Statul Islamic îşi hrăneşte şi dotează califatul pe banii americanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mâinile jihadiştilor au ajuns pachete cu alimente, medicamente şi echipament medical, clinici de prim ajutor - toate trimise de americani pentru populaţia civilă prinsă în războiul declanşat de Statul Islamic în Irak şi Siria. Mai mult, reţelele locale de distribuire a acestor ajutoare au pe statele de plată membri ai grupării teroriste.

Ajutoarele umanitare trimise de americani, care constau în principal din alimente şi medicamente, dar şi câteva centre medicale de campanie, erau destinate refugiaţilor sirieni, care au fost nevoiţi să fugă din calea Statului Islamic, pe care o coaliţie internaţională condusă de americani a început s-o bombardeze în august în Irak şi de la jumătatea lunii septembrie în Siria. 

Operaţiunea umanitară este finanţată de autorităţile americane prin Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională, dar şi de diverşi donatori din Europa şi ONU. Ea ar putea fi însă sistată, din cauza faptului că majoritatea ajutoarelor au ajuns înt teritorii controlate de jihadişti, şi nu la refugiaţii sirieni, scrie publicaţia americană „The Daily Beast”. 

Singurul motiv pentru care operaţiunea nu a fost oprită deja este că este posibil ca jihadiştii să se răzbune pe populaţia civilă în momentul în care ajutoarele nu vor mai veni, plus că vor folosi sistarea ca argument de propagandă, convingându-i pe oameni că, după ce că-i bombardează, americanii nici măcar nu le mai trimit mâncare şi pastile, lăsându-i să moară. 

Pe lângă faptul că aceste produse ajung în teritoriile controlate de ei, precum Raqqa şi Deir ez-Zor, liderii Statului Islamic pretind taxe pentru a lăsa convoaiele umanitarre să intre. „Convoaiele trebuie să primească aprobarea Statului Islamic şi trebuie să-i plăteşti pentru asta: mitele sunt deghizate în acte drept costuri de transport”, spune un coordonator al misiunii umanitare, citat sub anonimat de jurnaliştii americani. 

Pe loc, costurile sunt suportate fie de companiile turceşti sau siriene de transporturi angajate să facă livrarea, fie de organizaţiile nonguvernamentale care fac parte din reţeaua de distribuire a ajutoarelor, care le decontează mai târziu. 

Apoi, dincolo de îngrijorările legate de modalitatea de distribuire a ajutoarelor, există suficiente dovei care arată că o bună parte dintre acestea ajung, de fapt, la vânzare pe piaţa neagră. Statul Islamic distribuie, într-adevăr, o parte din aceste ajutoare, însă fără a le spune oamenilor că ajutoarele sunt de la americani. Oamenii ajung astfel să depindă de jihadişti, într-o regiune fără nicio lege. 

Statul Islamic îşi păstrează pentru propriii militanţi hrană şi medicamente, iar ce nu distribuie civililor vinde pe piaţa neagră. 

Nu este prima dată când SUA sunt criticate că nu urmăresc suficient de atent operaţiunile umanitare, ajungând astfel să ajute Statul Islamic. Vara trecută, înainte ca gruparea teroristă să prindă contur, Washingtonul era acuzat că finanţează şi instruieşte facţiuni al-Qaeda, reunite sub ampla umbrelă a opoziţiei siriene. 

image

Pe 10 septembrie, în ajunul celei de-a 13 comemorări a atacurilor teroriste de la 11 sptembrie, preşedintele american Barack Obama a declarat un nou război terorismului. „Dacă ameninţaţi America, nu veţi mai fi niciodată în siguranţă", a avertizat  Obama într-un discurs puternic, rostit la Casa Albă.

Preşedintele laureat cu Premiul Nobel pentru Pace a anunţat că forţele armate americane vor demara o ofensivă militară coordonată asupra grupării Statul Islamic, continuând războiul împotriva terorismului declanşat în urma atentatelor. 

După ce a fost aspru criticat pentru că a declarat că „nu există o strategie a SUA pentru combaterea Statului Islamic”, Obama a prezentat planul prin care Washingtonul şi-a propus să elimine această nouă ameninţare teroristă. Strategia americanilor se bazează pe atacuri aeriene, fie cu drone, fie cu avioane de luptă şi, pentru prima dată, vor viza şi poziţii din Siria ale extremiştilor. 

„Nu voi ezita să acţionez împotriva Statului Islamic în Siria, precum şi în Irak. În colaborare cu guvernul irakian, vom extinde acţiunile noastre dincolo de protejarea compatrioţilor şi misiuni umanitare şi vom viza Statul Islamic, pentru a susţine forţele irakiene în ofensiva lor”, a declarat Obama.

Obama: „Vom învinge Statul Islamic”

Americanii au demarat deja, de mai bine de o lună, astfel de atacuri – mai bine de 190 de raiduri - asupra militanţilor din Irak, acolo unde gruparea a declarat chiar un califat islamic în partea de nord a ţării. „Obiectivul nostru este clar: vom slăbi şi într-un final vom învinge Statul Islamic”, a subliniat preşedintele american, adăugând că jihadiştii sunniţi care au decapitat jurnaliştii americani aparţin „unei organizaţii teroriste care nu are altă viziune decât masacrul celor care i se opun”. Deşi Obama nu a oferit o dată la care vor începe atacurile aeriene, experţii în strategie militară susţin că este o chestiune de zile până când vor avea loc primele raiduri. Însă strategia de luptă a americanilor nu se bazează exclusiv pe raidurile aeriene.

Strategia de luptă

Suplimentarea forţelor în aer va fi completată de accentuarea eforturilor pentru instruirea armatei irakiene, care deja a beneficiat de astfel de programe în trecut, fiind dotată şi cu echipament american.Americanii au trimis deja aproape 300 de consilieri militari pe lângă armata irakiană din iunie încoace, atunci când jihadiştii au demarat atacurile. Un contingent de 475 de militari suplimentari va fi trimis irakienilor şi kurzilor, pentru a-i forma, dar şi în misiuni de culegere de informaţii. Pe lângă aceste trupe, în Irak şi Siria vor fi trimise şi echipe mici de elită, precum şi agenţi ai Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA).

Totodată, irakienii şi kurzi vor primi, cel mai probabil, armament şi formatori supliemntari, atât din partea Statelor Unite, cât şi a altor parteneri din coaliţie. În frunte cu Franţa, mai multe ţări europene au început deja să furnizeze armament luptătorilor kurzi, singurii care mai activează ca o armată regulată în Irak. Însă această strategie va fi mult mai dificilă în ceea ce priveşte Siria.

Din cauza fragmentării extreme a opoziţiei, în Armata Siriană Liberă au ajuns să lupte inclusiv facţiuni jihadiste, militanţi al-Qaeda şi ai altor grupări extremiste. De aceea, americanii trebuie să depună eforturi pentru a se asigura că va instrui doar rebeli moderaţi, care luptă atât împotriva grupării teroriste Statul Islamic, cât şi împotriva regimului condus de familia preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite