Zeci de terorişti ai Statului Islamic au murit otrăviţi la masa de Ramadan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 45 de militanţi ai Statului Islamic (SI) au fost ucişi în Irak, după ce au fost otrăviţi la o masă de Ramadam, potrivit unor rapoarte locale citate de „Daily Mail“.

Un total de 145 de persoane s-ar fi aşezat pentru „iftar“ (masa după apusul soarelui) în Mosul, Irak, însă doar 100 ar fi ieşit în viaţă din incinta unde se ţinea ospăţul, potrivit unor rapoarte din oraşul cucerit de terorişti anul trecut. Nu este clar dacă fanaticii au fost otrăviţi intenţionat sau dacă au suferit de toxiinfecţie alimentară, spune un purtător de cuvânt al Partidului Democrat Kurd.

Relatările din presa irakiană, care au fost citate şi de publicaţia israeliană Haaretz, nu sunt primele de acest fel. Se ştie că militanţii SI sunt vizaţi deseori de astfel de atacuri. 

Zeci de soldaţi terorişti ar fi murit în circumstanţe asemănătoare în noiembrie 2014, când gruparea rebelă Armata de Eliberare Siriană s-a strecurat în tabăra lor (unde ar fi fost staţionaţi 1.200 de terorişti), prefăcându-se bucătari şi otrăvindu-le prânzul. Surse din gruparea rebelă din Siria, care se luptă şi cu SI, dar şi împotriva guvernului sirian, susţin că cel puţin 12 terorişti ar fi murit după ce au mâncat prânzul otrăvit.

În timpul Ramadamului (luna sfântă a musulmanilor în care se posteşte până la apusul soarelui), extremiştii Statului Islamic au dat publicităţii imagini în care sunt arătaţi cum se aşează în faţa unor mese opulente. Între timp, locuitorii din zonele cucerite de ei flămânzesc, notează „Daily Mail“.

image

Femei şi copii fac coadă în Raqqa, Siria, pentru a obţine apă şi alimente în timpul Ramadamului FOTO Daily Mail

Au fost date publicităţii imagini filmate pe ascuns în Raqqa, oraşul sirian care reprezintă capitala grupării teroriste, în care sute de tineri şi de femei acoperite de văluri fac coadă pentru a căpăta apă şi alimente în căldura înfiorătoare.

În timp ce localnicii mor de foame şi de sete, soldaţii organizaţiei teroriste postează imagini pe reţelele sociale în care arată mesele bogate pe care le iau, pline de peşte prăjit, murături, salată verde şi orez alb. Alte imagini arată cum armele automate ale luptătorilor stau pe covor lângă platouri argintate pline de fructe proaspete. 

image

Masa de Ramadam a teroriştilor Statului Islamic FOTO Twitter via Daily Mail

La fel ca în cazul decapitărilor barbare, Statul Islamic se laudă pe reţelele sociale despre cum cele opt milioane de persoane care trăiesc sub regimul lor din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii sunt bine aprovizionaţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite