Noi scumpiri pentru transportul public din București. Cât va costa o călătorie

0
Publicat:

Primăria Capitalei ia în discuție majorarea tarifelor de transport public din București, în parte din cauza situației financiare dificile în care se află Societatea de Transport București (STB).

Autobuzul 368 din București
O călătorie metropolitană ar putea costa 5 lei, față de 3 lei în prezent. Foto arhivă

Societatea de Transport București (STB) se confruntă cu grave probleme financiare în 2026, caracterizate prin costuri de operare duble față de perioadele anterioare, ceea ce a determinat anunțarea unui audit și posibile măsuri nepopulare, inclusiv majorarea prețului biletelor. Situația a ajuns la un punct critic, cu nevoi mari de finanțare pentru salarii și funcționare. 

De altfel, chiar primarul Capitalei Ciprian Ciucu a anunțat recent că va comanda un audit la Societatea de Transport București (STB), susținând că aceste costuri de operare ale transportului public ar fi ajuns de două ori mai mari decât în perioada administrației Firea.

Surse oficiale susțin că s-ar lua în calcul chiar și o nouă majorare a tarifelor de călătorie. Potrivit unui document obținut de Observator, scumpirile ar urma să afecteze atât biletele simple, cât și abonamentele.

Lista posibilelor majorări

  • O călătorie metropolitană (90 minute) - scumpire de la 3 lei la 5 lei
  • 2 călătorii metropolitane (90 minute) - scumpire de la 6 lei la 10 lei
  • 10 călătorii metropolitane - scumpire de la 25 lei la 40 lei
  • Abonament metropolitan de 24 de ore - scumpire de la 8 lei la 14 lei
  • Abonament metropolitan de 72 de ore - scumpire de la 20 lei la 30 lei
  • Abonament metropolitan de 7 zile - scumpire de la 30 lei la 45 lei
  • Abonament metropolitan de 1 lună - scumpire de la 80 lei la 100 lei
  • Abonament pe 1 an - scumpire de la 700 lei la 900 lei
  • O călătorie metropolitană și metrou (120 minute) - scumpire de la 7 lei la 9 lei
  • 2 călătorii STB + metrou (120 minute) - scumpire de la 14 lei la 18 lei
  • Abonament integrat de 24 de ore - scumpire de la 18 lei la 22 lei
  • Abonament integrat STB + Metrou de 1 lună - scumpire de la 160 lei la 180 lei
Lumea văzută din București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite