plenului, iar preşedintele Legislativului a închis şedinţa din lipsă de cvorum. Astfel, a eşuat cea de-a doua tentativă de a învesti un Guvern.

Vicepreşedintele Parlamentului, deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, a declarat că eşuarea învestirii Guvernului „este un circ regizat şi realizat de PSRM-ŞOR şi PAS. Potrivit lui, nici PAS, formaţiunea Maiei Sandu, nu a vrut să voteze pentru propriul Guvern, în speranţa de a provoca alegeri anticipate.

Liderul PDM, deputatul Pavel Filip, a lansat un atac dur la adresa Maiei Sandu şi a lui Igor Dodon după eşuarea învestirii Guvernului. Filip îi consideră pe cei doi principalii vinovaţi de criza politică din Moldova. 

Igor Dodon a reiterat că PSRM invită toate partidele la dialog pentru a găsi soluţii de depăşire a crizei politice. Liderul PSRM a menţionat că este gata să semneze un acord cu formaţiunile politice parlamentare privind data organizării alegerilor parlamentare anticipate, care ar urma să fie organizate după depăşirea crizei sanitare.

Dodon a menţionat că ambasadorul Moldovei la Moscova, Vladimir Golovatiuc, rămâne candidatul majorităţii parlamentare pentru funcţia de prim-ministru.

Ministrul Justiţiie în exerciţiu, Fadei Nagacevschi, susţine că Parlamentul nu va putea fi dizolvat, deşi aparent există circumstanţe de dizolvare, precum eşuarea a două tentative de învestire a unui Guvern şi depăşirea termenului de 90 de zile în care Guvernul putea fi învestit.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite