Un pui de rinocer alb s-a născut la un Zoo din Australia. Reacția mamei, îngrijorătoare

0
Publicat:

Grădina Zoologică Werribee Open Range din statul australian Victoria a sărbătorit venirea pe lume a unui pui de rinocer alb sudic, transmite joi agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Este primul pui din această specie „aproape ameninţată" cu dispariţia care se naşte în parc, în aproape un deceniu

După o sarcină de 16 luni, Kipenzi, pentru prima dată mamă, a născut marţi, înainte de ora locală 4:00, un pui care cântărea puţin peste 60 de kilograme. Atât mama cât şi nou-născutul au fost atent monitorizaţi de medicii veterinari şi de îngrijitorii 

Îngrijitorii au observat absenţa unei legături sănătoase dintre mamă şi pui

Imediat după naştere, îngrijitorii au observat absenţa unei legături sănătoase dintre mamă şi pui. Acesta a fost dus la clinica veterinară a grădinii zoologice pentru controale medicale şi hrănire suplimentară, precizează reprezentanții grădinii zoologice.

„Urmează să fie reintrodus alături de mamă"

Este primul pui născut de Kipenzi, femela în vârstă de nouă ani, perechea din 2019 a masculului Kifaru, în vârstă de 13 ani. 

Ambii fac parte din programul regional de creştere şi conservare a rinocerului din Australasia.

„Sănătatea puiului a început să se îmbunătăţească şi acum urmează să fie reintrodus alături de mamă", a menţionat Directorul grădinii Werribee Open Range, Mark Pilgrim,

Puiul este hrănit cu colostru de la mama sa.

image

„Cu toate acestea, va continua să rămână sub îngrijire veterinară în aceste zile critice de început", a adăugat el.

Lista Roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), a inclus rinocerii albi sudici sunt incluşi printre animalele „aproape ameninţate" ,populaţia lor fiind în declin, IUCN.

În sălbăticie au rămas în total 10.080 de exemplare, care se confruntă cu pericole semnificative, cum ar fi braconajul şi comerţul ilegal cu corn de rinocer.

În curând, puiul va primi un nume, care va fi ales în urma unui concurs.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite