Alertă în centrul Republicii Moldova: fragmente de dronă, depistate într-un sat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mai multe bucăți de dronă au fost depistate în după-amiaza zilei de miercuri, 29 aprilie, pe un câmp dintr-un sat din raionul Telenești din centrul Republicii Moldova, iar la fața locului s-au deplasat specialiștii care le-au ridicat pentru a le supune verificărilor necesare.

Bucățile de dronă au fost depistate pe un câmp. FOTO: Telegram.org/ Poliția Republicii Moldova
Bucățile de dronă au fost depistate pe un câmp. FOTO: Telegram.org/ Poliția Republicii Moldova

UPDATE Responsabilii Ministerului moldovean al Apărării au menționat că drona găsită a survolat ilegal în data de 30 martie spațiul aerian al Republicii Moldova, fiind ,,detectată de sistemele de supraveghere aeriană la ora 21:29 și traversând frontiera de stat din direcția regiunii Odesa (Ucraina), iar monitorizarea acesteia a continuat până la ora 22:03, când a dispărut de pe radar în regiunea raionului Orhei”.

,,Confirmăm că aparatul identificat la Telenești corespunde traiectoriei și caracteristicilor țintei monitorizate la acea dată.Componentele depistate au fost ridicate în siguranță și sunt supuse expertizei de specialitate pentru stabilirea exactă a provenienței și configurației tehnice.Ministerul Apărării, în cooperare cu celelalte instituții ale statului și partenerii externi, continuă monitorizarea atentă a spațiului aerian pentru a asigura securitatea cetățenilor”, au menționat angajații instituției.

Știrea inițială 

Descoperirea a fost făcută de mai mulți locuitorii ai satului Băneștii Noi din raionul Telenești, aceștia alertând la scurt timp autoritățile. 

,,La fața locului au intervenit polițiștii, care au verificat zona, fiind identificate toate componentele aparatului.Potrivit informațiilor, părțile depistate nu prezintă pericol pentru cetățeni.Toate componentele au fost ridicate în siguranță și urmează a fi supuse expertizei de specialitate, pentru stabilirea structurii și provenienței.Polițiștii întreprind acțiuni pentru documentarea cazului”, au subliniat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Republica Moldova.

În data de 28 aprilie, o dronă a fost depistată pe acoperișul unui bloc de locuințe din centrul Chișinăului. Specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au intervenit la fața locului, au securizat zona și au evacuat mai multe persoane.

De la începutul războiului din Ucraina și până în prezent, mai multe rachete sau drone au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, iar unele dintre ele au fost găsite ulterior pe teritoriul țării.

Aflată recent într-o vizită la Kiev, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reamintit că amenințările Kremlinului nu se opresc la granițele Ucrainei, vorbind și despre impactul direct asupra Chișinăului: atacul asupra centralei de la Novodnistrovsk care a poluat apele fluviului Nistru și a lăsat 300.000 de moldoveni fără apă potabilă timp de aproape o săptămână, perturbările în alimentarea cu energie electrică și încălcările repetate ale spațiului aerian.

„Securitatea Moldovei și securitatea Ucrainei sunt interconectate. Ucraina, apărându-se, ne apără și pe noi”, a adăugat Maia Sandu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite