Rusia ar putea livra Siriei zece avioane de luptă MiG-29

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avvion de razboi JSF Mare a Britanie

Rusia ar putea livra Siriei zece avioane de luptă de tip MiG-29 MM/2, a anunţat vineri directorul constructorului, Serghei Korotkov, citat de agenţiile ruseşti, relatează AFP. În schimb, presa rusă a negat vineri că Rusia va livra în acest an rachete sol-aer de tip S-300 Siriei.

"O delegaţie siriană este în prezent la Moscova, detaliile contractului sunt în curs de a fi definitivate. Cred că avioanele vor fi livrate", a spus Korotkov.

El a declarat că ar putea fi vorba despre aproximativ zece avioane de luptă.

Rusia este unul dintre ultimii susţinători ai regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, căruia continuă să-i livreze arme spre nemulţumirea occidentalilor.

Rusia încă nu a livrat rachete sol-aer de tip S-300 Siriei, contrar a ceea ce a sugerat preşedintele Bashar al-Assad, şi s-ar putea nici să nu facă acest lucru în 2013, au informat vineri publicaţii ruseşti, citate de AFP.

Într-un interviu pentru postul de televiziune Al-Manar al mişcării libaneze Hezbollah, difuzat joi, Bashar al-Assad, întrebat cu privire la livrarea rachetelor promise de Moscova, a răspuns că "toate acordurile trecute cu Rusia vor fi onorate, iar o parte dintre ele a fost deja".

Dar, potrivit unor surse din cadrul complexului militaro-industrial rus, citate de cotidianele Vedomosti şi Kommersant, rachetele încă nu au fost livrate.

Potrivit Vedomosti, nu este sigur că sistemele de arme, prevăzute într-un contract în valoare de un miliard de dolari americani semnat în 2010, vor fi livrate în acest an.

"Livrarea a şase S-300 prevăzute într-un contract semnat în 2010 nu va avea lor decât în al doilea trimestru al lui 2014", scrie Kommersant.

În plus, alte şase luni vor fi necesare pentru a instrui personalul sirian şi a testa rachetele înainte ca să devină operaţionale.

Moscova a apărat marţi livrarea către Damasc a unor sisteme sofisticate sol-aer de tip S-300, capabile să intercepteze în zbor avioane sau rachete teleghidate, prezentând-o ca pe un factor de descurajare a unei intervenţii externe în Siria.

Sursa citată de Vedomosti a anunţat totodată că în pofida unor insistenţe oficiale ale părţii ruse de a-şi onora contractul, aceasta nu înseamnă că s-ar putea forţa efectuarea livrărilor.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite