Un oficial libian propune Uniunii Europene un acord privind migraţia după modelul celui încheiat cu Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Libiei, Ahmed Maetig, aflat vineri în vizită la Roma, a cerut ca Uniunea Europeană să negocieze cu ţara sa un acord privind stăvilirea imigraţiei ilegale după modelul celui pe care blocul comunitar l-a încheiat cu Turcia, a anunţat Ministerul italian de Interne, relatează AFP, preluată de dhnet.be.

Conform acordului încheiat luna trecută între Uniunea Europeană şi Turcia, autorităţile de la Ankara s-au angajat să preia migranţii ce debarcă în Grecia, după ce au trecut prin Turcia venind dinspre Orientul Mijlociu.

În schimb, statele blocului comunitar au acceptat să preia un număr echivalent de refugiaţi sirieni direct de pe teritoriul turc, în limita unui plafon de 72.000 de locuri, dar şi să acorde Turciei un ajutor financiar substanţial. 

Libia a devenit în ultimii ani placa turnantă a imigraţiei ilegale africane înspre Europa. Profitând de anarhia ce domneşte în această ţară de la înlăturarea lui Muammar Gaddafi de la putere, în anul 2011, sute de mii de migranţi veniţi din ţările Africii subsahariene au reuşit să traverseze teritoriul libian, în pofida dificultăţilor călătoriei prin deşert şi pericolelor implicate de prezenţa grupărilor înarmate, notează Agerpres în pagina sa electronică. 

Odată ajunşi pe coasta Mării Mediterane, aceştia pornesc către Italia la bordul unor ambarcaţiuni oferite de traficanţi şi aflate de cele mai multe ori în stare precară, fapt ce a provocat naufragii soldate cu mii de victime.

Potrivit unor surse comunitare, în prezent, în Libia ar fi alte sute de mii de migranţi africani ce doresc să ajungă în Europa, iar numărul celor care traversează Mediterana a crescut spectaculos după terminarea iernii.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite