Personalul diplomatic neesenţial al Ambasadei Franţei la Teheran a părăsit Iranul. Două valuri de plecări după ce regimul a „lovit orbeşte” manifestanţii

0
Publicat:

Personalul diplomatic neesenţial al Ambasadei Franţei la Teheran a părăsit teritoriul Iranului, din cauza unor tulburări care agită ţara, au precizat luni seară două „surse informate” despre acest dosar, potrivit AFP.

 Teheranul este scena unor proteste violente. FOTO AFP
Teheranul este scena unor proteste violente. FOTO AFP

Angajaţii respectivi au părăsit Iranul în două valuri, duminică şi luni, au declară sursele citate de agenția internațională, fără să precizeze numărul, scrie News.ro.

Personalul a plecat cu zboruri comerciale, a precizat una dintre surse.

„Formatul Ambasadei a fost reconfigurat pentru a o pune în măsură să-şi asigure misiunile în contextul local. Protecţia agenţilor noştri şi a cetăţenilor noştri este o prioritate”, a declarat AFP Ministerul francez de Externe.

Ambasada Franţei la Teheran funcționează, în mod normal, cu aproximativ 30 de expatriaţi, cărora li se adaugă câteva zeci de angajaţi locali.

„Ambasada noastră este deschisă şi funcţională. Ambasadorul este la faţa locului, cu echipa. Asigurăm serviciile de care compatrioţii noştri care se află în Iran au nevoie”, precizează ministerul.

Proteste masive în Iran

Declanşată la 28 decembrie, la Teheran, de către comercianţi, inițial împotriva traiului scump, contestarea populară care zguduie Iranul s-a extins larg în cele mai sărace regiuni din ţară - în vestul Iranului - şi vizează d-acum puterea condusă de către ayatollahul Ali Khamenei.

Este cea mai importantă contestare de la cea care a zguduit Iranul după moartea, în septembrie 2022, a tinerei kurde Mahsa Amini, arestată de Poliţia Moravurilor din cauza unei pretinse încălcări a codului vestimentar impus femeilor.

Reprimări în masă

De la începutul manifestaţiilor, peste 600 de persoane au fost ucise, potrivit unei organizaţii nongivernamentale (ONG).

Preşedintele francez Emmanuel Macron a condamnat „violenţa statului”, care „loveşte orbeşte” manifestanţi.

Și Marea Britanie a denunţat o reprimare „oribilă” şi a cerut o „încetare imediată a violenţelor”.

Uniunea Euroepană (UE) intenţionează să impună „noi sancţiuni, mai dure”.

Autorităţile iraniene încercau luni să reia controlul în stradă, prin adunări masive în întreaga ţară.

După un apel al preşedintelui iranian Massoud Pezeshkian, mii de iranieni au invadat, potrivit unor imagini difuzate de către televiziunea de stat, Piaţa Revoluţiei, în centrul Teheranului, în semn de susţinere faţă de putere.

Puterea iraniană se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări de la proclamarea Republicii islamice, în 1979.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite