Tea Party, lama cu două tăişuri | adevarul.ro

Tea Party, lama cu două tăişuri

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Succesul Tea Party nu se contabilizează şi în contul lui Sarah Palin, cotată cu doar 29% din voturi.

Mulţi dintre prietenii mei liberali sunt convinşi că Partidul Republican se îndreaptă singur spre sinucidere, sfârşind prin a-şi înstrăina votanţii moderaţi de care are nevoie pentru a câştiga alegerile. Singura problemă a acestei teorii este că nu există dovezi în sprijinul ei. L-am întrebat pe guru-ul electoral Charlie Cook, dacă sunt semne că Tea Party îi sperie pe independenţi. N-am văzut niciun semn, mi-a replicat el. Şi Peter Hall crede că numărul celor care vor dezerta va fi mic. Deocamdată, Tea Party creşte în sondaje. La fel şi republicanii. La începutul lui februarie, când au început primarele, 49% din votanţi doreau ca democraţii să deţină controlul asupra Congresului.

Şi totuşi, în lunile următoare, candidaţii Tea Party au înregistrat victorie după victorie. Explicaţia ar putea fi oferită de un sondaj publicat în iulie, potrivit căruia, din punct de vedere ideologic, americanii se simt mai apropiaţi de republicani decât de democraţi. Dovadă şi faptul că succesul Tea Party nu se contabilizează şi în contul lui Sarah Palin, cotată cu doar 29% din voturi. Votanţii sunt supăraţi şi din cauza problemelor economice şi a stilului de guvernare de la Washington. Mulţi votanţi doresc o schimbare radicală la nivelul Guvernului, dar nu şi a politicilor acestuia. Un alt sondaj de opinie arată că 50% din americani nu s-au gândit prea serios la Tea Party pentru a-şi forma o opinie. Nu îi dau importanţă, deoarece nu consideră mişcarea drept unul dintre principalele pericole. Asta nu înseamnă că pe termen lung influenţa Tea Party va fi pozitivă pentru republicani. Mişcarea poartă viruşi care ar putea infecta partidul în anii următori.

De când a fost lansată a adunat unele dintre cele mai rele excese ale culturii americane moderne: un simţ narcisistic al victimizării, o credinţă maniacală în propria puritate şi dreptate şi o disponibilitate de a distorsiona adevărul astfel încât orice dispută devine un război între bine şi rău. Asta va fi însă în viitor. Acum, economia şi democraţii îi fac pe republicani mari, oferindu-le o revenire nemeritată.


„The New York Times“ (SUA) 16 septembrie 2010

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite