Taiwanul propune SUA tarife zero în schimburile comerciale și investiții în economia americană
0Preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, a propus duminică începerea negocierilor comerciale cu Statele Unite în locul unor măsuri de retorsiune, promiţând totodată creşterea investiţiilor taiwaneze în economia americană, relatează Reuters.

Anunţul Taipeiului vine după ce preşedintele Donald Trump a impus miercuri tarife generalizate la importuri, precum și taxe vamale semnificativ mai mari pentru zeci de parteneri comerciali, inclusiv Taiwan. Țara asiatică are un excedent comercial considerabil faţă de SUA şi se confruntă acum cu taxe vamale de 32%. Acestea nu afectează însă semiconductoarele — unul dintre cele mai importante produse de export ale Taiwanului, potrivit news.ro.
Într-un mesaj video publicat de biroul său după o întâlnire cu antreprenori din sectorul IMM-urilor, preşedintele Lai a admis că economia Taiwanului, profund dependentă de comerţ, va avea de suferit, dar că impactul poate fi limitat.
„Negocierile tarifare pot porni de la principiul «zero tarife» între Taiwan şi Statele Unite, inspirat din acordul de liber schimb dintre SUA, Canada şi Mexic”, a explicat Lai. El a subliniat că Taiwanul nu intenţionează să adopte măsuri de retorsiune şi că angajamentele firmelor taiwaneze faţă de investiţiile din SUA vor fi menţinute, atâta timp cât acestea sunt în interesul naţional.
Luna trecută, gigantul taiwanez TSMC (cel mai mare producător global de cipuri la comandă) a anunţat o investiţie suplimentară de 100 de miliarde de dolari în Statele Unite.
„Pe lângă extinderea TSMC, şi alte industrii, precum electronica, comunicaţiile, petrochimia şi gazele naturale, vor creşte investiţiile în SUA şi vor aprofunda cooperarea industrială taiwanezo-americană”, a adăugat președintele taiwanez.
Guvernul taiwanez analizează în prezent ce achiziţii majore de produse agricole, industriale şi energetice ar putea face din SUA, iar Ministerul Apărării a avansat deja noi planuri de achiziţii de armament.
„Toate aceste achiziţii vor fi susţinute activ”, a spus Lai Ching-te.
El a menţionat că barierele netarifare sunt un criteriu important pentru Washington în evaluarea echităţii comerciale şi a promis că Taiwan va elimina în mod proactiv aceste obstacole comerciale pentru a facilita negocierile cu SUA.
Statele Unite sunt principalul susţinător internaţional al Taiwanului şi cel mai important furnizor de armament, deşi cele două nu au relaţii diplomatice oficiale.
Declaraţiile vin într-un context regional tensionat, în contextul în care China a efectuat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului. Beijingul consideră insula parte a teritoriului său, în ciuda opoziţiei guvernului democratic de la Taipei.