Video Orașul Vechi din Ierusalim, lovit de un atac cu rachetă: explozii în apropiere de Muntele Templului

0
Publicat:

Serviciile de urgență au intervenit vineri, în Orașul Vechi din Ierusalim, după ce o rachetă balistică a lovit zona. Autoritățile au fost alertate, iar echipele de intervenție s-au deplasat la fața locului pentru evaluarea situației și acordarea eventualului sprijin necesar.

Explozii în Orașul Vechi din Ierusalim FOTO: X
Explozii în Orașul Vechi din Ierusalim FOTO: X

Imaginile surprinse la fața locului arată că au fost înregistrate pagube materiale vizibile, în special într-o zonă de parcare din Cartierul Evreiesc. Cu toate acestea, potrivit medicilor, până în acest moment nu au fost înregistrate victime.

Explozia s-ar fi produs la aproximativ 350 de metri de Muntele Templului, unul dintre cele mai sensibile și disputate locuri religioase din Ierusalim, cunoscut în tradiția islamică sub numele de Haram al-Sharif.

Autoritățile continuă evaluarea situației, iar zona a fost securizată pentru intervențiile echipelor de urgență și pentru investigații suplimentare.

În urmă cu două zile, fragmente de rachete și interceptori au căzut în mai multe zone din Ierusalim, inclusiv în apropierea unor locuri sfinte, după lansarea de rachete din Iran. Potrivit autorităților, mai multe rachete au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană deasupra orașului.

„În timpul recentei salve de rachete lansate din Iran către Ierusalim, au avut loc mai multe interceptări deasupra oraşului. În urma acestor interceptări, forţele de poliţie au localizat fragmente de rachete şi resturi de interceptori, unele dintre ele de dimensiuni mari, în mai multe locuri din Oraşul Vechi”, se arată într-un comunicat al poliției, citat de publicația The Times of Israel.

Printre zonele în care au fost găsite fragmente se numără Esplanada Moscheilor și zona din apropierea Bisericii Sfântului Mormânt.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite