Vecinii Rusiei caută protecţie la UE sau China

0
0
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Pentru majoritatea teritoriilor ex-sovietice, conflictul din Ucraina a avut efectul opus celui pe care îl doreşte Moscova arată Asian Times într-o analiză a sa, realizată de Christoph Bluth.

Ambiţiile imperiale din ce în ce mai explicite ale preşedintelui rus Vladimir Putin de a reconstitui un imperiu rus din cenuşa Uniunii Sovietice au stârnit temeri considerabile în rândul foştilor membri URSS.

Singurul stat din fostul URSS care a susţinut pe deplin campania rusă împotriva Ucrainei este Belarusul, unde preşedintele Alexander Lukaşenko rămâne la putere datorită sprijinului Rusiei. Belarus a devenit un punct de sprijin mportant pentru forţele ruse şi pentru logistica acestora în conflictul din Ucraina.

Preşedintele Kârgâzstanului, Sadyr Japarov, a acordat în mod informal un anumit sprijin Rusiei, recunoscând Republica Populară Doneţk şi Republica Populară Lugansk. Dar chiar şi acolo, guvernul încearcă să evite tulburările interne în faţa protestelor semnificative atât pentru, cât şi împotriva Rusiei, proteste care ar putea creşte în intensitate din cauza consecinţelor economice ale conflictului din Ucraina .

Pentru majoritatea fostelor teritorii sovietice, conflictul din Ucraina a avut efectul opus celui la care spera Rusia: le-a accelerat dorinţa de a reduce dependenţa de Rusia şi de a renunţa la orice pretenţie de loialitate faţă de Putin.

În schimb, mulţi urmăresc acum să adopte măsuri pentru a se asigura că ei înşişi nu devin victime ale agresiunii ruse. Nicio ţară din Asia Centrală nu a susţinut Rusia în rezoluţiile Adunării Generale a Naţiunilor Unite care condamnau invazia .

În special, preşedintele kazah Kassym-Jomart Tokayev, care în ianuarie 2022 a invitat trupele ruse să restabilească ordinea în capitala Nur-Sultan, a refuzat să furnizeze trupe pentru războiul din Ucraina. Un purtător de cuvânt al guvernului kazah a declarat că, dacă ar exista o nouă cortină de fier, Kazahstanul nu ar vrea să fie în spatele ei.

Kazahstanul şi Azerbaidjanul îşi redirecţionează şi exporturile de energie, astfel încât să nu treacă prin teritoriul Rusiei.

Moldova şi Georgia se simt în mod deosebit ameninţate de Rusia, deoarece o parte din teritoriile lor au fost deja ocupate de forţele ruse. În 1990, forţele „Republicii Moldoveneşti Transnistrene”, sprijinite de Armata a 14-a rusă, au declanşat un conflict care a avut ca rezultat crearea de facto a Transnistriei, o republică separatistă, formată pe teritoriul de pe malul de est al Nistrului, la graniţa cu Ucraina. Republica nu este recunoscută la nivel internaţional şi are în prezent forţe ruseşti staţionate pe teritoriul său. Pe lângă îngrijorarea unei posibile noi ameninţări din partea armatei ruse, Moldova se confruntă şi cu un aflux mare de refugiaţi ucraineni.

Războiul ruso-georgian din 2008 a implicat o invazie militară rusă a regiunilor separatiste din Georgia, aparent pentru a sprijini independenţa republicilor autoproclamate Osetia de Sud şi Abhazia.

În acel moment, scopul Rusiei era clar: schimbarea regimului în Georgia, precum şi independenţa acestor două teritorii, dar în cele din urmă, Rusia a recunoscut cele două regiuni separatiste şi a pus capăt conflictului armat. Osetia de Sud şi Abhazia au fost ulterior strâns integrate cu Rusia.

Georgia a susţinut că tactica Rusiei de „anexare târâtoare”, folosită acum în Ucraina, a început aici şi „include încorporarea aşa-ziselor instituţii locale în structurile federale ruse şi, de asemenea, încercarea de a eradica orice moştenire georgiană din regiunea ocupată ”. Deşi este similar cu experienţa Ucrainei, eforturile Georgiei de a adera la NATO nu au primit suficient sprijin.

Georgia se uită acum către Uniunea Europeană pentru protecţia acesteia. Georgia are deja un acord de asociere cu Uniunea Europeană care a început în 2016. Un acord de asociere oferă un cadru pentru o cooperare largă şi este primul pas către aderarea la UE. Conflictul din Ucraina a intensificat dorinţa Georgiei de a deveni membru cu drepturi depline al UE cât mai curând posibil. Pe 20 iunie au avut loc demonstraţii în capitala Tbilisi, la care aproximativ 60.000 de persoane au demonstrat sprijinul entuziast pentru aderarea Georgiei la UE. Cu toate acestea, la un summit crucial al liderilor europeni de la Bruxelles, Ucraina şi Moldova au primit în mod oficial statutul de ţări candidate la aderarea la UE, în timp ce Georgia a fost lăsată în aşteptare. În timp ce „perspectiva europeană” a ţării a fost recunoscută ca un mic pas înainte spre „candidatură”, liderii UE au fost de acord că mai sunt probleme politice şi economice majore de abordat, inclusiv „reducerea polarizării politice, implementarea reformelor pentru a consolida independenţa justiţiei” şi „dezoligarhizare ”.

Influenţa în scădere a Rusiei era deja evidentă înainte de invazia Ucrainei. Doar patru foste ţări sovietice au aderat la Uniunea Economică Eurasiatică condusă de ruşi. Doar alte cinci state au aderat la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) – Belarus, Armenia, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Kazahstan.

Toate fostele state sovietice care nu au cerut sprijin militar direct din partea Rusiei fie au refuzat să se alăture, fie au plecat de atunci. Uzbekistanul a văzut CSTO ca un efort nedorit al Rusiei de a-şi exercita dominaţia, iar fostul ministru de externe uzbec Abdulaziz Kamilov a susţinut public integritatea teritorială a întregii Ucraine, inclusiv sprijinul Ucrainei în Doneţk, Lugansk şi Crimeea .

În timp ce unele state din fostele URSS caută relaţii mai strânse cu Occidentul şi cu Uniunea Europeană în special, altele caută parteneri în altă parte. Statele din Asia Centrală -Kazahstan, Uzbekistan şi Azerbaidjan- privesc spre Turcia, Iran şi China, iniţiativa Belt and Road a Chinei fiind o sursă promiţătoare de investiţii de capital. Toate aceste evoluţii se opun complet obiectivelor strategice ale Federaţiei Ruse.

Pentru acele ţări care se consideră potenţiale ţinte ale agresiunii ruse, procesele de integrare occidentală, fie că este vorba de NATO sau de Uniunea Europeană, sunt acum foarte greoaie deoarece ameninţarea cu care se confruntă ar putea fi mai iminentă. Mai mult, extinderea protecţiei la aceste ţări extinde şi riscul de conflict armat pentru statele membre ale UE.

În ciuda presiunii politice de a accelera procesul de aderare la UE, aceasta poate fi insuficientă pentru a aborda presiunile cu care se confruntă în prezent ţările care doresc să adere.

Christoph Bluth este profesor de relaţii internaţionale şi securitate la Universitatea din Bradford

Mai multe - În lume

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite