Pot coexista Islamul şi democraţia?
0
Unii cercetători susţin că Islamul are toate ingredientele necesare pentru a fi compatibil cu democraţia, religia fiind scoasă din context de o minoritate radicală. Pe de altă parte,
Unii cercetători susţin că Islamul are toate ingredientele necesare pentru a fi compatibil cu democraţia, religia fiind scoasă din context de o minoritate radicală. Pe de altă parte, există studii empirice care arată că ţările musulmane sunt mult mai puţin democratice decât cele ne-musulmane.
Aceste cercetări includ însă numai blocul omogen al statelor arabe, care nu este suficient pentru un rezultat concludent, deoarece 70% dintre musulmanii lumii trăiesc în ţările asiatice ne-arabe.
O carte recent publicată "Democracy in Muslim Societies" descrie căile multiple urmate de musulmani în căutarea democraţiei, se arată în prezentarea făcută de Asia Times .
Autoarea, Zoya Hasan, demontează discursul stereotip despre musulmani după 11 septembrie 2001 şi subliniază faptul că limbajul politic din ţările islamice nu este uniform . Contextul naţional şi particularităţile trebuie cercetate amănunţit pentru a înţelege relaţia dintre Islam şi democraţie.
Volumul analizează situaţia din Bangladesh, Indonezia, Iran şi Malaezia. În Bangladesh asistăm la un proces constant de islamizare, care încalcă aspiraţiile democratice seculare iniţiale. Elitele militaro-birocratice se folosesc de un drept divin de guvernare ce datează din perioada când Bangladeshul era o parte a Pakistanulu şi folosesc Islamul ca pe o armă pentru a-şi consolida puterea şi pentru a se legitima.
O altă carte, "Bitter Friends, Bosom Enemies" , explică paradoxurile sistemului politic şi culturii iraniene, care manifestă mai mult pluralism şi libertate decât unii dintre aliaţii regionali cei mai apropiaţi de Washington. Autoarea, Barbara Slavin, descrie sistemul iranian de guvernare ca pe un "sqare dance", în care cercurile clerice cu viziuni politice diferite se află în competiţie pentru a intra în graţiile conducătorului suprem, scrie Khody Akhavi în recenzia făcută pentru Asia Times .
Pentru alte detalii despre aceste subiecte, consultaţi şi:
Asia Times: Life and Death in the Bible. The Power of God for Christians and Jews
Theology was dethroned as queen of the sciences two centuries ago. This splendid book supports the case for restoration. How are we to make sense of a world in which the raw issues of life and death - secular society's failure to endure life, and traditional society's embrace of death - overthrow the trifling calculus of political science? The world has buried Karl Marx's economic man and Sigmund Freud's libidinous man, and the shovel is ready for Martin Heidegger's "authentic" man. Levenson and Madigan show instead Biblical man in his confrontation with death, and in so doing hold up a mirror to us.
Asia Times: Indonesia's Struggle: Jemaah Islamiyah and the Soul of Islam
Despite more than 225 dead in three bomb attacks attributed to Jemaah Islamiyah (JI) terrorists and thousands more killed in anti-Christian jihad in the Malukus and central Sulawesi since 1999, Indonesia Indonesia's Struggle: Jemaah Islamiyah and the Soul of Islam presents a clear-eyed analysis of Islam's involvement in Indonesian politics and terrorism, avoiding simple generalizations as Indonesia emerges from decades of authoritarian rule under former president Suharto that suppressed Islam as a potential threat to the New Order's political control. continues to dismiss the influence of radical Islam. Conventional wisdom contends that extremists enjoy support from only a tiny minority in the world's largest predominantly Muslim nation.























































