Raport: Noi cazuri de corupţie şi fraudă în cadrul ONU în Congo, Kenya şi la New York
ONU a descoperit cinci noi cazuri de corupţie şi fraudă implicând contracte în valoare de 20 de milioane de dolari în cadrul organizaţiei internaţionale, potrivit raportului anual al Adunării Generale a ONU şi unor surse citate de Washington Post în ediţia electronică, relatează Mediafax.
Cazurile noi care vor fi prezentate oficial joi membrilor ONU, vizează serviciul zborurilor Charter din Congo, livrări în Kenya, servicii de consultanţă din Grecia şi serviciul de personal de la sediul ONU din New York.
Potrivit investigaţiei, acestea sunt ultimele cazuri de contracte implicate în fraude, corupţie şi gestionare inadecvată în ultimii trei ani.
Comisia de verificare, condusă de fostul procuror american Robert Appleton, va analiza cel puţin opt cazuri, inclusiv escrocherii de milioane de dolari de la birourile ONU din Afganistan şi Geneva, dar şi la misiunile ONU de menţinere a păcii - înainte de expirarea mandatului, la 31 decembrie.
După această dată vor rămâne nefinalizate 150 de cazuri, dintre care 50 de fraudă şi corupţie.





















































