Rămăşiţe umane, descoperite pe mare, după prăbuşirea unui avion militar chilian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Resturi ale avionului din Chile prabusit in drum spre Antarctica au fost descoperite FOTO EPA-EFE
Resturi ale avionului din Chile prabusit in drum spre Antarctica au fost descoperite FOTO EPA-EFE

Rămăşiţe umane au fost găsite pe mare, în largul vârfului de sud al continentului american, la locul ”dispariţiei” unui avion militar chilian, de negăsit de două zile, la bordul căruia se aflau 38 de persoane, a anunţat un oficial regional, relatează AFP.

”Am găsit unele fragmente de avion şi rămăşiţe ale unor persoane care se aflau la bord”, a declarat presei José Fernandez, intendentul regiunii Magallanes, din extremul sud al Chile.

Armata chiliană a anunţat anterior descoprirea, de către nava Antarctic Endeavour, a unor fragmente care ar putea fi bucăţi de spumă şi de rezervoare interne de combustibil ale avionului dat dispărut, un Hercules C-130. Aceste fragmente au fost localizate la 30 de kilometri de la ultima poziţie cunoscută a avionului, între Chile şi Antarctica.

”Vom efectua expertize corespunzătoare, iar atunci când bucăţile de spumă vor fi aici, vom putea determina dacă este vorba într-adevăr de C-130”, a declarat Eduardo Mosqueira, comandantul celei de-a IV-a Brigăzi aeriene de la Punta Arenas, la 3.000 de kilometri sud de Santiago. Fragmentele erau  aşteptate la Punta Arenas joi sau vineri, a precizat el.

Avionul a decolat luni de la baza Chabunco de la Punta Arenas, la ora locală 16.55 (21.55, ora României), către baza antarctică Eduardo Frei. Contactul radio cu avionul de transportmilitar a fost ”pierdut” la ora locală 18.13 (23.13, ora României), potrivit unui comunicat al Forţelor aeriene chiliene (FACH).

Aeronava survola Trecătoarea Drake, braţul de mare care desparte America Latină de Antarctica, temută de marinari din cauza condiţiilor meteorologice extreme din aceasta.

În aceste ape, dintre cele mai agitate din lume, între Ocenele Pacific şi Atlantic, au murit peste 10.000 de marinari şi s-au scufundat 800 de vapoare din secolul al XVII-lea.

”TOT POSIBILUL”

Avionul a fost declarat ”sinistrat” la şapte ore după incident, a anunţat Armata aerului, subliniind că dispunea de rezerve carburant suficiente pentru a zbura până marţi, la ora locală 0.40 (5.40, ora României).

De atunci, 15 avioane şi cinci nave participă la operaţiuni de căutare. În afară de Chile, Argentina, Uruguay, Brazilia şi Statele Unite au trimis mijloace aeriene şi maritime la faţa locului.

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a anunţat pe Twitter că o navă aparţinând Marinei braziliene a descoperit ”obiecte personale şi fragmente compatibile cu” avionul dispărut, ”la 280 de mile marine (518 kilometri) de Ushuaia, în Argentina”.

Marina braziliană şi alte forţe străine angajate în căutări urmează să-şi continue eforturile în zilele următoare.

”Întreaga Armată a aerului şi forţele armate suntem pe cale să facem tot posibilul pentru a căuta (avionul de tip) C-130 care a dispărut”, declara miercuri comandantul chilian Eduardo Mosqueira.

Zona căutării a fost extinsă miercuri, ”condiţiile fiind mai bune”, a adăugat el. În total, zona măsoară aproximativ 960 de kilometri părtraţi.

Rudele pasagerilor avionului dat dispărut au sosit miercuri la Punta Arenas,

Aeronava transporta 38 de persoane - 17 membri ai echipajului şi 21 de pasageri, şi anume 15 militari din cadrul FACH, trei din Forţele terestre, doi de la o întreprindere de construcţii, Inproser, şi un funcţionar de la Universitatea din Magallanes.

Ei urmau să efectueze ”sarcini de susţinere logistică” şi să revizuiască un oleoduct plutitor care alimentează cu carburant baza antarctică, cea mai importantă bază chiliană.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite