Premieră în Iran: Preşedintele este audiat în parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul iranian a început miercuri audierea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad în legătură cu o lungă listă de acuzaţii, printre care se numără gestionarea greşită a economiei naţionale şi provocarea liderului suprem al ţării, transmite Associated Press.

Ahmadinejad este primul preşedinte din istoria ţării care este audiat de parlament, aceasta fiind o lovitură serioasă la adresa sa, având în vedere că se află într-un conflict cu parlamentarii şi cu instituţia religioasă a ţării.

Audierea are loc în urma unei petiţii depuse de un grup de parlamentari în vederea revizuirii deciziilor politice luate de Ahmadinejad, care s-a aflat în centrul unor atacuri în ultimele luni din partea adepţilor aripii dure, aceiaşi care l-au adus la putere.

În cadrul unei sesiuni deschise transmise în direct de postul de radio naţional, parlamentarul conservator Ali Motahari, un oponent important al preşedintelui, i-a citit lui Ahmadinejad o serie de întrebări.

Unele dintre cele mai dure s-au referit la presupusa sfidare de către acesta a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, care are ultimul cuvânt asupra tuturor problemelor statului.

Ahmadinejad s-a opus timp de 11 zile ordinului dat de Khamenei de a-l restabili în funcţie pe ministrul Informaţiilor Heidar Moslehi, care a fost demis de preşedinte în aprilie 2011.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite