Pe nava care a luat foc în Oceanul Atlantic au ars mii de maşini de lux în valoare de peste 400 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Marina Portugheză
FOTO: Marina Portugheză

Nava abandonată după ce a luat foc în mijlocul Atlanticului săptămâna trecută transporta maşini de lux în valoare de 401 milioane de dolari, inclusiv modele Porsche, Audi, Bentley şi Lamborghini, potrivit unei estimări a unei companii de asigurări, relatează The Guardian.

Felicity Ace efectua un transport de peste 4.000 de maşini de lux, din Germania în Rhode Island, SUA. Aceasta a luat foc în apropiere de insulele Azore, miercuri seară. Cei 22 de membri ai echipajului, care au fost nevoiţi să abandoneze nava au fost preluaţi în siguranţă de marina portugheză, relatează CNN.

Experţii în asigurări de la Russell Group au declarat luni că au estimat că pe navă se aflau mărfuri în valoare totală de 438 milioane de dolari, între care maşini de 401 de milioane de dolari, potrivit Digi24. 

Suki Basi, directorul general al companiei, a declarat că incidentul va duce la pierderi de cel puţin 155 de milioane de dolari pentru Volkswagen, care deţine Porsche, Audi, Bentley şi Lamborghini.

„Incidentul vine într-un moment nefavorabil pentru producătorii de automobile la nivel mondial, care se află în mijlocul unei crize a lanţului de aprovizionare, a aprovizionării cu semiconductori, ceea ce duce la noi întârzieri pentru fabricarea maşinilor noi”, a spus el.

„Nava cel mai probabil va arde în continuare la sud de Azore, îndepărtându-se mai mult de insule”, a declarat luni operatorul navei, MOL Ship Management din Singapore.

Companiile Porsche şi Volkswagen au confirmat duminică pentru CNN Business că mai multe maşini construite de ei se aflau la bordul navei şi că au suferit pierderi din cauza incendiului. 

„Deşi este prea devreme pentru a confirma ceea ce s-a întâmplat şi paşii următori, noi – împreună cu colegii noştri de la Porsche AG – ne sprijinim clienţii şi dealerii noştri cât de bine putem pentru a găsi soluţii”, a declarat Angus Fitton, vicepreşedinte pentru relaţii publice la Porsche America.

„Suntem la curent de un incident care a implicat o navă de marfă terţă parte care transporta vehicule ale grupului Volkswagen peste Atlantic. Nava era în drum spre America de Nord”, a declarat Dirk Ameer, purtător de cuvânt al Volkswagen.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite