Premierul Turciei: „Ţara noastră va doborî avioanele care îi încalcă spaţiul aerian“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turcia nu va ezita să doboare avioanele militare care îi încalcă spaţiul aerian, susţine premierul Ahmet Davutoglu într-o declaraţie dată sâmbătă, la o zi după doborârea unei drone neidentificate în apropierea graniţei cu Siria, potrivit Reuters.

„Am doborât o dronă ieri. Dacă ar fi fost un avion, am fi procedat la fel. Sunt cunoscute regulile noastre. Oricine ne încalcă frontierele, îi vom da răspunsul necesar“, a afirmat Davutoglu, la o reuniune a partidului său, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, în centrul oraşului Kayseri (centrul Turciei).

Autorităţle turce au început o investigaţie pentru afla mai multe destalii referitoare la drona dobărâtă. 

Un oficial american a afirmat ieri că Washingtonul crede că drona este de provenienţă rusească, însă ministrul Apărării de la Moscova a precizat că toate avioanele din Siria s-au întors în baze în deplină siguranţă, iar drononele au acţionat aşa cum a fost planificat. 

De asemenea, ministrul rus al Apărării a declarat, vineri, că a luat legătura cu autorităţile turce pentru a evita posibile incidente între militari turci şi ruşi, potrivit agenţiei Interfax. 

Cel puţin 13 "întâlniri periculoase" între avioane turceşti şi ruseşti au avut loc în apropiere de frontiera Turciei cu Siria, în perioada 3-10 octombrie, a declarat joi la Moscova Ali Kemal Aydin, adjunctul ministrului turc de Externe, relatează Reuters online.

Pe de altă parte, forţele aeriene ruse au informat joi în mod oficial armata turcă despre încălcări ale spaţiului aerian turc de către avioane ruse de război care au avut loc anterior luna aceasta, dar şi despre măsurile pe care le va lua pentru a împiedica repetarea unor asemenea incidente, a anunţat armata turcă într-un comunicat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite