Scriitoarea care a supravieţuit torturii pentru a-şi spune povestea: „Jurnalele Revoluţiei Siriene”

Una dintre femeile siriene care au reuşit să fugă din ţară şi să se refugieze în Iordania FOTO: Reuters

Scriitoarea Samar Yazbek este una dintre persoanele care au reuşit să se salveze din mijlocul războiului civil in Siria. Ea a petrecut 100 de zile sfidându-i pe cei care i-au dorit sfârşitul. Tortura suferită în detenţie o descrie cu curaj în carte de memorii „O femeie prinsă în schimbul de focuri: Jurnalele Revoluţiei Siriene”.

Samar Yazbek, în vârstă de 42 de ani, este un revoluţionar atipic, o prezenţă neaşteptată în Armata de Eliberare Siriană. Yazbek este „oaia neagră” a familiei, căci ea se dezice de liderul sirian în timp ce rudele sale susţin regimul preşedintelui Bashar al-Assad. Mai mult de atât, ea mărturiseşte că este chiar o rudă îndepărtată a lui Osama bin Laden.

Mare parte din viaţa ei s-a mişcat în cercuri înalte. A fost lăudată pentru poezia ei, pentru ficţiunea şi pentru scenariile pe care le scrie. A avut chiar o emisiune la televiziune. Samar a făcut parte dintr-o comunitate de sirieni creativi care, ani de zile, l-au urât pe preşedintele Bashar al-Assad şi pe tatăl lui, Hafez. Totuşi, aceşti artişti, dacă voiau să-şi facă lucrările cunoscute trebuiau să se supună cenzurii guvernului.

Atunci când forţele lui Al-Assad au început să intervină între protestatari, în martie anul trecut, câţiva artişti s-au mutat la Beirut, iar alţii pe lângă capitala Libanului. Cine ar fi crezut că lunile de violenţe stradale se vor transforma într-un film de groază în 2012?

Yazbek nu ar fi crezut asta. Nici ea, nici tânărul care stătea lângă ea la o adunare. „Participam la un protest paşnic şi dintr-o dată au început să zboare gloanţele, omorând un bărbat care stătea la nici un centimetru de mine”, explică Yazbek într-un interviu pentru CNN. Mulţimea s-a dispersat haotic. „A fost pentru prima dată când am văzut un om murind.  A fost foarte dureros. L-am cărat în braţe”, mărturiseşte ea cu o voce slabă.

„Protestatarii erau neînarmaţi. Aveau trandafiri în mâini. Regimul acesta... sunt nişte monştri.”

Experienţa nu a speriat-o pe Yazbek, ci a impulsionat-o. Simţea că are o misiune de îndeplinit: să documenteze faptele.

A început să călătorească prin toată Siria, de obicei ascunzându-şi faţa sub un şal. Cu ajutorul unor şoferi curajoşi şi a prietenilor ce şi-au riscat propriile vieţi, a ajuns în sate uitate de lume. Într-unul din ele a înnoptat cu cei din Armata de Eliberare Siriană. Mâncau împreună în timp ce bombele explodau în apropiere.

„Moarte nu, viaţă da”

„Între focuri” este un jurnal al primelor luni ale revoltei siriene, din 25 martie până pe 9 iulie 2011, care conţine interviuri cu oamenii care se împotriveau regimului şi cu nevinovaţii prinşi la mijloc.

Cititorul urmăreşte femei curajoase în Damasc care ţin în mâini pancarte cu „Moarte nu, viaţă da”, în timp ce ofiţeri de securitate le atacă. Ele stau şi ascultă conversaţii dintre alawiţii care se întâlnesc, în secret, în casa vreunui prieten pentru a cânta şi posta pe internet cântece împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, liderul de vârf al sectei alawite care conduce ţara de mai bine de patru decenii. În cartea scrisă de ea, cititorul descoperă povestea unui jurnalist care stătea ascuns pentru că regimul îl va pedepsi din cauza documentării protestelor şi a unui doctor îngrijorat de faptul că nu are destul spaţiu pentru a depozita atât de multe cadavre.

„Dragă trădătoare”

„Între focuri” este de asemenea şi un album. Este greu şi oribil, ca atât de multe lucruri legate de război. Dar cartea aminteşte şi de faptul că Siria este (a fost) o ţară foarte frumoasă, comentează CNN.

Suntem alături de autoare atunci când ia repede un copil în braţe care a rămas orfan la un protest. Părinţii copilului au fost aruncaţi într-un autobuz şi răpiţi de forţele de securitate. Băiatul, în fuga nebună care urmează, este separat de ea şi dispare în haosul creat. Regimul susţine că de vină sunt „teroriştii”.

Pentru că Yazbek a avut curajul să vorbească în public împotriva lui Al-Assad, familia a dezmoştenit-o. Un prieten din copilărie i-a trimis un mesaj: „Dragă trădătoare, chiar şi Dumnezeu ţine cu preşedintele, iar tu eşti pierdută.”

Lângă casa ei au fost lăsate afişe care o numeau trădătoare şi care îndemnau oamenii s-o asasineze. Paginile de web ale guvernului postau poveşti false despre ea. Una dintre ele spunea că are legături cu agenţii americani. „Ucigaşii vor adormi curând”, scrie ea, „şi atunci vom rămâne gardienii anxietăţii”.

Turneul de intimidare

Yazbek a fost arestată de multe ori, violul – ca măsură de tortură - devenind o rutină pentru ea. Pentru că treceau lunile fără să-şi găsească sfârşit în mâinile forţelor de ordine ale regimului şi ştia poveştilor altor sirieni reţinuţi care şi-au dat duhul mult mai repede, începuse să creadă că n-o vor omorî, căci era prea cunoscută. 

Într-o zi din mai 2011, a fost lovită în continuu. Ulterior, ofiţerii sirieni au legat-o la ochi şi i-au spus: „Să facem o scurtă călătorie... ca să scrii mai bine”. A fost dusă pe un coridor întunecat unde erau ţinuţi prizonierii. Braţele lor atârnau prinse de cleşti metalici, sângele era peste tot. Unul dintre prizonieri s-a întors către ea. Nu mai avea nas iar ochii îi erau foarte umflaţi.

A făcut turul prizonierilor. Se pare că Yazbek a fost într-unul din locurile de tortură despre care „Human Right Watch” (HRW) a raportat în luna iulie, scrie CNN.

O mamă şi o fiică

Yazbek s-a născut în 1970, anul în care Hafez al-Assad a preluat controlul Siriei printr-o lovitură de stat. Fotografii ale lui Hafez şi, mai târziu, ale fiului său împânzeau Siria. Alimentare, restaurante, şcoli. Yazbek şi colegii ei trebuiau să cânte în fiecare zi spre slava preşedintelui.

„Parcă era Dumnezeu şi ne controla vieţile”, povesteşte ea pentru CNN. Însă nu dorea aceeaşi soartă şi pentru fiica ei.

Scriitoarea se numără printre puţinele femei din Siria care au divorţat şi şi-au crescut copiii singure. Divorţul de soţul ei a avut loc pe când copila ei avea doar doi ani şi, ca o mamă singură, nu a avut o viaţă uşoară. Yazbek a avut de-a face cu tradiţionalişti, conservatori, cu oameni care o judecau. 

Yazbek are mare grijă să nu ofere prea multe detalii despre fiica ei (numele ei nu este inclus în carte), dar fetiţa are o prezenţă înduioşătoare între paginile romanului, de cele mai multe ori certându-se cu mama sa. Încerca să o convingă să renunţe să se ducă la proteste.

De la distanţă

Crescând, fiica lui Yazbek s-a schimbat şi acum înţelege mai bine ce a fost nevoită mama sa să facă şi mai ales de ce. „Au fost multe incidente în care nu înţelegea şi era mânioasă că viaţa ei s-a schimbat. A citit cartea mea şi s-a schimbat. Cred că acum este mândră de mine. Îmi este alături”, mărturiseşte autoarea. 

Yazbek şi fiica ei locuiesc acum în Europa. Deşi nu a vrut să părăsească Siria, mulţi prieteni au sfătuit-o să fugă. Ea însăşi recunoaşte că a fost un noroc că a rezistat atât de mult în ţara măcinată de război civil. S-a decis să plece pentru că, dincolo de revoluţia menită să destituie un dictator, era vorba de supravieţuirea fiicei sale şi a ei.

În ultimele luni, Yazbek a încercat să se obişnuiască cu noul său oraş, iar fiica sa încearcă să-şi facă prieteni. Imaginile groteşti sunt în continuare la ştiri şi ea le urmăreşte. Bineînţeles că este încă stăpânită de axietate. 

De la distanţă a făcut tot ce a putut. A lucrat cu refugiaţii, în special cu femeile şi a încercat să-şi spună poveştile. 

Vrea să se întoarcă acasă? Stă puţin pe gânduri şi răspunde că nu.