Ucraina denunță reuniunea prezidată luni de Lavrov în Consiliul de Securitate al ONU: „Un circ absolut ipocrit”

0
Publicat:

Conducerea Ucrainei a denunţat marţi ipocrizia ministrului rus de Extene Serghei Lavrov, care a prezidat luni, la New York, o reuniune a Consiliului de Securitate dedicată „apărării principiilor” Cartei Națiunilor Unite.

Serghei Lavrov în timpul dezbaterii de luni din cadrul Consiliului de Securitate al ONU FOTO EPA-EFE
Serghei Lavrov în timpul dezbaterii de luni din cadrul Consiliului de Securitate al ONU FOTO EPA-EFE

„Un circ absolut ipocrit. Lavrov prezidează Consiliul de Securitate al ONU justificând războiul, masacrele, distrugerea totală”, a denunţat pe Twitter consilierul prezidențial Mîhailo Podoliak.

„Rusia umileşte clar democraţia, libertatea, convenţiile”, a adăugat Podoliak, potrivit căruia „Rusia trebuie să fie declarată sponsor al terorismului şi expulzată de pretutindeni”.

Serghei Lavrov se află de luni la New York, în contextul în care Rusia deţine preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU până la sfârşitul acestei luni, notează Agerpres.

Șeful diplomației ruse a reiterat luni obișnuitul său discurs precum să sistemul ONU se află „într-o criză profundă” și a dat vina pe Occident, în special pe Statele Unite.

Prezent la reuniune, în dreapta lui Lavrov, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a reamintit ministrului rus că războiul purtat de țara sa împotriva Ucrainei „provoacă suferinţe şi distrugeri masive” și alimentează „bulversarea economică declanşată de pandemia de COVID-19”.

Guterres a mai precizat că războiul declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei încalcă Carta ONU și dreptul internațional.

„Organizând această dezbatere, Rusia încearcă să se prezinte drept un apărător al Cartei ONU şi al multilateralismului. Nimic mai departe de adevăr, este cinic”, a denunţat ambasadorul UE, Olof Skoog, citat de AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite