Siria primeşte favorabil misiunea de observatori ai ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Siria primeşte favorabil desfăşurarea de observatori internaţionali pentru supravegherea încetării focului în ţară deoarece nu are nimic de ascuns, a anunţat duminică agenţia oficială SANA.

Aceasta este prima reacţie după ce Consiliul de Securitate al ONU a aprobat sâmbătă o rezoluţie asupra crizei din Siria, care autorizează trimiterea de observatori pentru a supraveghea încetarea focului, în vigoare de joi şi prevăzută în cadrul unui plan de ieşire din criză al emisarului internaţional Kofi Annan, notează AFP.

"Siria a aprobat misiunea de observatori ai ONU deoarece nu are nimic de ascuns şi ea speră că aceşti observatori vor transmite imaginea reală a ceea ce se întâmplă pe teren", a indicat SANA.

"De la începutul conflictului, Siria a fost deschisă tuturor iniţiativelor şi eforturilor pentru a o ajuta să iasă din criza actuală ce îi vizează securitatea şi stabilitatea", a adăugat agenţia.

SANA totuşi a subliniat că orice efort de a pune capăt violenţei ce durează de peste un an trebuie să fie bazat pe respectarea suveranităţii siriene, informează Agerpres.

Agenţia oficială a repetat de asemenea acuzaţiile regimului ce afirmă că "grupuri teroriste finanţate şi înarmate de părţi străine" sunt responsabile pentru violenţa din Siria.

Potrivit SANA, Siria a acceptat rezoluţia Consiliului de Securitate întrucât cererea principală a Siriei este de a se constata crimele de teroriştilor şi deoarece este vorba despre unul dintre cele şase puncte ale planului Annan acceptat de Damasc.

Consiliul de Securitate a adoptat sâmbătă în unanimitatea celor 15 membri ai săi rezoluţia 2042, ce va permite desfăşurarea pe teren a unei echipe de 30 de observatori neînarmaţi.

Un purtător de cuvânt al ONU a anunţat duminică seară că primii observatori au ajuns la Damasc.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri