O femeie condamnată pentru cea mai mare fraudă bancară scapă de execuție. Vietnam a redus infracţiunile pedepsite cu moartea
0Vietnamul a redus numărul infracţiunilor pasibile de pedeapsa cu moartea, acum fiind de zece faţă de 18 anterior, a relatat miercuri presa oficială, preluată de AFP și Agerpres.

Printre faptele penale care, de la 1 iulie, nu vor mai fi pasibile decât de detenţie pe viaţă se numără "activităţile ce vizează răsturnarea administraţiei populare", "spionajul" şi corupţia pasivă, conform unei legi adoptate de Adunarea Naţională a acestei ţări comuniste, scrie Agerpres.
Persoanele deja condamnate la moarte în baza unuia dintre cele opt articole vizate nu vor fi executate, au precizat mass-media oficiale.
De exemplu, femeia de afaceri Truong My Lan, condamnată la moarte pentru că a orchestrat cea mai mare fraudă cunoscută în Vietnam, în valoare de 27 de miliarde de dolari, nu mai riscă să fie executată, datorită modificări legii, a declarat miercuri avocatul ei pentru AFP.
Numărul execuţiilor desfăşurate în Vietnam este clasificat drept secret de stat, dar Amnesty International afirmă că pedeapsa capitală a fost aplicată în 2024.
În 2023, Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite a subliniat de asemenea că Vietnamul continua să aplice pedeapsa cu moartea, în mare parte în secret. Celelalte infracţiuni se referă la fabricarea şi comercializarea de medicamente contrafăcute, transportul de droguri, deturnarea de fonduri, precum şi "sabotarea infrastructurii materiale şi tehnice a statului" şi "sabotarea păcii prin desfăşurarea de războaie de agresiune".
"Structura actuală a pedepsei capitale este problematică şi, în unele cazuri, nu este aliniată cu condiţiile socio-economice care s-au schimbat şi cu realităţile prevenirii criminalităţii", a explicat ministrul Securităţii Publice, Luong Tam Quang.
Pentru infracţiunile menţionate, instanţele pronunţau de fapt închisoare pe viaţă, a continuat ministrul Justiţiei, Nguyen Hai Ninh. "Abolirea pedepsei cu moartea pentru mai multe infracţiuni va servi, de asemenea, la cooperarea internaţională, în special atunci când Vietnamul promovează relaţii mai strânse pe baza încrederii reciproce", a continuat oficialul, în declaraţii preluate de presa de stat.
Ţara comunistă a condamnat la moarte peste 150 de persoane anul trecut, în peste 80% din cazuri fiind vorba de infracţiuni legate de droguri. Peste 1.200 de persoane se aflau în coridorul morţii la sfârşitul anului 2024, potrivit raportului anual al Amnesty.
Vietnamul face parte din cele cinci ţări din regiunea Asia-Pacific care au efectuat execuţii în 2024, alături de China, Coreea de Nord, Afganistan şi Singapore, a subliniat ONG-ul.