Video „Or să îi ia gâtul pe drum!”. Coșmarul unei familii de români din Siria, care cere disperată ajutor: „Casele ni s-au ocupat de armată”
0O familie de români din Latakia, Siria, trece prin momente de groază și se teme că ar putea fi ucisă de cei care au dărâmat regimul fostului preşedinte Bashar al-Assad. Familia cere ajutor autorităţilor române.

Povestea familiei a fost dezvăluită de o rudă din România. În urmă cu câteva zile, familia Marinelei G. a fost scoasă cu forţa din casă, care a fost ocupată cu forța de rebelii Hayat Tahrir al-Sham (HTS) – grupare ce descinde din statul Islamic, care au dărâmat regimul fostului şef de stat, potrivit Antena 3 CNN.
„Situaţia la noi e dezastruoasă. Nu mai am puterea nici să vorbesc, pentru că suntem în stresul ăsta de o lună de zile. Casele ni s-au ocupat de armată, deci a intrat armata în ele. Am plecat doar cu hainele de pe noi, fără nimic. Suntem undeva băgaţi, cu nişte saltele pe jos şi cu ce e pe noi. Noi murim în fiecare zi de `n` ori. Aici nu este curent noaptea. E beznă totală. Şi aştepţi să vină peste tine, să-ţi ia gâtul. Dar cineva să ne ajute şi pe noi. Eu nu plâng pentru viaţa mea. Eu plâng pentru copiii mei. Sunt născuţi în România. Au avut birou, lucrau cu România import-export, le-au luat biroul, le-au luat casele. Din noaptea de Anul Nou au intrat peste noi în casă armata şi locuiesc ei cu familiile lor în casele noastre”, povesteşte femeia.
Familia mai spune că a luat legătura cu Ambasada României în Damasc, însă nu se poate deplasa acolo, deoarece soțul „este alawit şi riscă să fie omorât pe drum.”

Alawiții, o ramură a islamului șiit, au fost considerați parte a elitei politice și militare sub conducerea lui Assad.
„Nu putem face asta! Or să îi ia gâtul pe drum!”, explică femeia.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat, pentru Antena3.ro, că va încerca să găsească o soluţie pentru familia de români din Latakia.