Preşedintele turkmen a aprobat construirea unui gazoduct spre Rusia
Preşedintele turkmen Guranbanguly Berdymuhamedov a aprobat - vineri - construirea unui gazoduct prin deşertul Karakum de către societatea rusă MRK Engineering, comunică serviciul de presă al Preşedinţiei turkmene, citat de RIA Novosti, informează Agerpres.
Decretul semnat de şeful statului autorizează consorţiul public Turkmengaz să semneze un contract de peste 176 milioane de dolari cu societatea petrogazieră rusească privind instalarea unui gazoduct care să lege deşertul Karakum de staţia de compresie a gazelor de la Ylanly.
Creată în 1999, societatea rusească MRK Engineering se ocupă de crearea şi instalarea de echipamente de transport al gazelor şi al petrolului, în obiectivul său intrând şi staţiile de compresie, centralele termice, turbinele cu gaze.




















































