Un avion englez a aterizat forţat în Iran
0Un avion englez în care se aflau oficiali americani a fost constrâns de aeronave iraniene să aterizeze în Iran, după ce a pătruns ilegal în această ţară din spaţiul aerian turc, anunţă o televiziune iraniană, citată de Reuters.
Informaţia difuzată de postul de televiziune iranian de limbă arabă al-Alam contrazice afirmaţiile anterioare ale agenţiei semioficiale FARS, care spunea că avionul este american.
Pentagonul a anunţat că nici un aparat de zbor nu a fost dat dispărut, după ce o agenţie iraniană a anunţat că un avion militar american a fost constrâns să aterizeze pe teritoriul iranian.
"Avionul avea la bord cinci militari şi trei civili, care au fost supuşi unui interogatoriu", a anunţat agenţia Fars.
"După o zi de interogări, s-a dovedit că avionul nu intrase intenţionat în Iran şi a fost autorizat să plece în Afganistan", a adăugat Fars, care nu precizează însă data la care a avut loc incidentul.























































