O agenţie de turism din România vinde bilete Spanair, deşi compania şi-a încetat activitatea. Sute de pasageri sunt blocaţi la sol în mai multe aeroporturi spaniole
0Sute de pasageri sunt blocaţi la sol în mai multe aeroporturi spaniole, după ce compania aeriană Spanair şi-a încetat brusc activitatea, anulându-şi toate zborurile, relatează AFP. Cu toate acestea, o agenţie online din România vinde în continuare bilete pentru compania aeriană.
UPDATE "[...] Singura instanţă vinovată în cazul descris de jurnaliştii Adevărul este compania aeriană Spanair, care nu a urmat procedura intrării în faliment. Dacă paşii acesteia ar fi fost urmaţi corect, niciun zbor al liniei aeriene n-ar mai fi trebuit să apară în sistemul global de rezervări, iar posibilitatea de afișare a zborurilor Spanair în code-share ar fi fost zero", a declarat Carla Boangiu, Managing Director esky.ro, într-un drept la replică remis adevarul.ro.
UPDATE 15:00 Contactaţi de redactorii adevarul.ro, angajaţii agenţiei online de tursim esky.ro au afirmat că nu au informaţii privind dificultăţile companiei Spanair, declarând că biletele pot fi cumpărate în continuare, plata făcându-se online sau prin virament bancar.
Pe de altă parte, angajaţii aeroportului Henri Coandă au declarat că nu au informaţii oficiale privind încetarea activităţii companiei Spanair, însă vânzarea biletelor companiei spaniole a fost stopată.
"În faţa lipsei de viziune financiară pentru lunile următoare, compania a decis să îşi înceteze operaţiunile", a declarat Spanair într-un comunicat publicat vineri seara, în jurul orei 21.30.
Ultima cursă a companiei avut loc jumătate de oră după anunţ, vineri la 22.00, după care pasagerii au fost dirijaţi spre alţi operatori.
În acest weekend, aproximativ 22.00 de persoane aveau rezervare pe cursele Spanair, dar s-au trezit îndrumaţi spre alte companii sau mai aşteaptă încă să fie preluaţi.
Numărul de 22.000 a apărut în presa spaniolă, dar nu a fost confirmat de companie.
Cert este că aproximativ 200 de pasageri au fost surprinşi vineri de veste chiar pe aeroporturi, în timp ce aşteptatu îmbarcarea.
Autorităţile aeroportuare au declarat că situaţia este normală pe aeroportul Barajas din Madrid, unde clienţii Spanair au fost primiţi în saloane speciale.
"Pasagerii care sosesc sunt preluaţi de alte companii", a confirmat pentru AFP o purtătoare de cuvânta AENA.
Sâmbătă au fost anulate 55 de zboruri la Madrid, 54 la Barcelona şi câte unul pe insulele Mallorca şi Gran Canaria, a precizat ea.
"Conducerea Spanair regretă această situaţie şi îşi prezintă scuze faţă de toate persoanele afectate", a declarat compania într-un comunicat.
Creată în 1986, Spanair a precizat că a luat această decizie ca urmare a eşecului negocierilor cu Qatar Airways în vederea unei alianţe financiare.
Potrivit presei de specialitate, regiunea Catalonia, acţionară a Spanair, va înceta să mai finanţeze compania în contextul austerităţii bugetare.
Spanair a fost afectată în 2008 de accidentul unuia dintre avioanele sale, care s-a prăbuşit la decolarea din Madrid, provocând moartea a 154 de persoane.
Ea a demarat în acelaşi an un plan de restructurare care s-a transpus în practică prin concedierea a 1.100 dintre cei 4.000 de angajaţi.























































