Securitatea de la Casa Albă, prinsă pe picior greşit de umorişti
Doi umorişti din Quebec au dejucat securitatea de la Casa Albă în 2007 dându-se drept apropiaţi ai preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, însă au trebuit să aştepte schimbarea administraţiei pentru a putea să dezvăluie farsa, relatează AFP.
'Justiţiarii mascaţi' au sunat la Casa Albă la 6 mai 2007, ziua alegerii lui Sarkozy, dându-se drept directorul său de comunicare, a indicat unul dintre umorişti, Marc-Antoine Audette.
Cei doi s-au făcut cunoscuţi păcălindu-i în special pe candidata republicană la vicepreşedinţia SUA Sarah Palin, pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy, pe predecesorul său Jacques Chirac, pe cântăreţul Mick Jagger sau pe jucătorul de golf Tiger Woods.
La încheierea conversaţiei, care urmează să fie difuzată la un post de radio din Montreal miercuri după-amiază, un consilier american îi spune falsului adjunct al lui Sarkozy 'numărul direct' al 'Situation Room', sala în care se reuneşte puternicul Consiliu de securitate naţională.
O altă consilieră le cere apoi să sune 15 minute mai târziu ca să li se spună 'care este programul preşedintelui' George W. Bush, 'deoarece nu va prelua apelul lui Sarkozy până nu va fi pregătit'.
Aceasta din urmă, care ocupă 'o poziţie foarte importantă în National Security Agency, Agenţia de securitate naţională (NSA), potrivit lui Audette, a părut iniţial surprinsă de apel: cei doi preşedinţi 'vorbiseră în urmă cu circa o oră şi jumătate'.
Falsul director de comunicare i-a explicat atunci că noul preşedinte francez tocmai a vorbit cu mai mulţi şefi de stat 'şi le-a spus tuturor că va lucra cu SUA. Ar vrea să vorbească despre aceasta cu preşedintele' american, se poate auzi în înregistrarea care durează circa un minut.
'La câteva secunde după ce am terminat discuţia cu 'Situation Room', telefoanele noastre au început să sune succesiv şi ni s-a transmis în mod foarte drăguţ şi clar că nu trebuie să difuzăm asta', a declarat Audette.
După consultarea unor avocaţi şi a unui jurnalist de investigaţii, cei doi au decis să aştepte schimbarea administraţiei la Washington 'pentru că era prea de tot' şi că 'aceasta demonstra incompetenţa şi problemele de securitate ale administraţiei Bush', au explicat ei într-un comunicat.
Întrebaţi dacă intenţionează să se folosească de numărul confidenţial pentru a-l păcăli pe noul preşedinte american, Audette a spus: 'Vom vedea în anii următori... în acelaşi timp, ne place de preşedintele Obama'.




















































