Vizita lui Biden în Orientul Mijlociu, dată peste cap
0Preşedintele SUA, Joe Biden, a sosit, miercuri, în Israel, aflat în a douăsprezecea zi de război cu mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Gaza.

Coborând din avion în mijlocul unui important contingent de securitate, Biden i-a îmbrăţişat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi pe preşedintele Isaac Herzog pe pistă. Vizita preşedintelui american are loc la o zi după ce o explozie a ucis sute de persoane în interiorul unui spital din Gaza, pentru care Israelul şi palestinienii se acuză reciproc. „Am fost profund întristat şi şocat de explozia de ieri (marţi n.r) dintr-un spital din Gaza. Şi, în baza a ceea ce am văzut, se pare că aceasta a fost întreprinsă de partea adversă, nu de voi“ (de israelieni n.r), a declarat preşedintele american, alături de prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, la Tel Aviv. „De asemenea, trebuie să ţinem minte că Hamas nu reprezintă tot poporul palestinian şi că nu le-a adus (palestinienilor) decât suferinţă“, a adăugat Biden.
Întâlnirea cu liderii arabi, anulată
Vizita lui Biden în Orientul Mijlociu era menită să arate sprijinul Americi față de Israel și să descurajeze o eventuală extindere a conflictului prin intrarea în scenă a altor actori regionali. De la Tel Aviv, liderul de la Casa Albă trebuia să ajungă la Amman, pentru a se întâlni cu regele Abdullah al Iordaniei, cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi şi cu Mahmoud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene. Însă după ce Ammanul a anulat summitul, Casa Albă a anunţat că Biden îşi anulează vizita prevăzută în Iordania.

Eşecul de a se întâlni cu Abbas sau cu orice oficial palestinian, în timp ce se întâlneşte cu israelienii pe teritoriul lor, poate submina mesajul diplomatic al lui Biden şi poate atrage critici în ţară şi în străinătate, scriu analiștii. După explozia de la spital, eforturile lui Biden de până acum în războiul dintre Israel şi Hamas au fost criticate de către reprezentanta Rashida Tlaib, singura americancă palestiniană din Congres. Tlaib, o democrată care până acum fusese discretă în criticile sale la adresa politicii lui Biden, a spus într-o postare pe platforma X: „Asta se întâmplă când refuzi să facilitezi o încetare a focului şi să ajuţi la dezescaladare. Abordarea ta bazată doar pe război şi distrugere mi-a deschis ochii. Mie şi multor americani palestinieni şi musulmani ca mine“.
Peste 70 de grupuri religioase şi de activişti, în frunte cu Consiliul pentru Relaţii Americano-Islamice, cel mai mare grup musulman pentru drepturile civile din SUA, i-au cerut lui Biden să ceară încetarea focului în Gaza în timpul vizitei sale. Vizita este un joc riscant pentru Biden în ceea ce privește reputația sa internațională și statutul său intern înaintea unui an electoral întrucât Statele Unite au crezut că au încheiat acorduri umanitare cu guvernul lui Netanyahu în ultimele două zile, dar acestea nu s-au concretizat.