Vietnamul luptă pentru dolarii SUA

Istorica vizită a preşedintelui vietnamez în SUA vine după istorice investiţii americane în Vietnam. Care adoptă modelul chinez, dar caută parteneri şi pentru a rezista Chinei Fost

Istorica vizită a preşedintelui vietnamez în SUA vine după istorice investiţii americane în Vietnam. Care adoptă modelul chinez, dar caută parteneri şi pentru a rezista Chinei

Fost luptător împotriva americanilor, preşedintele vietnamez a semnat la Washington un important tratat comercial şi investiţional cu SUA, cea mai mare destinaţie de export a Vietnamului. Atitudinile diferite faţă de democraţie nu au impietat nici acum bunele relaţii ale celor doi foşti inamici politici deveniţi parteneri de mari afaceri.

Vizita din iunie a lui Nguyen Minh Triet în SUA şi la Casa Albă este prima a unui preşedinte vietnamez din 1975, de la sfârşitul războiului din Vietnam. Cele două state au restabilit complet relaţiile amicale abia de câţiva ani, în care preşedinţii Clinton şi Bush jr au fost deja la Hanoi, iar embargoul SUA a fost înlocuit cu un acord comercial.

Dincolo de gesturile politice stau masivele investiţii americane în Vietnam şi exporturi vietnameze în SUA. Schimburile comerciale bilaterale au atins 10 miliarde de dolari anul trecut, iar SUA au sprijinit intrarea Vietnamului în OMC - chit că acum lobby-ul producătorilor americani de textile impun bariere nontarifare importurilor vietnameze. De aceea, preşedintele Triet a venit la Washington însoţit de 100 de… oameni de afaceri.

Drepturile omului comunist

Analişti şi activişti sperau că apropierea în crescendo a Hanoiului de Washington să ducă şi la o respectare a drepturilor omului în Vietnam. Sacrificial, înaintea plecării preşedintelui Triet spre SUA, autorităţile vietnameze au eliberat doi activişti prodemocraţie deţinuţi pen-tru uşoare vinovăţii politice. Mai sunt închişi însă mulţi poeţi, preoţi catolici, avocaţi şi chiar tineri internauţi participanţi la forumurile on-line pe tema propăşirii democraţi-ei. Politicieni americani s-au declarat de acord cu exilul vietnamez, care protesta în faţa Casei Albe că Vietnamul a înăsprit în ultima vreme reprimarea celor care contestă partidul unic. Preşedintele George W. Bush i-a spus însă omologului vietnamez doar că "societăţile sunt îmbogăţite când cetăţenii se pot exprima şi ruga liberi". La care preşedintele Nguyen Minh Triet a replicat: "Vietnamul are propriul sistem legal şi cei care încalcă legea vor fi pedepsiţi".

Americanizarea Indochinei

Chiar şi aşa, Nguyen Minh Triet este popular în cercurile americane de afaceri - şi chiar între vietnamezii din SUA care fac acum afaceri bune cu patria-mamă. Ambele categorii aşteaptă şi recomandă "americanizarea" forţei de muncă din Vietnam, în sensul obţinerii competenţelor cerute de corporaţiile străine. La forumul pe care universitatea newyorkeză The New School l-a consacrat educaţiei universitare din Vietnam, Nguyen Minh Triet a vorbit despre relansarea sistemului universitar vietnamez, prin intermediul celui american. Hanoiul va da mai multă autonomie universităţilor şi salarii mai mari absolvenţilor, iar partenerii americani vor gira mai multe programe de cercetare şi doctorat - cu sprijinul corporaţiilor SUA din Vietnam. Succesul vizitei la Washington îi aduce pragmaticului preşedinte Triet şi legitimarea sistemului comunist de la Hanoi la nivel internaţională şi garanţia că va putea menţine stabilitatea monopartinică în ţară. Invers, SUA au nevoie de (încă) un aliat pentru controlul expansiunii regionale a Chinei. Iar preşedintele Triet are ca adversară tocmai "facţiunea nordică", mai favorabilă strângerii relaţiilor cu China. Aliaţii săi vor să aplice modelul chinez, dar vor şi un grad de libertate faţă de o Chină copleşitor de puternică în regiune. Oricum, înainte de Washington, liderul vietnamez a mers la Beijing. În paralel, Vietnamul strânge relaţiile de afaceri cu India. Vietnamul se vede o Chină mai mică, alternativă.

Procesul agentului Orange

Întâlnirea Triet - Bush avea loc în timp ce o Curte americană judeca apelul procesului intentat în numele a trei milioane de vietnamezi care acuză pagubele umane cauzate de utilizarea "Agentului Orange" de către forţele SUA în timpul războiului din Vietnam şi cer compensaţii de la companiile care au fabricat defoliantul. În 2005, un tribunal inferior din SUA decidea că nu există dovezi care să ateste influenţa agentului chimic asupra sănătăţii omului. Ierbicidul pulverizat pentru distrugerea junglei, de unde atacau comuniştii vietnamezi, conţinea dioxină, substanţă extrem de toxică, despre care grupurile victimelor spun că a dus în timp la handicapuri şi chiar la defecte genetice. Locurile de stocare sunt şi azi contaminate cu dioxină peste nivelul admis internaţional. SUA au oferit circa 43 milioane de dolari pentru decontaminare şi pentru ajutorarea vietnamezilor cu handicapuri - dar resping ideea compensaţiilor, pe motivul absenţei dovezilor că produsul a provocat dizabilităţi.

Beciuri comuniste

Laosul deschide publicului cel mai secret loc din timpul războiului din Vietnam. Foşti combatanţi revoluţionari sunt bucuroşi acum să însoţească cât mai mulţi vizitatori străini prin complexul celor 500 de peşteri naturale de la Viengxay - de unde comuniştii laoţieni au plănuit ultima înfrângere a SUA în Indochina. Printre turişti, mulţi americani - unii, veterani ai bombardamentelor zilnice dintre orele 7-22. Laosul rămâne cea mai bombardată ţară din istorie, cu o jumătate de tonă de bombe pe cap de locuitor. SUA au făcut eforturi disperate să-i împiedice pe comuniştii nord-vietnamezi să utilizeze Laosul pentru alimentarea forţelor din sud şi pe comuniştii laoţieni să ia puterea la Vientiane. În august 1975, după pierderea Vietnamului de Sud şi a Cambodgiei, SUA au suferit o înfrângere finală, plănuită la Viengxay. Peste 23.000 de oameni locuiau atunci în peşterile de aici, transformate în fabrici militare, spitale şi chiar teatre, la care veneau artişti din statele socialiste. Chiar şi membrii Politburo dormeau pe paturi de campanie; doar liderul partidului avea o cameră mai spaţioasă, pe care o împărţea cu familia.

Liberalizare controlată

Liderii comunişti privatizează economia vietnameză după o grilă care menţine controlul statului în anumite sectoare. Iar societatea civilă respinge privatizarea spitalelor.

Vorbind, luna trecută, în cadrul Forumului Economic Mondial pentru Asia de Sud-Est, vicepremierul Nguyen Sinh Hung a prezentat două ambiţii vietnameze: reducerea taxelor pentru încurajarea investitorilor, dar şi reducerea sărăciei şi îmbunătăţirea sistemelor de sănătate şi educaţie.

Marea privatizare

Hanoiul s-a despărţit de doctrina economică sovietică în urmă cu două decenii, când liderii comunişti vietnamezi au lansat reformele de piaţă numite "doi moi". Premierul Nguyen Tan Dung a semnalizat, în martie, că Vietnamul va accelera privatizarea a sute de întreprinderi, între care bănci şi asigurări, pentru alimentarea încinsei burse naţionale. Statul va păstra în integralitate electricitatea, căile ferate, materialele radioactive, controlul porturilor şi aeroporturilor, tutunul, irigaţiile, împăduririle şi altele - între care editurile şi redacţiile. Controlul de stat va fi doar pe jumătate în salubritate şi iluminat public, explorări geologice, producerea de vaccinuri, centrale peste 100 MW, mine-petrol-gaze, combinate siderurgice peste 300.000 tone pe an, fabrici de ciment peste 1,5 milioane tone pe an şi fabrici de bere peste 100 milioane de litri pe an, culturi de cauciuc şi cafea, producerea de hârtie pentru ziare etc.

La primul său chat cu un public tot mai expus lumii prin internet, premierul Dung a explicat raţiunea menţinerii controlului partidului asupra presei: cele peste 600 ziare de stat "trebuie să devină tribuna democraţiei populare". Partidul a cerut liderilor să participe la dezbateri publice obline pe teme delicate, precum corupţia, dar a suspendat accesul la scrieri şi persoane de pe internet care contestă regimul monopartid. Pe de altă parte, organizaţii sociale şi intelectuali contestă privatizarea spitalelor şi şcolilor: grija lor este că orientarea acestora spre profit şi creşterea discrepanţelor de venit vor împiedica accesul multor vietnamezi la sănătate şi educaţie.

Îmbogăţire la vârf

Fost combatant al VietCong, preşedintele Nguyen Minh Triet luptă acum pentru liberalizarea economiei "în condiţiile menţinerii principiilor politice comuniste". Averea personală nu mai e o vină în statul comunist, iar anul trecut, guvernul a iniţiat o lege care permite miniştrilor implicarea neîngrădită în afaceri private - în răspărul unui principiu de bază al socialismului. Cei care au avut acces la informaţii au dobândit milioane de dolari şi acţiuni la întreprinderile recent privatizate. E drept şi că un fost ministru al comerţului a primit, recent, 12 ani de închisoare pentru numai 35.000 dolari încasaţi pentru mărirea unei cote de exporturi textile în SUA.

Intel inside

Reforma economică din Vietnam are rezultatele scontate: creştere majoră, aflux de investitori străini şi îmbogăţirea celor din jurul puterii.

Economia Vietnamului a crescut anul trecut cu 8,2%, iar în primul trimestru al acestui an cu 7,7% - printre cele mai rapide rate de creştere din lume, după China. Aderarea Vietnamului la OMC, în ianuarie, accelerează creşterea economiei ţării - în principal graţie investitorilor străini în căutare de noi pieţe şi de forţă de muncă cât mai ieftină, calificabilă şi disciplinată.

Vietnamul are o populaţie de 85 milioane de oameni, mulţi tineri, cu bune abilităţi de lucru. Doar Intel investeşte un miliard de dolari în două fabrici de cipuri lângă fostul Saigon - astăzi capitala creşterii sudice, Ho Şi Min.

Coadă la investiţii

Ministerul vietnamez al Planificării şi Investiţiilor a raportat la începutul anului că 38 de investitori majori şi-au anunţat intenţiile pentru proiecte în valoare de circa 35 miliarde de dolari. Grupul taiwanez Foxconn va investi trei miliarde în producţii hi-tech şi, printr-un joint-venture cu localnicul Kinh Bac City Group, va construi… noi oraşe, cu centre comerciale şi recreaţionale, şcoli şi spitale. Japonezul Sumitomo plănuieşte centrale pe cărbune, de 3,5 miliarde dolari. O companie de electricitate din China este interesată de un proiect de energie termală, siderurgişti indieni şi sud-coreeni vor să exploateze minereu de fier, iar alţi investitori sud-est-asiatici au pregătite 1,5 plus 1,2 miliarde pentru două rafinării.

Ar mai fi 1,1 miliarde de dolari - dintre care 80% ajutoare financiare japoneze - pentru primul tren urban care va servi celui mai mare oraş vietnamez: Ho Şi Min, cu opt milioane de sagonezi. Tot Japonia va finanţa, în proporţie de 70%, şi legătura feroviară de mare viteză Hanoi - Ho Şi Min, în valoare de 33 miliarde de dolari. Agenţii internaţionale şi guverne ale câtorva ţări au promis anul acesta statului comunist ajutoare financiare pentru dezvoltarea infrastructurii în suma-record de 4,5 miliarde de dolari.

Armata şi Partidul, scoase din afaceri

Comitetul Central al comuniştilor vietnamezi a decis, la începutul anului, să scoată zeci de companii de sub controlul Armatei şi Partidului Comunist. Multe organe de stat şi partid au făcut până acum bani buni intrând în noile afaceri. Forţele armate deţin circa 100 de firme - o companie de telefonie mobile, fabrici de textile, o bancă, şantiere navale şi chiar hoteluri -, care au debutat doar ca producătoare de armament şi uniforme. Cu timpul, activişti şi ofiţeri superiori au desfăşurat şi o a doua carieră confortabilă, de executivi. Partidul a decis acum ca armata să se concentreze pe apărarea patriei şi să păstreze doar companiile cu producţie specifică. La fel, organizaţiile de partid vor renunţa la afaceri, pentru separarea conducerii statului de deciziile de afaceri curente.

Comentariu

Politici private

Privatizarea a orice nu poate satisface toate nevoile societăţilor, deşi acesta a fost rostul economiei. Se privatizează servicii oferite războiului: tinerii au astfel mai multe ocazii să moară - mai repede, mai uşor şi mai bine; iar profitorii războaielor intră într-o legalitate pe care au comandat-o. Se privatizează şi apele Pământului; cu aerul e încă mai greu, dar se acţionează prin deţinătorii de păduri. Se privatizează relaţiile internaţionale: statele se retrag din economia mondială, iar corporaţiile devin actori ai scenei internaţionale. Numai că ce treabă să aibă Intel cu democraţia din Vietnam, să zicem, unde a investit un miliard de dolari SUA. Multinaţionalele nu critică afacerile interne ale statelor-gazdă. Statele (neo)liberale nu mai intervin decât în cazuri definite drept extreme. Prin multinaţionale, SUA/ americanii pot avea excelente relaţii de afaceri cu Vietnamul/ vietnamezii. Mai ales că vietnamezii nici nu mai luptă împotriva prezenţei (investitorilor) SUA în Vietnam. Mai mult, conducătorii vietnamezi se servesc (iar) de această prezenţă în propriul beneficiu.

Teoretic, "economia de piaţă aduce democraţie" - nu şi în Singapore, de care chiar au grijă oligarhi-politicieni. Dictaturile pot fi foarte bine şi de dreapta, iar cele de stânga o pot coti într-acolo. Tot teoretic, "globalizarea extinde democraţia" - dar globalizarea este comisă de companii private, care nu au drept "mission statement" şi impunerea democraţiei în lume. Rezultatul este o serie de economii emergente în condiţii de capitalism autoritarist: China, Rusia, Vietnam ş.a.m.d.

După cum Bill Gates şi jocurile video îi seduc pe tinerii vietnamezi, modelul chinezesc îi seduce şi pe liderii vietnamezi. Primii pe care îi îmbogăţeşte liberalizarea controlată din statele (foste) comuniste sunt membrii camarilelor la putere. Elitele politice şi economice sunt aceleaşi de când lumea şi indiferent de sistem;
cu bune şi rele.

Pentru apariţia capitalului chinezesc care iese azi în lume a fost nevoie, s-ar putea spune, de revoluţia politică, apoi de cea economică - nu şi de cea culturală! Suma lor foloseşte actualelor generaţii din vârful sistemului. Imensul rest este exploatat la sânge - altă sintagmă comunistă, care îşi află o nouă realitate, încă şi mai crudă decât cea care l-a inspirat. Istoria se va repeta? Cam când? Până atunci, un asemenea discurs sună precum limbile moarte din muzeul UNESCO.