Președintele interimar al Siriei promite o „conferință de dialog național”
0Președintele sirian interimar Ahmed al Sharaa a confirmat joi organizarea unei „conferințe de dialog național”, în cursul primului său discurs adresat națiunii de la îndepărtarea lui Bashar al-Assad, în urmă cu aproape două luni.

Discursul survine la o zi de la numirea lui Ahmed al Sharaa în funcția pe care o deține pentru o perioadă de tranziție, a cărei durată nu a fost precizată, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Noi vom anunța în următoarele zile o comisie însărcinată cu pregătirea conferinței de dialog național, o platformă directă de discuții, pentru a asculta diferitele puncte de vedere asupra programului nostru politic”, a afirmat președintele interimar în discursul difuzat de mai multe televiziuni.
„Un consiliu legislativ restrâns”
Potrivit acestuia, la fel trebuie înființată o altă comisie pentru a forma „un consiliu legislativ restrâns”, înlocuind parlamentul dizolvat.
În urma acestor etape, o „declarație constituțională” va servi drept „referință legală” în timpul „perioadei de tranziție”, înlocuind astfel constituția abrogată, a precizat el.
„Pacea civilă”, unul dintre obiectivele anunțate de Ahmed al Sharaa
Președintele sirian interimar a revenit asupra circumstanțelor numirii sale, mediată de grupurile armate islamiste care au răsturnat regimul Bashar al-Assad pe 8 decembrie.
„Ieri am fost însărcinat cu conducerea țării după consultări intense cu experți juridici pentru a garanta un proces politic în conformitate cu standardele legale, pentru a obține legitimitatea necesară”, a precizat Ahmed al Sharaa.
Președintele interimar a dat asigurări că printre prioritățile sale se află menținerea „păcii civile” și păstrarea unității teritoriale sub „o singură autoritate”.