LIVE TEXT Irakul anunță că bombardamentele americane de vineri au ucis „cel puțin 16 persoane printre care civili”. Iranul condamnă atacul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forțele armate ale Statelor Unite ale Americii au lansat, vineri, lovituri aeriene  asupra a 85 de ținte în Irak și Siria, potrivit CNN.

image

UPDATE Forțele de Mobilizare Populară din Irak, o forță de securitate care include grupuri susținute de Iran, a declarat că 16 dintre membrii săi au fost uciși, combatanți și medici. Guvernul a declarat anterior că printre cei 16 morți se numără și civili.

În Siria, bombardamentele SUA au ucis 23 de persoane care păzeau locațiile vizate, a declarat Rami Abdulrahman, director al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, care relatează despre războiul din Siria.

UPDATE În urma bombardamentelor americane din Irak au fost ucise cel puțin 16 persoane, inclusiv civili, și alte 25 au fost rănite, potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al guvernului irakian, relatează CNN.

Atacurile au avut loc în zona Akashat și orașul Al-Qaim, aproape de granița cu Siria, înclusiv locurile „unde sunt staționate forțele noastre de securitate, alături de zone civile din vecinătate, se arată în comunicatul guvernului, care le-a catalogat „agresiune împotriva suveranității Irakului”. " 

Autoritățile locale din provincia Anbar au declarat că atacurile aeriene au vizat sit-uri folosite de milițiile cunoscute sub numele de Unități de mobilizare populară (PMU), inclusiv o bază militară PMU din Akashat și case folosite ca depozite de arme în Al-Qaim.

Potrivit primarului Emad Al-Dulaimi, cei mai mulți uciși și răniți în zona Akashat sunt luptători PMU.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, a declarat că SUA au informat guvernul irakian despre planurile sale înainte de a efectua loviturile. Dar guvernul irakian a respins această afirmație, spunând că Statele Unite „induce în eroare opinia publică internațională”.

 SUA „s-au angajat în mod intenționat în înșelăciune și denaturare a faptelor, declarând coordonarea cu autoritățile irakiene pentru comiterea acestei agresiuni – o afirmație nefondată, concepută pentru a induce în eroare opinia publică internațională și a se sustrage de la responsabilitatea legală pentru acest act condamnabil, încălcând legile internaționale”, se arată în declaratie.

UPDATE Toate părţile trebuie „să evite o escaladare” în Orientul Mijlociu, a avertizat sâmbătă şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, după loviturile americane în Siria şi Irak din cursul nopţii, transmit AFP şi dpa.

„Toată lumea trebuie să încerce să evite ca situaţia să devină explozivă', a comentat Borrell cu puţin înaintea unei reuniuni informale la Bruxelles a miniştrilor de externe din statele UE.

Totodată, evocând situaţia din Fâşia Gaza și din sudul Libanului, el a avertizat asupra riscului de escaladare.

„Orientul Mijlociu este butoi cu pulbere care poate exploda. De aceea noi am decis această misiune navală (în Marea Roşie) şi facem apel către toată lumea să evite o escaladare”, a afirmat Borrell.

UPDATE Iranul a „condamnat puternic” sâmbătă loviturile întreprinse în cursul nopţii de Statele Unite, denunţând „o încălcare a suveranităţii Siriei şi Irakului”, transmite AFP.

Atacul de noaptea trecută este o acţiune aventuristă şi o altă eroare strategică din partea americanilor, ce nu va avea alt rezultat decât să intensifice tensiunile şi instabilitatea în regiune”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kanani, într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt nu a indicat dacă în aceste atacuri au fost ucişi iranieni şi nici nu a făcut aluzie la eventuale represalii.

La Bagdad, purtătorul de cuvânt al guvernului, Bassem al-Awadi, a anunţat că loviturile americane în vestul Irakului au făcut „cel puţin 16 morţi, printre care civili”.

La rândul său, Siria a denunţat sâmbătă „ocupaţia” americană în anumite părţi din teritoriul său şi bombardamentele din cursul nopţii.

Represaliile americane contribuie „să aţâţe conflictul în Orientul Mijlociu într-un mod extrem de periculos”, a reacţionat printr-un comunicat Ministerul de Externe sirian.

Ele au provocat „moartea unui număr de civili şi soldaţi, răni altora şi pagube importante”, a indicat armata siriană, într-un alt comunicat.

Ocupaţia anumitor părţi ale teritoriului sirian de către forţele americane nu mai poate dura”, a adăugat armata, declarându-şi „determinarea de a elibera întregul teritoriu sirian de terorism şi ocupaţie”.

UPDATE Siria a avertizat că loviturile SUA care au vizat diverse locații în Irak și Siria vineri seara "alimentează conflictul din Orientul Mijlociu într-un mod foarte periculos".

"Siria condamnă această violare americană flagrantă și respinge categoric toate pretextele și minciunile promovate de administrația americană pentru a justifica acest atac", a declarat Ministerul Afacerilor Externe sirian într-un comunicat, sâmbătă.

Potrivit oficialilor de securitate irakieni, loviturile SUA au lovit facilități utilizate de al Hashed al Shabi sau Unitățile de Mobilitare Populară (PMU) în apropierea graniței dintre Irak și Siria.

Printr-un comunicat, Yahya Rasool, purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate ale Irakului, a repetat avertismentele Siriei că loviturile ar putea destabiliza regiunea.

UPDATE Un oficial provincial din vestul Irakului a declarat că mai multe case folosite de miliții ca depozite de arme în al-Qaim, un oraș aflat la granița cu Siria, au fost „distruse în întregime" de loviturile aeriene de vineri. Oficialul, care a vorbit sub rezerva anonimatului a relatat despre cel puțin doi civili morți în al-Qaim, potrivit WP.

Yahya Rasool, purtător de cuvânt al armatei irakiene, a calificat loviturile americane asupra Al-Qaim și a altor zone de frontieră drept o încălcare a suveranității țării, subliniind că vor „submina eforturile guvernului irakian și reprezenta o amenințare care ar putea duce la consecințe nefaste în Irak și în regiune”.

„Aceste lovituri au loc într-un moment în care Irakul se străduiește să asigure stabilitatea regiunii. Consecințele vor fi grave pentru securitatea și stabilitatea din Irak și din regiune”, a spus el

UPDATE Atacurile aeriene ale SUA au produs victime civile și militare, precum și "distrugeri semnificative", anunță Armata Siriană

Atacurile aeriene ale SUA care au vizat anumite zone din Siria în noaptea de vineri au dus la moartea unor civili și militari, provocând, de asemenea, "distrugeri semnificative," conform informațiilor furnizate de armata siriană, citate de CNN.

„[Statele Unite] au lansat o agresiune aeriană flagrantă împotriva unui număr de situri și orașe din regiunea estică a Siriei, și în apropierea graniței siriene-irakiene, ceea ce a dus la martiriul unui număr de civili și militari, rănirea altora și producerea de daune semnificative proprietăților publice și private,” se arată într-un comunicat emis de Ministerul Apărării Sirian în prima parte a zilei de sâmbătă.

Vineri, lt. gen. Douglas Sims, directorul operațiunilor pentru Statul Major Interarme, a declarat că vor exista "probabil victime" din cauza atacurilor desfășurate în Siria și Irak.

Agenția de știri de stat siriană, SANA, a raportat că loviturile aeriene au vizat zonele Deir Ezzor, Al-Bukamal și Al-Mayadeen, precum și zonele înconjurătoare de la granița siriano-irakiană.

UPDATE Statele Unite au anunțat că acesta este doar începutul răspunsului la atacul de sâmbăta trecută în care au murit trei militari americani.

Loviturile au vizat, potrivit oficialilor americani, patru facilități în Siria și trei în Irak. Autoritățile de securitate au raportat pagube în orașul Al-Qaim din Irak. Aceste ținte au fost asociate unor miliții sprijinite de Iran, pe care SUA le acuză de atacul din Iordania, de sâmbăta trecută.

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a subliniat că aceasta este doar "începutul răspunsului," iar amândoi au promis că SUA vor continua să răspundă "la momente și locuri alese de noi.

Bombardiere B-1 folosite în loviturile din Irak și Siria

Un element cheie al represaliilor l-a constituit implicarea bombardierelor B-1 ale Forței Aeriene. Aceste aeronave au jucat un rol semnificativ în loviturile asupra țintelor, fiind capabile să transporte atât arme de precizie, cât și arme fără precizie.

Bombardierele americane au efectuat zboruri non-stop din SUA către regiune, iar generalul-locotenent Douglas Sims a subliniat că au lovit exact țintele dorite, cu precizie.

De asemenea, SUA au informat guvernul irakian înainte de a desfășura loviturile, dar nu au existat comunicări cu Iranul de la atacul din Iordania. Oficialii americani au subliniat că nu au planuri să efectueze lovituri în interiorul Iranului, concentrându-se doar asupra țintelor din afara țării. O escaladare în interiorul Iranului ar fi reprezentat un pas semnificativ și puțin probabil, conform unui oficial din administrația Biden.

Antony Blinken pleacă în Orientul Mijlociu

În urma acestor evenimente, Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, se pregătește să călătorească în Arabia Saudită, Egipt, Qatar, Israel și Cisiordania între 4 și 8 februarie. Misiunea oficialului american se concentrează pe negocierea eliberării tuturor ostaticilor aflați în Gaza sub controlul grupării Hamas.

Cu toate acestea, vizita sa vine într-un context tensionat, cu represalii în desfășurare din partea SUA și cu temeri crescânde privind extinderea conflictului în regiune, potrivit BBC.

"Ma întorc în Orientul Mijlociu săptămâna viitoare pentru a continua colaborarea cu partenerii noștri în vederea obținerii unei păci durabile în regiune, cu securitate durabilă atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni", a declarat Blinken vineri, pe X.

Cartierul general al grupărilor armate irakiene susținute de Iran a fost atacat, a informat postul de televiziune Al Hadath. Statele Unite au început să efectueze lovituri aeriene pe teritoriul irakian. 

UPDATE Irakul afirmă că atacurile americane vor avea consecințe grave pentru regiune

Atacurile forțelor aeriene americane asupra zonelor de graniță irakiene vor avea consecințe grave pentru regiune - consideră armata irakiană.

image

UPDATE Biden a spus că, la ordinul său, au fost efectuate lovituri asupra țintelor din Irak și Siria. Președintele SUA a subliniat, de asemenea, că Washingtonul nu caută un conflict în Orientul Mijlociu.

Statele Unite au bombardat ținte în Irak și Siria asociate cu Corpul Gărzii Revoluționare Islamice Iraniene (IRGC, unități de elită ale forțelor armate), se precizează într-o declarație scrisă a președintelui american Joe Biden, publicată vineri.

Astăzi [2 februarie] în această după-amiază, Forțele Armate ale Statelor Unite, la ordinul meu, au efectuat lovituri asupra țintelor din Siria și Irak pe care IRGC și grupul său armat asociat le folosesc pentru a ataca forțele americane”, se arată în document.

Loviturile au fost ca răspuns la un atac asupra forțelor americane din Iordania, a spus Biden. "Răspunsul nostru a început astăzi. Va continua la momentul și în locurile pe care le alegem", a menționat liderul american.

În același timp, președintele american susține că țara sa nu caută conflicte în regiunea Orientului Mijlociu sau oriunde altundeva de pe planetă.

"Statele Unite nu caută conflicte în Orientul Mijlociu sau oriunde altundeva în lume. Dar să știe oricine care intenționează să ne facă rău că, dacă faceți rău unui american, vom răspunde", se arată în comunicat. 

UPDATE Avioanele forțelor aeriene americane au efectuat a patra serie de atacuri asupra pozițiilor formațiunilor pro-iraniene staționate în estul Siriei, a relatat postul de televiziune din Qatar Al Jazeera. Potrivit acestuia, țintele grupurilor paramilitare din regiunea deșertică Al Mayadin și la est de orașul Bukemal, lângă granița cu Irakul, au fost din nou bombardate.

Anterior s-a raportat că Statele Unite au efectuat trei valuri de atacuri asupra pozițiilor formațiunilor pro-iraniene situate în provincia de est Deir ez-Zor din Siria. Conform ultimelor date, cel puțin 10 persoane au fost ucise și aproximativ 20 au fost rănite în urma atacurilor americane.

Au fost bombardate și unități ale detașamentelor pro-iraniene din Irak, lângă orașul de graniță Al-Qaim.

ȘTIRE INIȚIALĂ Potrivit  canalului TV Al Hadath, țintele erau constituite de sediul grupurilor armate irakiene susținute de Iran din zona Al-Sikaq, lângă satul Al-Qaim din vestul Irakului, lângă granița cu Siria.  Potrivit  postului de televiziune Al Hadath, 11 poziții ale detașamentelor pro-iraniene situate în apropierea graniței cu Irakul au fost supuse unor bombardamente masive.  

Anterior, canalul de televiziune Al Arabiya a relatat că avioane necunoscute au atacat mai multe ținte în provincia Deir ez-Zor, situată în estul Siriei. Potrivit acestuia, bombardamentele au fost efectuate în regiunea Mayadin. Postul de televiziune indică faptul că atacul a fost efectuat probabil de avioane americane.

Țintele atacurilor din apropierea graniței siriano-irakiene au fost instalații militare situate în principal în apropierea orașului Bukamal din provincia de est Deir ez-Zor.

S-a raportat anterior că Forțele Aeriene ale SUA au efectuat lovituri aeriene în regiunea Mayadin din aceeași provincie. Locațiile grupurilor paramilitare pro-iraniene au devenit, de asemenea, ținte în această regiune. Potrivit ultimelor date, cel puțin 10 persoane au fost ucise în urma atacurilor din Al-Mayadeen.

Canalul de televiziune ABC , care a fost primul care a raportat începutul atacurilor americane asupra Siriei, ca răspuns la un atac asupra instalației lor militare din Iordania, a corectat informația, indicând că bombardamentul nu a fost efectuat de forțele americane.

La jumătate de oră după ce informația a fost publicată, pe site-ul ABC a apărut un mesaj că „prima serie de lovituri asupra Siriei nu a venit din Statele Unite”. Textul precizează că „sunt așteptate în continuare bombardamente ale Forțelor Aeriene ale Statelor Unite”.

În același timp, alte mass-media occidentale, inclusiv Associated Press, CNN, NBC și Newsmax, au raportat că armata americană bombardează deja Irakul și Siria.

La rândul său, postul de televiziune din Qatar Al Jazeera  a raportat că periferia orașului Bukemal din provincia de est Deir ez-Zor, la granița cu Irakul, a fost bombardată. Între timp, postul de televiziune Al Arabiya a raportat explozii în apropierea punctului de control Al-Qaim de la granița cu Siria și Irak.

Autoritățile americane au declarat anterior că trupele americane din Iordania au fost atacate de Rezistența Islamică Irakiană. Potrivit Pentagonului, în urma acestei lovituri, 3 militari americani au fost uciți și peste 40 au fost răniți. Statele Unite acuză și Iranul pentru cele întâmplate. Președintele american Joe Biden a confirmat mai devreme că a luat deja o decizie cu privire la modul exact în care va răspunde Washingtonul la atacul de la granița dintre Iordania și Siria.

De la începutul escaladării conflictului din Fâșia Gaza, atacurile asupra bazelor militare americane din Irak și Siria cu rachete și drone au devenit mai frecvente. Milițiile șiite au avertizat că vor spori operațiunile militare în aceste țări arabe, deoarece SUA continuă să ofere asistență militară Israelului.

SUA confirmă atacurile împotriva grupărilor pro-iraniene din Irak și Siria

Forțele americane au lovit peste 85 de ținte în atacuri aeriene în Irak și Siria, care au fost efectuate ca răspuns la un atac asupra trupelor americane în Iordania, a raportat Comandamentul Central al SUA.

La ora 16:00 [23:00 ora Bucureștiului, pe 2 februarie], forțele Comandamentului Central au lansat lovituri aeriene în Irak și Siria, îndreptate împotriva forțelor speciale Al-Quds aparținând IRGC (Corpul Gărzii Revoluționare Islamice, unități de elită ale forțele armate iraniene) "și grupurile asociate. Forțele armate americane au lovit peste 85 de ținte", se arată în comunicat.

La operațiune au participat „multe aeronave”, inclusiv bombardiere cu rază lungă de acțiune. Printre obiectele care au fost bombardate s-au numărat posturi de comandă și control, centre de informații și depozite cu drone. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite