Regimul din Iran avertizează Statele Unite să nu intervină militar în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iranul, principalul aliat regional al Siriei, atribuie atacul cu arme chimice de la Damasc insurgenţilor subordonaţi opoziţiei, avertizând Statele Unite să nu intervină militar, relatează AFP.

"Suntem foarte preocupaţi de informaţiile referitoare la utilizarea armelor chimice în Siria şi condamnăm ferm folosirea acestui tip de armament. Există dovezi că grupuri teroriste au comis acest atac", a declarat Abbas Araghchi, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.

"Nu există nicio aprobare internaţională pentru o intervenţie în Siria. Transmitem un avertisment în legătură cu orice acţiune sau chiar declaraţie în acest sens, care nu ar face decât să intensifice tensiunile în regiune. Sper că liderii de la Casa Albă vor da dovadă de suficientă înţelepciune pentru a nu intra într-o situaţie periculoasă", a atras atenţia oficialul iranian.

"Declaraţiile provocatoare ale liderilor americani şi trimiterea de nave militare nu contribuie în niciun fel la rezolvarea problemelor, ci fac şi mai periculoasă situaţia din regiune. Criza din Siria nu are o soluţie militară, se poate rezolva doar prin mijloace paşnice şi prin dialog", adaugă oficialul de la Teheran.

Opoziţia siriană susţine că forţele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, atacul soldându-se, potrivit insurgenţilor, cu peste 1.000 de morţi. Armata siriană a dezminţit categoric utilizarea de arme chimice la periferia oraşului Damasc. La rândul său, regimul Bashar al-Assad afirmă că forţele insurgente subordonate opoziţiei au utilizat arme chimice la Damasc.

Pentagonul deja a început mobilizarea forţelor în apropierea Siriei, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, sugerând că se pregăteşte o eventuală intervenţie militară în această ţară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite