Neonaziştii germani îl iau ca model pe măcelarul din Norvegia. Germania, revoltată de magazinul “Brevik”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Thor Steinar", o marcă de îmbrăcăminte extrem de populară în rândul neonaziştilor germani a revoltat populaţia şi a înfuriat autorităţile. Producătorii s-au gândit să deschidă un magazin în Chemnitz pe care să-l numească "Brevik" - aproape identic cu numele "măcelarului" din Norvegia, Anders Behring Breivik, relatează BBC.

"Thor Steinar", marcă germană, foloseşte în general teme, imprimeuri norvegiene şi îşi denumeşte magazinele cu nume de locuri din Norvegia. Ce-I drept, există şi un oraş minuscul numit Brevik, în Norvegia, la sud de Oslo, dar cu siguranţă nu la el s-au gândit neonaziştii.
Purtătoarea de cuvânt a primăriei din Chemnitz a declarat că un asemenea nume este "inacceptabil". "Autorităţile germane vor face orice pas legal necesar pentru a închide această afacere cât de curând posibil", a declarat Katja Uhlemann pentru "Die Welt".
Breivik, aflat în închisoare după ce a ucis 77 de oameni, în două atentate - la Oslo şi pe Insula Utoya - şi-a propagat vederile de extremă dreapta (în special furia faţă de musulmani) pe Internet.

Îngrijorări privind extrema dreaptă

Oraşul Chemnitz se află în Saxonia, land în care parlamentul regional numără opt deputaţi din partea Partidului Naţional Democrat (NPD), de extremă dreapta. Iar la câţiva kilometri de Chemnitz se află Zwickau, oraşul în care a luat naştere o grupare celebră de extremă dreapta, care a comis 10 crime rasiste ce au şocat Germania.
"Acest nume scandalos arată că agresiunea, extremismul şi capacitatea de a comite violenţe a celor de la Thor Steinar au trecut la un alt nivel", apreciază Hanka Kliese, deputată regională din partea social-democraţilor (SPD). Brandul a fost obligat să-şi închidă magazinele din Hambrug, Magdeburg şi Leipzig.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite